INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANTRENORAT

Gică Hagi, propus antrenor la echipa la care joacă internaționalul român: „I-au adăugat numele pe listă”

Gică Hagi a fost propus antrenor la echipa la Eyupspor // foto: Imago Images
Gică Hagi a fost propus antrenor la echipa la Eyupspor // foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 07 octombrie 2025 15:41 / Actualizat marti, 07 octombrie 2025 16:16

Conform presei din Turcia, Gică Hagi, 60 de ani, a fost propus ca antrenor la Eyupspor, formația din prima ligă din Turcia la care este legitimat internaționalul Denis Drăguș.

Eyupspor a început foarte rău sezonul, cu doar 5 puncte (o victorie, două egaluri) acumulate în primele 8 etape. Aceste rezultate au dus la demiterea „principalului” Selcuk Sahin, 44 de ani, care fusese angajat în urmă cu doar 3 luni.

Cu Eyupspor în căutare de antrenor, în birourile conducătorilor a fost pronunțat numele lui Gică Hagi. Legendarul fost fotbalist român este liber de contract din vară, când a ales să renunțe la poziția de antrenor al echipei pe care o deține ca acționar majoritar, Farul Constanța.

Gică Hagi, propus antrenor la Eyupspor

Publicația turcă Ajansspor scrie că „Hagi a fost propus pentru poziția de antrenor al lui Eyupspor. Conducerea a evaluat această opțiune și i-a adăugat numele pe lista candidaților”.

Ar fi al treilea mandat în Turcia pentru Gică Hagi, care le-a mai pregătit, în prima parte a anilor 2000, pe Bursaspor, respectiv Galatasaray. De Turcia îl leagă și 5 ani deosebiți la Galatasaray ca fotbalist, în care a cucerit 10 trofee, inclusiv 4 titluri de campion și Cupa UEFA în 2000.

Gică Hagi, acum 4 luni: „Ori o echipă de nivel foarte bun, ori o națională care să mă provoace”

În luna iunie, întrebat ce urmează pentru el pe plan profesional, Hagi a prezentat singurele scenarii care l-ar îndemna să revină în antrenorat:

„Profesional am ambițiile mele. Rămân acolo, la cele două [variante]. Ori o echipă de nivel foarte bun, ori o națională care să mă provoace”.

Eyupspor este o echipă modestă, cu întregul lot evaluat la aproximativ 30 de milioane de euro. Românul Denis Drăguș și Marcos Felipe sunt cei mai valoroși jucători ai echipei, amândoi cotați la 3,5 milioane de euro.

Formația din Istanbul a promovat în premieră în prima ligă în 2024 și a încheiat precedentul sezon pe locul 6, dar acum tremură pentru menținerea în elită.

Dacă Hagi ar primi o ofertă concretă și ar accepta-o, asta ar însemna să-i fie rival fiului, Ianis, care a semnat de curând cu Alanyaspor.

Citește și:
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Campionate
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Dinamo, mutare MAJORĂ a doua zi după victoria cu Rapid: plătește 500.000 de euro!
Superliga
Dinamo, mutare MAJORĂ a doua zi după victoria cu Rapid: plătește 500.000 de euro!
Cristiano Ronaldo a făcut anunțul care zguduie fotbalul: „Au fost 25 de ani cu multe sacrificii”
Campionate
Cristiano Ronaldo a făcut anunțul care zguduie fotbalul: „Au fost 25 de ani cu multe sacrificii”
MM Stoica a rămas blocat de nivelul unei echipe din Superliga: „Surpriză gigantică!”
Superliga
MM Stoica a rămas blocat de nivelul unei echipe din Superliga: „Surpriză gigantică!”
România are un loc onorant în lume. Jumătate din PIB-ul mondial vine din doar 4 țări INFOGRAFIC
Profit.ro
România are un loc onorant în lume. Jumătate din PIB-ul mondial vine din doar 4 țări INFOGRAFIC
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (4)
mateodamiano7
mateodamiano7  •  07 Octombrie 2025, 19:45

Gică Hagi: „Ori o echipă de nivel foarte bun, ori o națională care să mă provoace.” Mdhea, nici n-are pretentii prea mari, la valoarea lui. La cum merg lucrurile prin Romanisthan, o sa-l vedem curand si coautor pe la vreo carte de Gramatica sau de Limba si Literatura Romana pentru elevi. Doar statuia lipseste.

Gspist_de_mic
Gspist_de_mic  •  07 Octombrie 2025, 17:11

Nicio masa, pardon, ora/zi/minut fara clanul hagi. Ce este vorba de “rege” de “printisor”, etc, etc. ne “trebuie” stiri despre el (clanul, desigur, ca sa nu fiu acuzat de lipsa de acord gramatical). Bai, ori sinteti penibili, ori el (clanul) plateste bine!????

utilizator șters
utilizator șters  •  07 Octombrie 2025, 16:18

Ii baga in B, ca pe Bursa.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează