INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFER

FOTO S-au înțeles cu Manchester United pentru transferul lui Andre Onana

Trabzonspor s-a înțeles cu Manchester United pentru împrumutul lui Andre Onana // FOTO: Getty Images
Trabzonspor s-a înțeles cu Manchester United pentru împrumutul lui Andre Onana // FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 06 septembrie 2025 22:45 / Actualizat sambata, 06 septembrie 2025 22:58

Andre Onana (29 de ani), portarul lui Manchester United care a fost trecut pe linie moartă de Ruben Amorim, este foarte aproape de un transfer în Turcia. Decizia finală îi aparține goalkeeper-ului camerunez.

Andre Onana a evoluat într-un singur meci oficial în acest debut de sezon pentru Manchester United, și anume în duelul din Cupa Ligii, pierdut la lovituri de departajare de „diavolii roșii” în fața celor de la Grimsby Town, o echipă din al patrulea eșalon al fotbalului englez.

De asemenea, clubul de pe „Old Trafford” l-a transferat în perioada de mercato recent încheiată pe Senne Lammens, un portar belgian în vârstă de 23 de ani, care în stagiunea precedentă a impresionat în tricoul celor de la Royal Antwerp, și care ar urma să devină titularul lui Ruben Amorim, asta după ce Altay Bayindir a avut prestații ezitante în meciurile din campionat.

Astfel, șansele lui Onana să revină în primul 11 al lui Manchester United s-au diminuat considerabil, iar clubul englez face tot posibilul să-l vândă pe camerunez, principalul motiv fiind salariul acestuia.

Manchester United a bătut palma cu Trabzonspor pentru Andre Onana » Decizia finală îi aparține portarului

Se pare însă că cei de la United au găsit un client pentru goalkeeper-ul de 29 de ani. Potrivit lui Fabrizio Romano, celebrul jurnalist specializat în zona de mercato, reprezentanții lui Trabzonspor au ajuns la un acord cu șefii „diavolilor” în ceea ce privește împrumutul lui Andre Onana până la finalul acestui sezon.

Totuși, italianul a mai precizat faptul că ultimul cuvânt îi aparține jucătorului, iar acesta va da răspunsul final în perioada imediat următoare. Contractul camerunezului cu gruparea de pe „Old Trafford” expiră în vara lui 2028, dar nu a fost specificată nicio clauză de cumpărare definitivă pentru echipa turcă.

S-au înțeles cu Manchester United pentru transferul lui Andre Onana
Anunțul făcut de Fabrizio Romano pe pagina sa de Instagram

Andre Onana a ajuns la Manchester United în 2023, iar de atunci, acesta a bifat 102 apariții în tricoul „diavolilor” în toate competițiile, luând parte activ la triumful echipei din Cupa Angliei din sezonul 2023/2024.

25 de milioane de euroeste cota de piață a lui Andre Onana, potrivit Transfermarkt

Citește și:
A numit doi jucători care și-au terminat socotelile cu echipa națională: „Schimb de generații”
Nationala
A numit doi jucători care și-au terminat socotelile cu echipa națională: „Schimb de generații”
Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”
Nationala
Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”
Gigi Becali nu s-a abținut și a intrat în direct după Turcia - România: „Pe Hagi n-o să-l vedeți NICIODATĂ jucând cu ei doi”
Nationala
Gigi Becali nu s-a abținut și a intrat în direct după Turcia - România: „Pe Hagi n-o să-l vedeți NICIODATĂ jucând cu ei doi”
Mircea Lucescu a plecat în timpul interviului și l-a scos din sărite pe Craioveanu: „Pe ei nu s-a supărat?! A stat o oră la îmbrățișări”
Nationala
Mircea Lucescu a plecat în timpul interviului și l-a scos din sărite pe Craioveanu: „Pe ei nu s-a supărat?! A stat o oră la îmbrățișări”
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează