INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  PORTUGALIA A CĂZUT ŞI PENTRU CĂ A MIZAT EXAGERAT PE CRISTIANO RONALDO

Ofensiv, atomic! Defensiv e comic

Articol de - Publicat sambata, 21 iunie 2008 00:00

Prea mult cu gîndul la transferul la Real Madrid, starul lui Manchester United n-a avut consistenţa în joc aşteptată.

“Sfertul” Portugalia - Ger­ma­nia. Dincolo de rezultat, 3-2 pentru nemţi, altă ten­ta­ţie. Să-l vezi pe Cristiano Ronaldo pe viu, de aproape, de pe rîndul 5 al unui stadion fără pistă, e ca şi cum ai asista la un raliu de la liziera macadamului. Îl vezi mergînd, fal­nic, cu pieptul bombat, spatele în trapez de culturist şi picioarele deloc crăcănate, dar cît doi butuci, pe care şortul urcă indecent dez­ve­lind o musculatură herculiană.

Ca un magician

Paradoxal, vedeta lui Man­ches­ter merge pe călcîie. Păşeşte ca un răţoi, cu vîrfurile ghetelor mult în ex­terior, dar cînd o rupe la fugă toc­mai vîrfurile acelea de Donald îl a­runcă înainte cu o viteză in­cre­dibilă.

De la jumătatea tere­nu­lui în­colo e mor­tal. Scolari l-a pus să joace nu­mai pe stînga contra Cehiei şi Ger­maniei, pentru a intra în centru şi a-şi pune în valoare şutul care-i dă mingii o traiectorie im­pre­dictibilă.

Cel mai bine se sim­te în ex­terior, venind din linia a doua, dezvoltînd acea viteză te­ri­bi­lă de deplasare cu mingea lipită de picior. Oricare picior, pentru că în mo­mentul în care începe dansul, Cristiano e ca Iosefini. Îţi arată ba­lo­nul în acelaşi timp în care ţi-l ascunde.

Inutil în propriul careu

La capitolul tactic şi mai ales tactic-defensiv, Ronaldo se simte ca la ora de fizică cuantică.

Nu se întoarce cu omul decît, cel mult, pentru o opoziţie pasivă.

Fazele fixe sînt pentru el o cor­voadă. Dacă în careul advers dă cu capul ca un baschetbalist slam-dunk-ul, în propria suprafaţă de pedeapsă e inutil. Uneori, Scolari l-a chemat acolo forţat. Simao, Petit, Deco, Moutinho sînt doi la metru şi nu are cine să facă marcaj.

Cristiano, candidatul la Balonul de Aur în acest an şi jucătorul pe care Real ar da 100 de milioane de euro, are de toate, mai puţin responsabilitate. Din jurul său au marcat şi cehul Sionko, şi Klose sau Ballack. Dacă golul celui dintîi a fost compensat tot de atacurile letale ale lui Ronaldo, cele ale nemţilor n-au mai putut fi sur­montate. Încă o dovadă că a­ta­canţii vînd biletele, dar rezultatele le fac cei ce ştiu să se şi apere.

20 şuturi a trimis Cristiano Ronaldo în 4 partide, 8 pe poartă.

1 gol a marcat Cristiano la Euro, contra Cehiei.

Primul “sfert”: rating de 9,6%

Înfrîngerea Portugaliei, 2-3 cu Germania, în primul sfert de finală al Euro 2008 a fost urmărită de aproximativ 1,1 milioane de telespectatori din mediul urban. Partida transmisă de TVR 1 a avut o cotă de piaţă de 24,5%. “Minutul de aur” al partidei s-a înregistrat după golul prin care Nuno Gomes readucea speranţele în tabăra lusitanilor, atunci cînd audienţa a fost de 13% în all-urban.

Citește și:
„De neprivit!” » Notele lui Nicolae Stanciu în AC Milan - Genoa, după execuția lamentabilă de la penalty » Ce scriu italienii
Stranieri
„De neprivit!” » Notele lui Nicolae Stanciu în AC Milan - Genoa, după execuția lamentabilă de la penalty » Ce scriu italienii
Diego Simeone l-a atacat frontal pe Vinicius, în timpul meciului: „Asta îți va face Florentino, ține minte!”
Campionate
Diego Simeone l-a atacat frontal pe Vinicius, în timpul meciului: „Asta îți va face Florentino, ține minte!”
Gigi Becali a dezvăluit cât plătește pentru înlocuitorul lui Șut: „Mâine vine «noul Mirel Rădoi»”
Superliga
Gigi Becali a dezvăluit cât plătește pentru înlocuitorul lui Șut: „Mâine vine «noul Mirel Rădoi»”
Xabi Alonso a uluit în minutul 69 din Atletico - Real Madrid » Așa ceva nu s-a mai văzut!
Campionate
Xabi Alonso a uluit în minutul 69 din Atletico - Real Madrid » Așa ceva nu s-a mai văzut!
Digi
Profit.ro
Digi "rupe" tot în Spania. Nou record pentru compania românească
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (16)
 •  24 Iunie 2008, 21:24

PAI ASTA E FOTBALIST NU GLUMA !!LA ULTIMUL MECI ,A FOST TINUT DE 3 OAMENI IN PERMANENTA SI CULCAT LA PAMANT LA FEL ![ALBITRU N-A FLUIERAT MAJORITATEA FAUTURILOR,PTRUCA S-A ARE SI TEHNICA DE-A SE FERII[nu ca blegii ovidiu,plesan si chiar si finul care nici nu stiu sa se fereasca si nici sa cada-muschii lor nu sant antrenati la asa ceva-vai de noi!!] asa ca acest ronaldo isi merita valoarea de 80 demil de euroi!!

 •  21 Iunie 2008, 13:42

Bine zis,e un histrion ,nu are responsabilitate

 •  21 Iunie 2008, 13:23

deci ca peste tot trebuie sa fie de-alde gicu astia care isi dau ei cu parerea. Ma mancavar tata daca nici Cristiano Ronaldo numai e fotbalist frate... care este baaa ??? 42 goluri intr-un sezon ... extraodinar cu mingea la picior, stangul - dreptul ... ambele nu poti deosebi ...foarte bun la cap ... si apare alde mitica... caruia nu ii convine freza... intradevar are si defecte si unul e ca e prea increzut...dar si are de ce frate... este cel mai bun!

Vezi toate comentariile (16)
Comentează