INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DERBY

Marseille - PSG a fost amânat cu doar câteva ore înaintea fluierului de start » Ce s-a întâmplat înaintea derby-ului Franței

Marseille - PSG, amânat. Foto: Imago
Marseille - PSG, amânat. Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 21 septembrie 2025 16:03 / Actualizat duminica, 21 septembrie 2025 16:36

Derby-ul Franței, Marseille - PSG, programat duminică seara, de la ora 21:45, a fost amânat! Meciul din etapa 5 din Ligue 1 nu se va mai disputa la data inițială din cauza condițiilor meteorologice.

Prefectul departamentului Bouches-du-Rhône a anunțat oficializarea amânării meciului din cauza ploilor torențiale prognozate la Marsilia.

UPDATE » Marseille - PSG se va disputa luni, 22 septembrie

Meciul dintre Marseille și PSG, amânat în seara zilei de duminică, se va disputa cu o zi mai târziu, luni, 22 septembrie, de la 21:00, ora României.

Derby-ul dintre Marseille și PSG a fost amânat

„Le Classique”, derby-ul dintre Marseille și PSG, nu se va mai disputa duminică seară, 21 septembrie, din cauza condițiilor meteorologice.

„Am decis să suspendăm desfășurarea meciului întrucât există un risc major de ploi abundente și inundații urbane în zona stadionului Velodrome și în împrejurimi”, a precizat Georges-François Leclerc, potrivit RMC Sport.

Arena lui Olympique Marseille, care are o capacitate de aproximativ 65.000 de locuri, urma să fie plină, ca la fiecare derby. Autoritățile au preferat să evite riscurile în condițiile în care regiunea se află sub cod portocaliu de ploi, inundații și furtuni.

Potrivit presei din Franța, departamentul Bouches-du-Rhone, alături de alte cinci regiuni, au fost plasate sub avertizare de cod portocaliu.

Sunt așteptate acumulări de precipitații între 70 și 90 de mm, cu vârfuri care pot atinge chiar 120 de mm în câteva ore, fapt care ar putea provoca inundații semnificative în Marisilia.

Interalul critic va fi între orele locale 19:00 și 22:00, exact în perioada în care era programat meciul.

Franța a mai luat măsuri similare recent. La începutul acestei luni, startul anului școlar a fost amânat pentru o zi din cauza unor prognoze de ploi abundente.

PSG este lider autoritar în Ligue 1, cu maximum de puncte obținute în primele 4 etape. Nantes, Angers, Toulouse și Lens au fost victimele de până acum ale campioanei en-titre.

De cealaltă parte, Marseille a câștigat cele două meciuri disputate acasă, cu Lorient și Paris FC, însă a pierdut partidele din deplasare, cu Rennes și Lyon.

Ambele au jucat la jumătatea acestei săptămâni în Liga Campionilor. Marseille a cedat în deplsare cu Real Madrid, scor 1-2, după două lovituri de pedeapsă transformate de Kylian Mbappe. De cealaltă parte, PSG s-a impus la pas pe teren propriu, 4-0 cu Atalanta.

Citește și:
Gheorghe Hagi, izolat și îngândurat » Imaginile surprinse de fotoreporterul GSP la antrenamentul oficial înainte de Polonia - România
Nationala
Gheorghe Hagi, izolat și îngândurat » Imaginile surprinse de fotoreporterul GSP la antrenamentul oficial înainte de Polonia - România
Kylian Mbappe nu s-a prezentat la baza Realului, dar se distrează la Paris cu iubita » Spaniolii dezvăluie: „E un mister! De două zile...”
Campionate
Kylian Mbappe nu s-a prezentat la baza Realului, dar se distrează la Paris cu iubita » Spaniolii dezvăluie: „E un mister! De două zile...”
Haos total la Craiova: antrenorii de la Academie s-au luat la bătaie în fața jucătorilor! + ”Nu e prima agresiune! Interlopii sunt chiar în club!”
Superliga
Haos total la Craiova: antrenorii de la Academie s-au luat la bătaie în fața jucătorilor! + ”Nu e prima agresiune! Interlopii sunt chiar în club!”
Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Auto
Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (2)
DragVali
DragVali  •  21 Septembrie 2025, 17:47
Postat de cirus11 pe 21 Septembrie 2025, 16:39

Puteau sa-l devanseze, nu?? decat sa amane sa-si strice programul.

Aiurea, " bloquons tout " !

cirus11
cirus11  •  21 Septembrie 2025, 16:39

Puteau sa-l devanseze, nu?? decat sa amane sa-si strice programul.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează