SPORTURI  »  BASCHET  »  EUROBASKET 2025

Un nou rezultat șocant la EuroBasket 2025! Vicecampioana europeană și olimpică a fost eliminată în „optimi”

Franța, eliminată de la EuroBasket 2025/Foto: fiba.basketball
Franța, eliminată de la EuroBasket 2025/Foto: fiba.basketball

Articol de - Publicat duminica, 07 septembrie 2025 17:44 / Actualizat duminica, 07 septembrie 2025 17:45

Franța, vicecampioana europeană și olimpică, a fost eliminată în optimile de finală ale Campionatului European de Baschet. Trupa lui Frederic Fauthoux a fost învinsă cu 80-70 de naționala Georgiei, care va juca în „sferturi” cu Finlanda.

După surpriza uriașă de sâmbătă, când Serbia, principala favorită la titlu, a fost eliminată în „optimi” de Finlanda, scor 86-92, duminică, 7 septembrie, s-a consemnat un nou rezultat șocant la EuroBasket 2025.

Georgia, victorie cu Franța și calificare în „sferturile” Campionatului European

Mai exact, într-un meci disputat în Arena Riga din capitala Letoniei, Georgia a trecut cu 80-70 de Franța, vicecampioana europeană și olimpică. Așadar, două din candidatele la medalii au fost deja eliminate.

Georgia a început în forță și și-a adjudecat sfertul inaugural cu 24-20, grație unor prestații solide ale veteranului Tornike Shengelia și a americanului naturalizat Kamar Baldwin. În sfertul secund, Franța a menținut scorul echilibrat, însă absența vedetelor Victor Wembanyama, Rudy Gobert și Nicolas Batum s-a simțit.

Elevii lui Aleksandar Dzikic au continuat să controleze jocul și, după pauză, au rămas la conducere. A urmat un duel spectaculos între cele două tabere dar, pe final, georgienii s-au distanțat decisiv și au produs una dintre cele mai mari surprize ale turneului: 80-70.

Toko Shenghelia a adunat 24 de puncte și 8 recuperări, Kamar Baldwin a avut 24 de puncte și 4 recuperări, iar Sandro Mamukelashvili a contribuit cu 14 puncte și 11 recuperări.

De partea cealaltă, liderii Franței au fost Sylvain Francisco (14 puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive), Guerschon Yabusele (12 puncte) și Mouhammadou Jaiteh (10 puncte, 7 recuperări, 4 pase decisive).

Un nou rezultat șocant la EuroBasket 2025! Vicecampioana europeană și olimpică a fost eliminată în „optimi”
Georgia, în „sferturile” EuroBasket 2025/Foto: fiba.basketball

Georgia – Finlanda și Turcia – Polonia, în „sferturile” EuroBasket 2025

Așadar, Georgia s-a calificat în sferturile de finală ale EuroBasket 2025, acolo unde o va întâlni pe Finlanda. O altă confruntare cunoscută din această fază este Turcia vs. Polonia.

Lituania și Germania s-au calificat și ele în „sferturi” și așteaptă să își cunoască adversarele. În această seară se mai joacă Italia – Slovenia și Grecia – Israel.

Citește și:
Gest sfidător făcut de jucătorii Craiovei la debutul în preliminariile Ligii Campionilor
Superliga
Gest sfidător făcut de jucătorii Craiovei la debutul în preliminariile Ligii Campionilor
Noul model Dacia a fost lansat oficial » Premieră: produs și lansat exclusiv în altă țară! Se va bate cu Hyundai și Peugeot pentru supremație
Noutati auto
Noul model Dacia a fost lansat oficial » Premieră: produs și lansat exclusiv în altă țară! Se va bate cu Hyundai și Peugeot pentru supremație
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Diverse
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Handbal
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (1)
rumunek
rumunek  •  07 Septembrie 2025, 18:24

Foarte bune, până acum, meciurile din optimi. Din păcate, nu avem niciun interes pentru a transmite in România turnee de baschet. Am vedea țări precum Finlanda, Georgia, Polonia, Bosnia, Muntenegru sau Letonia, fiecare cu măcar un baschetbalist prin NBA și câțiva prin Euroligă. Prin comparație cu baschetul românesc, care are reprezentare zero la acest nivel. Oare nu era educativ pentru numeroșii tineri care practică baschetul in România, să vadă că se poate ajunge departe și venind dintr-o țară mică? Nu ne interesează nici măcar Franța, Germania, Grecia, Turcia sau Serbia, echipe pline de vedete. De Spania nu mai are rost să vorbesc, pare că merge pe drumul Croației. Devenim o pată neagră pe hartă la aproape toate sporturile de echipă, in timp ce cheltuim zeci de milioane anual din fonduri de stat pentru finanțarea acestor sporturi în România. Oare toți copiii români să-și dorească o carieră de IT-ist sau un job într-o corporație cu birouri open space și abonament la sală? Ciudat popor, parcă începi să-i înțelegi pe cei care se uită strâmb la noi. Peste tot in lume, din sărăcie apar sportivi, doar la noi nu. Aici pare că trebuie să ai părinți milionari ca să răzbești, să poți pleca afară de mic, să te antrenezi într-un mediu profesionist. În schimb e plin de cluburi private, antrenori de individualizare în privat prin parcuri sau baloane, totul contra cost mai mult sau mai puțin fiscalizat. Rezultate? Comparați cu Georgia sau Polonia.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează