FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

UPDATE Jayson Papeau a semnat și a revenit în Superliga! Destinație total neașteptată

Jayson Papeau, pe vremea când evolua la Rapid, foto: GSP
Jayson Papeau, pe vremea când evolua la Rapid, foto: GSP

Articol de , - Publicat miercuri, 01 octombrie 2025 10:05 / Actualizat miercuri, 01 octombrie 2025 10:05

Jayson Papeau (29 de ani), fosta extremă de la Rapid, a revenit în Superliga, după un an, dar nu în Giulești! Miercuri dimineață, transferul a fost anunțat oficial de Unirea Slobozia.

Francezul a semnat pe un sezon cu Unirea Slobozia, echipa aflată pe locul 6 în campionat.

Papeau pleca anul trecut de la Rapid. De atunci a jucat în liga a doua din Qatar, la Al-Markhiya. Acum, la un an distanță, a reziliat cu qatarezii și va juca din nou în Liga 1.

UPDATE, 1 octombrie » Papeau, prezentat oficial la Slobozia

Bine ai venit, Jayson Papeau! Jayson Papeau, în vârstă de 29 de ani, a semnat un contract valabil până la sfârșitul sezonului cu #echipaialomițenilor!

Francezul, a evoluat de-a lungul carierei pentru Chambly Oise, Amiens, Warta Poznan, Sainte-Genevieve, Rapid și Al-Markhiya.

Ultima oară, în România, Jayson a jucat în 66 de meciuri unde a avut 7 goluri și 7 pase decisive pentru Rapid, club unde a fost legitimat din 2022 până în 2024.

Odată cu venirea francezului, lotul de 21 de jucători pentru acest sezon este complet!

Clubul nostru îi urează bun venit și mult succes!

- comunicat Unirea Slobozia

Jayson Papeau a semnat și a revenit în Superliga! Destinație total neașteptată
Jayson Papeau, noul jucător de la Slobozia / foto: Facebook

Știrea inițială

Jayson Papeau a semnat cu Unirea Slobozia

Francezul a jucat 14 meciuri la Al-Markhiya, a marcat 7 goluri și a oferit 3 pase decisive. Papeau nu mai intra în planurile qatarezilor pentru acest sezon, astfel că a ales să se întoarcă în Liga 1, la Slobozia, unde a fost dorit de Andrei Prepeliță, a scris iamsport.ro.

Jucătorul de bandă va ajunge joi în România, apoi va începe treaba sub comanda lui Prepeliță, potrivit informațiilor GSP. El a semnat deja un contract valabil până la finalul sezonului.

Transfer confirmat oficial pentru GSP: „Luni a semnat”

Marian Nohai, directorul sportiv al ialomițenilor, a confirmat oficial transferul lui Papeau, într-o reacție pentru GSP.ro.

De 3 săptămâni am discutat. Luni a semnat, totul e parafat, îl așteptăm joi să vină în țară. A contat mult situația noastră actuală din campionat în alegerea lui.

- Marian Nohai, director sportiv Unirea Slobozia, pentru GSP

De-a lungul carierei, Papeau a mai jucat pentru Chambly Oise, Amiens, Warta Poznan, Sainte-Genevieve și Rapid.

62 de meciuriare Papeau în Superliga

Cifrele lui Papeau la Rapid

Pentru giuleșteni a jucat cele mai multe meciuri, 66, în campionat și Cupă. Papeau are 7 goluri și 7 pase decisive pentru Rapid, club unde a fost legitimat din 2022 până în 2024. Francezul are 6 goluri înscrise în Superliga și unul în Cupa României.

Poate juca extremă stânga, dar și mijlocaș în spatele vârfului. E cotat la 600.000 de euro, în scădere față de cea mai înaltă treaptă atinsă, 700.000.

Unirea Slobozia e pe val în Superliga, fiind pe locul 6 după 11 etape, la doar al doilea sezon pe prima scenă a fotbalului românesc din istoria clubului. Dacă în sezonul trecut s-a salvat de la retrogradare la baraj, Unirea are acum 18 puncte în 11 meciuri și e una dintre revelațiile sezonului.

Jayson Papeau a semnat și a revenit în Superliga! Destinație total neașteptată
Jayson Papeau // foto: Imago Images
Citește și:
Cum a fost surprins Valeriu Iftime la FC Botoșani - Rapid: a încălcat legea și riscă sancțiuni
Superliga
Cum a fost surprins Valeriu Iftime la FC Botoșani - Rapid: a încălcat legea și riscă sancțiuni
„Ratarea secolului” în Botoșani - Rapid » Faza care va face înconjurul lumii! Halucinant cum a trimis Petrila cu poarta goală
Superliga
„Ratarea secolului” în Botoșani - Rapid » Faza care va face înconjurul lumii! Halucinant cum a trimis Petrila cu poarta goală
Gigi Becali a anunțat 5 plecări de la FCSB! Jucătorii de top din Superliga care nu mai ajung la campioană: „La ei s-a închis! Nu mă interesează”
Superliga
Gigi Becali a anunțat 5 plecări de la FCSB! Jucătorii de top din Superliga care nu mai ajung la campioană: „La ei s-a închis! Nu mă interesează”
Noul model Dacia a fost zărit pe străzi! Imagini-spion cu mașina » Urmează să fie lansată în 2026: „Arată ciudățel”
Noutati auto
Noul model Dacia a fost zărit pe străzi! Imagini-spion cu mașina » Urmează să fie lansată în 2026: „Arată ciudățel”
FOTO Lanț celebru de restaurante intră în România
Profit.ro
FOTO Lanț celebru de restaurante intră în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool

Louis Munteanu, INTERZIS la interviu?! » Iuliu Mureșan a intervenit în direct și a explicat ce s-a întâmplat după meci


Comentarii (9)
mariusrelu
mariusrelu  •  06 Octombrie 2025, 16:59
Postat de Hagicianul pe 04 Octombrie 2025, 10:58

Așa cum dacă iei un elev corigent și îl trimiți la toate olimpiadele internaționale, acesta nu devine mai bun întrucât problema de bază e că nu își dorește să depună mult efort să învețe, nu că nu i se acordă șanse, la fel și dacă tot trimiți pe teren un tânăr, acesta nu devine cu nimic mai bun dacă el continua să nu se pregătească așa cum trebuie. Problema nu e că există o înțelegere ocultă între patronii din Superligă să saboteze tinerii jucători, ci că pur și simplu nu reușim să producem tineri care să se ridice la nivelul campionatului nostru. De câțiva ani nici măcar Hagi nu mai reușește să se apropie de sumele de transfer pe care le obținea înainte pe copiii pe care îi promova, în timp ce nici măcar ca număr nu mai reușește să scoată la fel de mulți fotbaliști, ceea ce înseamnă că nu e doar problema staffurilor de la copii, ci și o dorință mai mică a copiilor din aceste generații să muncească la fel de mult. Plafonarea ar fi o soluție ideală întrucât ar obliga un tânăr cu potențial să se complacă în mediocritatea campionatului nostru, l-ar forța să facă pasul spre un mediu în care exigențele sunt mult mai mari, unde talentul singur nu mai e suficient, ci unde trebuie să pună și osul la treabă.

Nu stiu ce sa zic... E evident ca problemele de la noi sunt sistemice si adanc inradacinate. Daca am forta tinerii sa plece de mici in campionate mai puternice, unde cerintele sunt mai mari, e ca si cum am lua Nurofen, tratand simptomele si nu cauza. Trebuie sa se poata face ceva, sa se poata schimba ceva, dar nu stiu sigur ce... Ce e clar, e ca schimbarea trebuie inceputa de jos, de la copii si juniori, de la antrenorii care au grija de ei, si de la cluburile care se ocupa de asta. Evident ca ar fi nevoie de un deceniu sau mai mult pentru a vedea un rezultat. Imi aduc aminte un articol din GSP despre niste academii din vest... parca era despre Red Bull Salzburg (si Leipzig). Ce profesionism acolo, cate detalii... Copiii aia respira fotbal, sunt invatati cum sa aiba grija de ei, fac si scoala, au vitaminizare si alimentatie corecta si sunt invatati si sa gandeasca corect. Cred ca totul se trage din gradul de civilizatie... In Vest se tinde catre profesionism, la noi nu.

Hagicianul
Hagicianul  •  04 Octombrie 2025, 10:58
Postat de mariusrelu pe 01 Octombrie 2025, 13:45

Nu cred ca masura plafonarii salariului e cea corecta. De ce aducem straini de duzina, care totusi concureaza cu starurile de la noi? Pentru ca nu suntem in stare sa-i antrenam pe ai nostrii. Cluburile de la noi cred ca nu au persoane competente in staff pentru medicamentatie, refacere, psihologie, mental coaching, chiar si coaching pentru chestiuni elementare de tehnica. In plus, ai nostri au mentalitate nesanatoasa (in sensul ca se vad dintr-o data cu 5.000 EUR salariu si masina de la club, gata, s-au ajuns). Cu toate astea, pentru nationala de fotbal, masura U21 poate fi un colac de salvare, in sensul ca macar asa vor fi cativa U21 care vor recupera un pic din ecartul cauzat de lacunele din pregatirea de la centrele de copii, si poate se mareste aria de selectie. Cu Papeau (n-am nimic cu el, saracul, nu e el de vina) n-ajungem nicaieri ca nationala de fotbal.

Așa cum dacă iei un elev corigent și îl trimiți la toate olimpiadele internaționale, acesta nu devine mai bun întrucât problema de bază e că nu își dorește să depună mult efort să învețe, nu că nu i se acordă șanse, la fel și dacă tot trimiți pe teren un tânăr, acesta nu devine cu nimic mai bun dacă el continua să nu se pregătească așa cum trebuie. Problema nu e că există o înțelegere ocultă între patronii din Superligă să saboteze tinerii jucători, ci că pur și simplu nu reușim să producem tineri care să se ridice la nivelul campionatului nostru. De câțiva ani nici măcar Hagi nu mai reușește să se apropie de sumele de transfer pe care le obținea înainte pe copiii pe care îi promova, în timp ce nici măcar ca număr nu mai reușește să scoată la fel de mulți fotbaliști, ceea ce înseamnă că nu e doar problema staffurilor de la copii, ci și o dorință mai mică a copiilor din aceste generații să muncească la fel de mult. Plafonarea ar fi o soluție ideală întrucât ar obliga un tânăr cu potențial să se complacă în mediocritatea campionatului nostru, l-ar forța să facă pasul spre un mediu în care exigențele sunt mult mai mari, unde talentul singur nu mai e suficient, ci unde trebuie să pună și osul la treabă.

danglumetu
danglumetu  •  03 Octombrie 2025, 18:51

''Francezul, a evoluat de-a lungul.........''!? daca al de scrie comunicate pune virgula intre subiect si predicat, va dati seama ca ceilalti se inteleg numai prin semne!?

Vezi toate comentariile (9)
Comentează