INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  RETRAGERE

Fostul campion mondial s-a retras la doar 31 de ani

Antoine Griezmann (stânga), Samuel Umtiti (centru) și Olivier Giroud (dreapta) / Foto: Imago Images
Antoine Griezmann (stânga), Samuel Umtiti (centru) și Olivier Giroud (dreapta) / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 15 septembrie 2025 19:37 / Actualizat luni, 15 septembrie 2025 19:42

Samuel Umtiti, campion mondial alături de naționala Franței în 2018, s-a retras la vârsta de 31 de ani. Ultimul meci oficial jucat de fundașul francez datează din 21 ianuarie 2024, când acesta a fost integralist în victoria lui Lille în fața celor de la Racing CFF, în Cupa Franței.

Cariera sa a fost măcinată de accidentări, cea mai gravă fiind cea de la genunchi. Astfel, între 2016 și 2022, Umtiti a lipsit în total 622 de zile din cauza problemelor medicale.

Samuel Umtiti s-a retras la 31 de ani

Samuel Umtiti s-a retras din activitate la doar 31 de ani, a anunțat jurnalistul italian Fabrizio Romano.

Rămas liber de contract în această vară, după despărțirea de Lille, fundașul francez nu și-a mai găsit echipă, iar pe 15 septembrie 2025, acesta și-a anunțat retragerea din activitate.

Crescut în academia lui Olympique Lyon, Samuel Umtiti a debutat în Ligue 1 în sezonul 2011-2012. După 5 sezoane în primul eșalon al Franței în tricoul lui Lyon, francezul se transfera în vara anului 2016 la Barcelona, în schimbul sumei de 25 de milioane de euro.

Pentru catalani, Umtiti a evoluat până în 2022. În primele două sezoane, francezul a bifat câte 25 de apariții în La Liga, în schimb în următoarele 4 sezoane, Umtiti a jucat mult mai puțin. În ultimul sezon, acesta a avut un singur meci pentru Barcelona în primul eșalon al Spaniei.

În 2022, francezul ajungea liber de contract la Lecce, pentru care a bifat 25 de meciuri în Serie A. Ulterior, acesta s-a întors în Franța, la Lille, în vara anului 2023, dar a bifat doar 6 prezențe în Ligue 1.

Campion mondial alături de naționala Franței în 2018, Umtiti a cucerit 7 trofee cu Barcelona, două titluri în La Liga, de 3 ori Cupa Spaniei și de două ori Supercupa Spaniei. Acesta mai are și două trofee cucerite cu Lyon, o Cupă și o Supercupă a Franței.

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Un nou stadion în Superligă! Primele imagini de la demolarea vechii arene
Superliga
Un nou stadion în Superligă! Primele imagini de la demolarea vechii arene
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează