FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL

După Nicolas Popescu, Farul a mai cedat un jucător în Liga 2

Articol de - Publicat sambata, 06 septembrie 2025 09:42 / Actualizat sambata, 06 septembrie 2025 09:48

Farul Constanța a anunțat prin intermediul unui comunicat oficial că fundașul dreapta Fabinho (24 de ani) a fost cedat sub formă de împrumut la Concordia Chiajna, în Liga 2, până la finalul acestui sezon. Anunțul vine la două zile după ce Nicolas Popescu (22 de ani) a fost trimis, tot sub formă de împrumut, la Steaua.

Portughezul a ajuns la clubul patronat de Gică Hagi (60 de ani) în luna februarie a acestui an și a bifat 7 meciuri în Superliga.

Fabinho a fost împrumutat de Farul la Concordia Chiajna

Farul a anunțat prin intermediul site-ului oficial că fundașul dreapta portughez Fabinho va evolua sub formă de împrumut la Concordia Chiajna până la finalul acestei stagiuni.

„Farul Constanța și divizionara secundă Concordia Chiajna au ajuns la un acord privind împrumutul fundașului lateral Fabinho la formația ilfoveană până la finalul sezonului 2025-2026. Transferat la începutul acestui an din Portugalia, Fabinho (24 ani) a disputat 10 meciuri în tricoul marinarilor, perioadă în care a reușit o pasă de gol”, se arată în comunicat.

După Nicolas Popescu, Farul a mai cedat un jucător în Liga 2
Sursă foto: Facebook Farul

Fabinho este fost internațional U20 al Portugaliei și a mai evoluat pentru cluburile Leixoes, Benfica Lisabona B și U23, Sintrense U19 (toate Portugalia) și Saint Truiden (Belgia).

Fabinho a bifat doar două apariții în acest sezon din Superliga. Portughezul a fost introdus la pauză în eșecul cu U Cluj, scor 0-1, și a fost titular, dar schimbat după prima repriză, în înfrângerea cu Hermannstadt, scor 0-1.

Cu două zile înainte, Farul anunțase cedarea sub formă de împrumut a lui Nicolas Popescu la Steaua. Fiul lui Gică Popescu nu a primit multe șanse sezoanele precedente, din partea lui Gică Hagi, motiv pentru care a existat și o serie de nemulțumiri din partea tatălui lui la adresa managerului de la Farul.

Nici sub comanda lui Ianis Zicu acesta nu a primit mai multă încredere, fiind împrumutat de oficialii dobrogeni până la finalul actualului sezon competițional în eșalonul al doilea.

Clasamentul din Superliga

Citește și:
„Ne-a costat 650.000 de euro” » Achiziție de TOP pentru FCSB
Superliga
„Ne-a costat 650.000 de euro” » Achiziție de TOP pentru FCSB
A fost căsătorită cu Ioan Timofte, s-a iubit cu Adrian Cristea, acum face afaceri în SUA: „Vorbim despre miliardari din toate colțurile lumii”
Stiri extrasport

Assad Al-Hamlawi, pe lista unei echipe de Champions League » Ce sumă li se oferă oltenilor pentru transferul său
Superliga
Assad Al-Hamlawi, pe lista unei echipe de Champions League » Ce sumă li se oferă oltenilor pentru transferul său
ULTIMA ORĂ Dacia renunță la investiții de extindere a fabricii din Mioveni
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Dacia renunță la investiții de extindere a fabricii din Mioveni
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Comentarii (1)
Ritchie
Ritchie  •  06 Septembrie 2025, 11:35

Antrenorii nu se cedează?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează