SPORTURI  »  TENIS  »  TENIS » WIMBLEDON

Extravaganţe

Articol de - Publicat sambata, 28 iunie 2008 00:00

Serena, Roger şi Maria au venit la Londra ca pe catwalk.

Iarba de la Wimbledon a devenit scena favorită pentru expunerea celor mai inedite ţinute. Învingătorul ultimelor cinci ediţii, Roger Federer, a renunţat la sacoul alb şi pantalonii lungi, alegînd anul acesta un cardigan bej. Acesta are un aer britanic, oamenii de la Nike petrecînd ore bune în Muzeul Wimbledon pentru a studia fotografii de acum 60-70 de ani. Cei cinci nasturi sînt numerotaţi, făcînd aluzie la numărul de titluri obţinute deocamdată de elveţian la Londra. Dublă campioană la All England Club, în 2002 şi 2003, Serena Williams nu s-a lăsat mai prejos. Ea intră pe teren purtînd un trenci alb , la două rînduri, realizat tot de Nike.

“Îmi plac la nebunie trenciurile”, a mărturisit americanca. “Trăiesc în Florida, dar am mai multe asemenea haine decît oricine. Cel pe care îl port la Wimbledon are un aer feminin, la fel ca mine. Se potriveşte per sonalităţii mele”, s-a alintat Serena.

Şi Maria Şarapova a venit cu ceva nou: un costum cu şort şi un smoking, sub care a purtat o bluză transparentă, avînd în partea din faţă o platcă cu pliuri. Rusoaica şi-a afişat însă puţin ţinuta, ea fiind eliminată în runda secundă.

Citește și:
Notele GSP la Dinamo - Craiova: există un scut protector, un jucător care a scos sufletul din adversari și un om-cheie cu nota 9!
Superliga
Notele GSP la Dinamo - Craiova: există un scut protector, un jucător care a scos sufletul din adversari și un om-cheie cu nota 9!
Scene oribile la Dinamo - Craiova! Istvan Kovacs a oprit meciul
Superliga
Scene oribile la Dinamo - Craiova! Istvan Kovacs a oprit meciul
„Maimuța asta zici că-i arc” » Prunea a vrut să facă un compliment, Radu Naum i-a cerut să schimbe expresia
Superliga
„Maimuța asta zici că-i arc” » Prunea a vrut să facă un compliment, Radu Naum i-a cerut să schimbe expresia
I-a murit tatăl, 7 luni mai târziu fratele, și a decis să-și încheie cariera de succes » Fostul internațional este astăzi grădinar
Campionate
I-a murit tatăl, 7 luni mai târziu fratele, și a decis să-și încheie cariera de succes » Fostul internațional este astăzi grădinar
ANAF începe să emită decizii de impunere persoanelor cu venituri din 2021, dar care nu au depus Declarația Unică sau nu au declarat toate veniturile
Profit.ro
ANAF începe să emită decizii de impunere persoanelor cu venituri din 2021, dar care nu au depus Declarația Unică sau nu au declarat toate veniturile
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (2)
 •  30 Iunie 2008, 17:33

" Cel pe care îl port la Wimbledon are un aer feminin, la fel ca mine. " S. Williams de cand mai.mutza asta seamana cu o femeie ?! :)

 •  28 Iunie 2008, 18:30

Nu fac decat sa ne provoace la niste ciocane industriale :) nu ma mir sa se joace si cu...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează