Articol de Ionuţ Coman, Cezar Titor, Andrei Furnigă (video), George Nistor - Publicat luni, 01 septembrie 2025 23:05 / Actualizat luni, 01 septembrie 2025 23:30
În epilogul rundei #8 din Superligă, Farul s-a impus în fața celor de la Petrolul, scor 2-1. „Marinarii” bifează primul succes, după trei eșecuri consecutive în campionat, golurile acestora fiind semnate de Răzvan Tănasă și Ionuț Larie, de la punctul cu var. Adi Chică-Roșă a punctat pentru Petrolul, care rămâne cu șase puncte în opt etape.
La malul Mării Negre, unde briza adie încă a speranță, „marinarii” încearcă să-și recalibreze busola. După un început de campionat ce părea promițător, valurile Superligii i-au prins în derivă. Echipajul dobrogean a fost zguduit de trei eșecuri consecutive, cu UTA, U Cluj și Hermannstadt, iar ambarcațiunea făurită după dogmele lui Gică Hagi pare ancorată în ape tulburi, lăsând un gust amar pe țărmul de la Ovidiu.
Cronică de Cezar Titor, de la Ovidiu » Corabie redresată și haită fără lupi
La Ploiești, haosul domnește. Liviu Ciobotariu este la un pas de a deveni „free agent”, ca să păstrăm tematica de mercato. Printre posibilii înlocuitori? În mod previzibil, Mehmet Topal, care ar fi la al treilea „descălecat” pe stadionul „Ilie Oană”.
Astfel, epilogul etapei a 8-a aduce față în față două trupe zbuciumate, dar unite de o nevoie comună: restartul.
Repriză colorată la malul Mării Negre
Iluzie optică în debutul partidei: băieții lui Ianis Zicu au început meciul cu „toate pânzele sus”, bifând rapid prima ocazie. Cristi Ganea a trimis o centrare ca la carte pentru Țîru, iar lovitura acestuia cu capul, executată din cădere, a creat pentru o clipă senzația golului, tribunelor aproape că le-a stat inima: gol turcesc!
În minutul 7, după o acțiune frumos orchestrată de Radaslavescu și Ișfan, cel din urmă a irosit o șansă uriașă dintr-o poziție excelentă, spre dezamăgirea spectatorilor. Replica Petrolului a venit imediat: pe contraatac, Tolea, aflat la primele minute în Superligă din luna martie, a zguduit bara din dreapta porții lui Buzbuchi.
Zece minute mai târziu, cu un procedeu à la Robin van Persie, voleu din întoarcere, Tolea și-a mai trecut în cont o ocazie. De altfel, puștiul născut la Târgoviște a fost cel mai activ protagonist în primele 20 de minute.
Apoi, Tănasă a finalizat ca și cum s-ar fi întâlnit pentru prima oară cu „obiectul muncii”, fiind servit excelent de Sima (min. 23), în timp ce Ramalho a expediat și el un balon spre Lacul Siutghiol, de la doar zece metri (min. 27).
Primul dintre cei menționați s-a revanșat rapid: noul „giuvaier” de la malul mării l-a învins pe Bălbărău din câțiva metri, după o centrare excelentă de pe flancul drept, semnată de David Maftei.
Timp de patru minute, „marinarii” s-au relaxat, au dat startul paselor cu călcâiul și, nefiind nici PSG, nici Barcelona, au fost egalați la prima ocazie adversă: Adi Chică-Roșă a punctat din pasa lui Gicu Grozav. O pagină care, cu siguranță, nu face parte din învățăturile „Regelui”.
Până la finalul reprizei, în ciuda numeroaselor fragmentări și a durităților inutile, am mai notat o șansă notabilă a lui Tolea, cu un șut de la marginea careului, puțin pe lângă. Pauză: 1-1.
Larie și penalty-urile, love story!
Prima ocazie din mitanul secund le-a aparținut „găzarilor”: Jyry a șutat în plasa laterală, dintr-un unghi dificil (min. 47). Apoi, balanța s-a înclinat în favoarea gazdelor. Dican și Sima (min. 59), apoi Ramalho și Radaslavescu (min. 61), respectiv Tănasă (min. 63) au avut oportunități notabile.
În minutul 68, Jovan Markovic, introdus la pauză, a fost aproape să ne reamintească că încă evoluează în Liga 1: a vrut să centreze, dar mingea a lovit bara transversală.
Același Markovic, parcă născut în poziție afară din joc, a „deranjat ațele” în minutul 71, dar golul a fost anulat după verificarea VAR. Fostul puști teribil din Bănie mai are de așteptat până la adevărata relansare.
„Găzarii” au renunțat treptat la construcție și atacuri poziționale, mizând totul pe contraatac, laitmotivul ofensivei trupei lui Ciobotariu.
Markovic a lovit bara în minutul 78. Nu a fost seara lui, dar măcar dorința a fost vizibilă.
În minutul 81, Danel Dongmo, la debutul în Superligă, l-a faultat în careu pe Cristian Sima. Viorel Flueran, după consultarea sistemului VAR, a dictat penalty. Responsabilitatea execuției a căzut pe umerii căpitanului Larie, decisiv de la 11 metri și în sezonul de titlu, iar acesta nu a ratat: execuție fină, fără șanse pentru goalkeeper-ul prahovenilor.
Farul - Petrolul 2-1
Minutul 86: GOL Farul! Ionuț Larie marchează de la punctul cu var, după un fault comis de Dongmo asupra lui Cristian Sima în suprafața de pedeapsă, analizat preț de câteva minute la monitor de Viorel Flueran.
Minutul 34: GOL Petrolul! Adi Chică-Roșă restabilește rapid egalitatea la Ovidiu, având de îndeplinit o simplă formalitate, din pasa lui Gicu Grozav.
Minutul 30: GOL Farul! Răzvan Tănasă deschide scorul, din apropiere, după o centrare excelentă a lui David Maftei din flancul drept.
3968 suporteri sunt prezenți pe arena din Ovidiu pentru prima partidă a sezonului 2025-2026 de Superligă disputată toamna. Dintre aceștia, în jur de 150 de fani au făcut deplasarea de la Ploiești. Gazonul se prezintă în condiții impecabile, iar temperaturile sunt perfecte la malul mării: 24 de grade indică termometrele la Ovidiu.
AICI, cele mai importante detalii și statistici despre meci.
FOTO. Sergiu Hanca, marele absent al disputei, în tribune alături de Andreea, soția acestuia
Farul - Petrolul, echipele de start:
Farul (4-3-3): Buzbuchi - Maftei, Larie, Țîru, Ganea - Vînă, Ramalho, Radaslavescu - Sima, Ișfan, R. Tănasă
Rezerve: Munteanu, Ducan, Sîrbu, Duțu, Pellegrini, Pereira, Dican, Banu, N. Popescu, Baptista, G. Iancu, Markovic
Antrenor: Ianis Zicu
Petrolul (4-2-3-1): Bălbărău - Ricardinho, Papp, Prce, Sălceanu - Doukansy, Dongmo - Tolea, Jyry, Grozav - Chică-Roșă
Rezerve: Krell, Soares, B. Marian, D. Radu, Al. Mateiu, De Jesus, Boțogan, Dumitrache, Ludewig, Hermann, Paraschiv, Doumtsios
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Arbitru: Viorel Flueran
Asistenți: Mircea Orbuleț și Adrian Popescu
Arbitru VAR: Cătălin Popa
Asistent VAR: Radu Ghinguleac
Rezervă: Bogdan Dumitrache
Observator: Marian Salomir
Update, ora 20:25 » Cele două formații au ieșit la încălzire
Farul - Petrolul, informații dinaintea meciului furnizate de statisticianul GSP Liviu Manolache:
În cazul în care va fi utilizat, Bogdan Țîru va bifa meciul cu numărul 200 în Superligă, competiție în care a debutat pe 30 mai 2013, în Viitorul Constanța - CS Severin 3-4.
De la revenirea ,,lupilor” pe prima scenă din 2022, cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de șapte ori, de cinci ori au câştigat dobrogenii, o partidă s-a terminat cu victoria prahovenilor.
Cea mai recentă dispută directă din Superligă a avut loc pe 28 aprilie 2025, Petrolul - Farul 0-1, gol marcat de Luca Băsceanu.
Cinci victorii a reușit antrenorul Liviu Ciobotariu în cele 16 dueluri cu gruparea constănțeană din toate competițiile, printre care și succesul din Supercupa României 2023, Sepsi - Farul 1-0.
După două succese (3-2 Oțelul și 2-1 Metaloglobus) plus o înfrângere în acest sezon pe teren propriu, jucătorii lui Ianis Zicu caută victoria în meciul de astăzi cu Petrolul, echipă care nu trece prin cea mai bună perioadă.
Prahovenii sunt fără victorie în ultimele patru etape, interval în care au înregistrat doar două rezultate de egalitate. În plus, este echipa care a expediat cele mai puține șuturi pe spațiul porții adverse în primele șapte runde, doar 18, față de 32 câte au cei de la Farul.
Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București
Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă