INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ECHIPA NAȚIONALĂ

Decizie istorică a FIFA: calendarul preliminariilor se va modifica » Program infernal pentru naționala României

România va fi în urna a treia la tragerea la sorți pentru Liga Națiunilor B, ceea ce înseamnă că ar putea avea o misiune dificilă în a aduna puncte dacă tragerea la sorți e una nefavorabilă.
România va fi în urna a treia la tragerea la sorți pentru Liga Națiunilor B, ceea ce înseamnă că ar putea avea o misiune dificilă în a aduna puncte dacă tragerea la sorți e una nefavorabilă.

Articol de - Publicat luni, 15 septembrie 2025 20:15 / Actualizat luni, 15 septembrie 2025 20:38

FIFA a anunțat că, începând din sezonul 2026-2027, se schimbă durata pauzelor competiționale pentru meciurile interțări din preliminarii. Prima întrerupere din toamna anului viitor va începe din 21 septembrie și se va întinde pe trei săptămâni, în loc de două - ca până în prezent -, urmând ca echipele naționale să dispute patru partide consecutive din grupă, și nu doar două!

Astfel, potrivit informațiilor venite dinspre forul condus de Gianni Infantino, și reprezentativa României va trebui să facă față unui ritm infernal, asemănător celui de la un turneu final de Campionat European sau Mondial, cu patru meciuri programate în intervalul dintre 24 septembrie și 6 octombrie (practic cu o frecvență de o dată la patru zile). Hotărârea se va aplica astfel cel puțin până la turneul final al CM 2030.

Această decizie decurge din necesitatea de a reduce numărul călătoriilor și al transferurilor pentru jucătorii convocați de echipele naționale respective, ce implică adesea zboruri intercontinentale lungi și schimbări de fus orar cu un impact semnificativ asupra performanțelor sportive și stării de bine a jucătorilor.

Decizie istorică a FIFA: calendarul preliminariilor se va modifica » Program infernal pentru naționala României
Statistici incredibile. Cipru a călcat în picioare România/ foto: Cristi Preda (GSP)

În același timp, pauza prelungită le va permite antrenorilor să lucreze mai mult timp cu jucătorii convicați pentru respective acțiuni, îmbunătățind pregătirea echipelor naționale.

FIFA vrea un calendarul mai sustenabil pentru jucători, cluburi și naționale, îmbunătățind și calitatea meciurilor

Dar în practică, fanii care nu agreează partidele naționalelor vor trebui să aștepte până cel puțin pe 10 octombrie pentru a-și vedea echipele de club preferate revenind pe teren după pauza internațională prelungită.

În ceea ce privește sezonul actual, pauzele pentru meciurile interțări vor rămâne neschimbate și vor fi patru: de la 1 la 13 septembrie, de la 7 la 18 octombrie, de la 10 la 22 noiembrie și de la 23 martie la 4 aprilie.

Decizie istorică a FIFA: calendarul preliminariilor se va modifica » Program infernal pentru naționala României
Cipru - România 2-2, în preliminariile CM 2026 / Foto: Cristi Preda (GSP)

Singurele modificări vor afecta pauzele din septembrie și octombrie, care vor fi combinate într-una singură, în timp ce celelalte pauze vor continua să fie organizate ca de obicei.

Acest experiment reprezintă o încercare a FIFA de a face calendarul mai sustenabil pentru jucători, cluburi și naționale, îmbunătățind în același timp calitatea meciurilor internaționale.

Citește și:
Întrebat dacă rămâne, Gică Hagi a anunțat revoluția la națională: „Din noiembrie...” » Conferință explozivă: „Voi spuneți că suntem jos! Pe el de ce nu l-ați pomenit?”
Nationala
Întrebat dacă rămâne, Gică Hagi a anunțat revoluția la națională: „Din noiembrie...” » Conferință explozivă: „Voi spuneți că suntem jos! Pe el de ce nu l-ați pomenit?”
Imagini scandaloase! Doi copii au afișat un banner vulgar după România - Suedia
Nationala
Imagini scandaloase! Doi copii au afișat un banner vulgar după România - Suedia
Bătaie de joc la masa presei pe Arena Națională: „Cum adică nu avem voie?”
Nationala
Bătaie de joc la masa presei pe Arena Națională: „Cum adică nu avem voie?”
Gestul făcut de Gheorghe Hagi, imediat după România - Suedia » Ce nu s-a văzut la TV
Nationala
Gestul făcut de Gheorghe Hagi, imediat după România - Suedia » Ce nu s-a văzut la TV
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează