FOTBAL  »  LIGA 2  »  GLORIA BISTRIȚA

Nicolae Grigore și Ionuț Mazilu, prezentați în Liga 2

Nicolae Grigore și Ionuț Mazilu, prezentați la Gloria Bistrița // sursă foto: Facebook
Nicolae Grigore și Ionuț Mazilu, prezentați la Gloria Bistrița // sursă foto: Facebook

Articol de - Publicat marti, 02 septembrie 2025 14:47 / Actualizat marti, 02 septembrie 2025 14:55

Nicolae Grigore, 42 de ani, este noul antrenor al divizionarei secunde Gloria Bistrița, anunțat oficial la două zile după demiterea precedentului „principal”, Cristian Pustai.

Ultima dată selecționer al reprezentativei U17 a României, anterior „principal” la Metaloglobus și la Rapid, câtă vreme giuleștenii erau în liga secundă, Grigore va lucra la Bistrița alături de Ionuț Mazilu, fost atacant la Sportul, Rapid și la echipele ucrainene Dnipro și Arsenal Kiev.

Nicolae Grigore și Ionuț Mazilu, prezentați la Gloria Bistrița

Eugen Cosma, directorul clubului, a explicat alegerea în dialog cu GSP.ro: „Sperăm ca suflul tineresc și ceea ce au realizat până acum să se regăsească în jocul echipei. Am încredere în cei doi, cred că vor face performanță. Au metode moderne, se bazează pe tot ceea ce înseamnă tehnologie, iar asta mă bucură. Dar asta nu-i va scuti de evaluările periodice”.

Ce așteptări sunt de la Nicolae Grigore?

„Ne dorim ca în primul rând să fim pe un loc care să nu ne dea emoții privind retrogradarea. În al doilea rând, o clasare cât mai sus, pentru ca în timp să construim o echipă solidă”, a transmis oficialul clubului.

Bistrițenii nu au câștigat niciun meci dintre primele 5 ale sezonului de Liga 2, iar sâmbătă au cedat în fața Concordiei Chiajna, 0-2. A mai fost un eșec cu Poli Iași, 0-3, în rest egaluri cu CSM Slatina (0-0), CS Afumați (1-1) și CS Tunari (2-2).

În schimb, Gloria a reușit să se califice în grupele Cupei României, după ce a trecut de precedentele 3 tururi preliminare, în play-off cu 3-2 de CSO Băicoi.

Citește și:
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Campionate
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
Superliga
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
„El Peque” s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Tenis
„El Peque” s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Ce s-a întâmplat imediat după Dinamo - CFR » Inamicul fanilor dinamoviști + Scandări rasiste la adresa lui Pancu
Superliga
Ce s-a întâmplat imediat după Dinamo - CFR » Inamicul fanilor dinamoviști + Scandări rasiste la adresa lui Pancu
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Profit.ro
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează