INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  EROARE

Grimsby, sancționată în Anglia după ce a eliminat-o pe Manchester United

Articol de - Publicat marti, 02 septembrie 2025 19:09 / Actualizat marti, 02 septembrie 2025 19:09

Grimsby a reușit un rezultat impresionant în Cupa Ligii, eliminând-o pe Manchester United la loviturile de departajare. Cu toate acestea, s-a dovedit că echipa din League Two a folosit un jucător în mod neregulamentar. După 2-2 în timpul regulamentar, Gimsby a câștigat la penalty-uri cu 12-11.

Vestea a fost făcută publică de către organismul de conducere, EFL, care a dezvăluit că Clarke Oduor a fost înregistrat cu doar un minut după expirarea termenului limită.

EFL a subliniat, de asemenea, că această acțiune nu a fost intenționată și nu a existat nicio intenție de a induce în eroare, mai ales că Grimsby a fost cea care a semnalat propria greșeală. Astfel, clubul a fost sancționat cu o amendă de 20.000 de euro, din care 10.000 de euro sunt cu suspendare până la finalul sezonului, conform sportal.gr.

Comunicatul integral al EFL

„Conducerea EFL, acționând în calitate de Comitet de Organizare al Carabao Cup, a impus astăzi clubului Grimsby o amendă de 20.000 de euro, din care 10.000 de euro vor rămâne cu suspendare până la sfârșitul sezonului 2025-26, pentru încălcarea regulamentului competiției.

Încălcarea se referă la utilizarea unui jucător neeligibil în meciul împotriva lui Manchester United din turul al doilea, pe 27 august 2025. Grimsby s-a calificat în turul al treilea după o victorie cu 12-11 la loviturile de departajare.

Circumstanțele care au dus la această abatere sunt că Grimsby Town a depus înregistrarea lui Clarke Oduor la ora 12:01 în ziua meciului, adică la un minut după termenul limită de la ora 12:00, așa cum este stipulat în regulamentul competiției pentru sezonul 2025-2026.

Grimsby, sancționată în Anglia după ce a eliminat-o pe Manchester United

Clubul a informat EFL despre eroare imediat ce a descoperit-o, în ziua următoare meciului. După o analiză completă a tuturor probelor și luând în considerare decizii anterioare pentru incidente similare în Cupa Ligii, comisia a decis că impunerea unei amenzi este în concordanță cu precedentele.

Comisia a remarcat, de asemenea, că încălcarea clubului nu a fost intenționată și nu a existat nicio intenție de a induce în eroare. De atunci, clubul a implementat diverse măsuri pentru a preveni repetarea unui incident similar în viitor.

Cu toate acestea, clubul va fi răspunzător pentru suma suspendată de 10.000 de euro dacă va folosi din nou un jucător neeligibil în orice competiție până la sfârșitul sezonului 2025-26”.

Citește și:
Noul jucător al lui Dinamo, în lojă la Petrolul - Rapid! Cine l-a adus la meci
Superliga
Noul jucător al lui Dinamo, în lojă la Petrolul - Rapid! Cine l-a adus la meci
Kim Kardashian, în Hawaii alături de sportivul celebru » Au profitat de pauza competițională! IMAGINILE postate
Stiri extrasport
Kim Kardashian, în Hawaii alături de sportivul celebru » Au profitat de pauza competițională! IMAGINILE postate
Suspendări colosale pentru Paredes și Molina, amendă pentru Argentina! FIFA a anunțat sancțiunile
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Suspendări colosale pentru Paredes și Molina, amendă pentru Argentina! FIFA a anunțat sancțiunile
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
Stiri extrasport
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Profit.ro
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează