Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat luni, 06 octombrie 2025 17:38 / Actualizat luni, 06 octombrie 2025 18:44
Samuel Asamoah (31 de ani), fostul mijlocaș de la FCU Craiova, a suferit o accidentare groaznică în meciul dintre Guangxi Pingguo Haliao și Chongqing Tonglianglong, scor 1-2, din eșalonul secund din China. Acesta riscă să rămână paralizat.
Veste foarte tristă legată de Samuel Asamoah, care a îmbrăcat tricoul echipei finanțate de Adrian Mititelu între 2021 și 2024. În urma accidentării suferite duminică, 5 octombrie, cariera și viața fotbalistului sunt în pericol.
GALERIE FOTO. Accidentarea groaznică suferită de Samuel Asamoah
Era startul reprizei secunde, când Asamoah încerca să protezeje o minge foarte aproape de tușă. Un adversar a venit foarte tare din spate și l-a îmbrâncit, iar fostul jucător din Superliga s-a dus cu capul direct în reclamele publicitare de pe marginea terenului. Chinezii au anunțat că acesta a suferit o accidentare gravă în zona cervicală și sunt șanse să nu mai poată juca fotbal niciodată. Mai mult, chiar și viața acestuia ar fi în pericol!
„Samuel Asamoah a suferit o accidentare la măduva spinării. Cariera lui, chiar și viața, sunt în pericol”, au notat englezii de la China Sports Vision.
Cei de la FCU Craiova și-au manifestat susținerea față de Asamoah: „Suntem alături de tine, Sami! Fostul nostru jucător, Samuel Asamoah, a suferit o accidentare gravă în timpul unui meci din Liga Chineză. Sami a suferit o leziune puternică în zona cervicală ce i-a afectat măduva spinării și riscă să rămână paralizat. FCU 1948 îi dorește însănătoșire grabnică!”.
Adrian Mititelu, devastat de veste
Mititelu a fost devastat la aflarea veștii și a spus că va încerca să îl ajute pe fotbalist.
„Nu pot să cred așa ceva!! Doamne Dumnezeule, îmi pare rău! Ce veste mi-ați dat! E un băiat extraordinar. Am paralizat eu, acum, când am auzit. E ceva foarte grav. E un băiat extraordinar, dedicat. Dumnezeu să-l ajute să treacă peste asta!
Era un om care a trecut prin curtea noastră. O să mă interesez și eu să-l ajut”, a spus patronul oltenilor, conform fanatik.ro.
Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool