FOTBAL  »  Superliga  »  OȚELUL GALAȚI - METALOGLOBUS

CRONICĂ DE CEZAR TITOR Oțelul Galați a desființat-o pe Metaloglobus » Cum arată clasamentul acum

Oțelul -Metaloglobus // foto: sportpictures.eu
Oțelul -Metaloglobus // foto: sportpictures.eu

Articol de - Publicat luni, 06 octombrie 2025 17:09 / Actualizat luni, 06 octombrie 2025 19:24

Oțelul s-a impus fără drept de apel în fața celor de la Metaloglobus, scor 4-0. Andrezinho, Lameira, cu o „doppietta”, și Bordun au semnat reușitele trupei lui Laszlo Balint, care se apropie la două puncte de ultimul loc de play-off. Formația din Pantelimon rămâne „lanterna roșie” a Superligii, fără victorie, cu puține premise de a mai continua în elita fotbalului românesc și la anul.

Spectacol cu accent lusitan

Oțelul a început în forcing duelul cu Metaloglobus, lăsând politețurile la vestiar și impunând ritmul încă din primele secunde la malul Dunării. Trupa lui Laszlo Balint s-a instalat rapid în jumătatea adversă, iar ocaziile au venit firesc, una după alta.

Lameira a dat tonul spectacolului cu o execuție de generic, o torpilă de la aproape 30 de metri care a zguduit bara transversală. Doar câteva clipe mai târziu, gălățenii au spart gheața. Pasagic a greșit o pasă banală în propriul teren, Sandu a interceptat și a centrat la semiînălțime, Patrick a luftat, dar Andrezinho a fost acolo, la locul potrivit, și a trimis cu latul din câțiva metri, primul său gol în Superligă.

Nici bine nu s-a reluat jocul, că Patrick putea face 2-0, cu un nou șut periculos de la distanță. Gălățenii au continuat să apese pedala de accelerație, iar Lameira (28) și Ciobanu (30) au trecut pe lângă golul de 2-0, care avea însă să vină zece minute mai târziu.

Mijlocașul portughez a înscris, reluând cu o lovitură de cap precisă, de la 11 metri, un corner executat impecabil de Andrei Ciobanu.

Finalul primei reprize a fost incandescent. După un fault comis de Zivulic asupra lui Alex Irimia, arbitrul Iulian Călin a arătat punctul cu var. Dragoș Huiban și-a asumat responsabilitatea execuției, însă atacantul trupei din Pantelimon a fost „citit” de Dur-Bozoancă, care a parat.

Doar câteva clipe mai târziu, după o nouă centrare a lui Ciobanu, de data aceasta dintr-o lovitură liberă, Lameira a reușit „doppietta” cu o execuție splendidă cu capul, direct în vinclu, de la 13-14 metri.

În repriza a doua, în treaptă inferioară, gălățenii nu au forțat, iar șansele de poartă s-au rărit. În minutul 64, din poziție ideală, Patrick a trimis hilar pe lângă poartă. Golul 4 a venit în minutul 75, la finele unei acțiuni minunate, desprinsă dintr-un joc de FIFA (ori EA FC, mai nou), Bordun a finalizat sigur din careu, fiind servit de Andrezinho.

Până la final, Oțelul a mai fost de câteva ori aproape de „manita”, care nu s-a materializat însă. 4-0, iar Oțelul bate la ușile play-off-ului în etapa a 12-a. De cealaltă parte, doar o minune ar salva-o pe Metaloglobus, doar în tranzit prin L1.

Oțelul - Metaloglobus 4-0

  • Minutul 75: GOL Oțelul! La finele unei acțiuni superbe, Bordun înscrie cu un șut din careu, fără șanse pentru Gavrilaș.

  • Minutul 45+1: GOL Oțelul! Lameira punctează superb cu capul, de la 13-14 metri, după o centrare plouată a aceluiași Ciobanu.

  • Minutul 43: Metaloglobus ratează penalty! Zivulic îl faultează pe Alex Irimia în careu, iar Iulian Călin a dictat lovitură de la 11 metri. Responsasbilitatea execuției și-a asumat-o Dragoș Huiban, însă Dur-Bozoancă l-a „citit” pe atacantul trupei din Pantelimon.

  • Minutul 40: Lameira înscrie cu capul, după un corner executat excelent de Andrei Ciobanu.

  • Minutul 6: După o bară transversală a lui Lameira, Andrezinho reușește să deschidă scorul - prima sa reușită în Superligă. Pasagic greșește o pasă simplă, Sandu a centrat la semiînălțime, Patrick a deviat, iar extrema stângă a lui Laszlo Balint a înscris din câțiva metri, cu latul.

  • Asistență slabă la Galați - 2025 de oameni asistă la penultima partidă dinaintea pauzei pentru echipele naționale. Termometrele indică 13 grade la malul Dunării în momentul fluierului de start și plouă mărunt, însă suprafața de joc nu are de suferit.
  • AICI, cele mai importante detalii și statistici despre meci.

Oțelul - Metaloglobus, echipele de start:

Oțelul Galați (4-3-3): Dur-Bozoancă - Zhelev, Zivulic, P. Iacob, Holz - A. Ciobanu, Lameira, Ferreira - D. Sandu, Patrick, Lopes
Rezerve: I. Popescu, G. Ursu, S. Rus, Neicu, Tovar, Soriano, Chira, Bordun, Postelnicu, M. Frunză, Araujo, Neicu
Absenți: Kazu, N. Lopes (accidentați), Bană (învoit), J. Paulo (plecat la națională)
Antrenor: Laszlo Balint

Metaloglobus (4-4-2): Gavrilaș - Kouadio, Pasagic, Caramalău, R. Neacșu - Irimia, Milea, Sabater, Abbey - Fernandes, Huiban
Rezerve: Nedelcovici, Soare, Camara, Al. Gheorghe, M. Lis, Visic, A. Sârbu, Zakir, Hadzic, F. Achim
Absenți: J. Morais, B. Carvalho G. Dumitru, Ubbink, Sava (accidentați), Tarek, D. Irimia (suspendați)
Antrenor: Mihai Teja

Arbitru: Iulian Călin
Asistenți: Romică Bîrdeș și Nicușor Marin
Arbitru VAR: Claudiu Marcu
Asistent VAR: Marian Barbu
Rezervă: Cristian Moldoveanu
Observator: Cristian Nica

Oțelul și Metaloglobus vin după două înfrângeri, primii pierzând în deplasare cu FCSB (0-1), iar ceilalți fiind învinși acasă de revelația FC Botoșani (0-2).

Gălățenii, care au provocat prima înfrângere Universității Craiova, încă își caută cadența, în timp ce Metaloglobus a rămas singura echipă din Superligă fără victorie.

Oțelul- Metaloglobus, cele mai interesante detalii, furnizate de statisticianul GSP Liviu Manolache:

  • Trei succese, două remize și o singură înfrângere (14 septembrie 2025, Oțelul-FC Botoșani 0-1) au înregistrat gălățenii pe teren propriu în acest sezon.

  • Contactul grupării bucureștene cu prima ligă se dovedește a fi unul dificil, în dreptul trupei antrenate de Mihai Teja fiind consemnate doar trei rezultate de egalitate în 11 partide.

  • Șapte dintre cele 11 goluri marcate de moldoveni au fost înscrise în prima repriză, interval în care Metaloglobus a primit 15 dintre cele 23 de goluri încasate.

  • 27 de jucători au bifat minute pentru Oțelul în primele 11 runde, bulgarul Milen Zhelev fiind singurul integralist. Tot pe 27 de jucători s-au bazat și vizitatorii din acest meci, dintre care 16 au debutat în Superligă.

  • Cele două echipe se vor întâlni în premieră pe prima scenă. Acestea au mai fost adversare în liga secundă, pe 3 decembrie 2022, Oțelul-Metaloglobus 3-0 (J. Cisotti, V. Markovic, A. Nica).

  • Mihai Teja este fără victorie în cele patru dueluri din Superligă cu Laszlo Balint, palmaresul confruntărilor dintre cei doi antrenori cuprinzând o remiză și trei succese ale antrenorului de la Oțelul.

Cum arată clasamentul din Superligă:

Citește și:
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu: „Nu a putut să mănânce. S-a tratat cu un vraci chinez”
Superliga
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu: „Nu a putut să mănânce. S-a tratat cu un vraci chinez”
Ședință de criză la Real Madrid, în toiul nopții! » S-a luat decizia în cazul lui Xabi Alonso
Campionate
Ședință de criză la Real Madrid, în toiul nopții! » S-a luat decizia în cazul lui Xabi Alonso
Noul primar general al Bucureștiului s-a pronunțat în războiul Steaua - FCSB: „Echipa aia din Berceni...”
Superliga
Noul primar general al Bucureștiului s-a pronunțat în războiul Steaua - FCSB: „Echipa aia din Berceni...”
Usturător! Câte voturi a luat Gigi Nețoiu la Primăria Capitalei: depășit până și de un candidat retras din cursă!
Diverse
Usturător! Câte voturi a luat Gigi Nețoiu la Primăria Capitalei: depășit până și de un candidat retras din cursă!
FOTO Lanț celebru de restaurante intră în România
Profit.ro
FOTO Lanț celebru de restaurante intră în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool

Louis Munteanu, INTERZIS la interviu?! » Iuliu Mureșan a intervenit în direct și a explicat ce s-a întâmplat după meci


Comentarii (2)
gojgaru
gojgaru  •  06 Octombrie 2025, 22:11
Postat de cronicaruldefotbal pe 06 Octombrie 2025, 19:22

Mister Teja... o foarfeca si taie carnetul de antrenor . De asta nu merge treaba la fotbal si in general. Tu ocupi locul altuia. Sa faci figuratie cu echipa aia si sa fi echipa pacii poate si un chibit din Cismigiu. Tu te tot incapatanezi sa ne arati ca nu esti antrenor. Maxim antrenor de chiftele. Nu ca LB e vreu geniu dar il faci tu sa para. Demisia si lasa pe altul cit mai se poate repara ceva. Trece turul si nimic.

Și tu care sperai că ăștia sa ia campionatul :)))

cronicaruldefotbal
cronicaruldefotbal  •  06 Octombrie 2025, 19:22

Mister Teja... o foarfeca si taie carnetul de antrenor . De asta nu merge treaba la fotbal si in general. Tu ocupi locul altuia. Sa faci figuratie cu echipa aia si sa fi echipa pacii poate si un chibit din Cismigiu. Tu te tot incapatanezi sa ne arati ca nu esti antrenor. Maxim antrenor de chiftele. Nu ca LB e vreu geniu dar il faci tu sa para. Demisia si lasa pe altul cit mai se poate repara ceva. Trece turul si nimic.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează