INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FRANȚA

O nouă viață în Principat: Ansu Fati a egalat un record vechi de 78 de ani!

Ansu Fati, sărbătorind un gol la Monaco // foto: Imago Images
Ansu Fati, sărbătorind un gol la Monaco // foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 07 octombrie 2025 16:55 / Actualizat marti, 07 octombrie 2025 17:03

Ansu Fati, care va împlini 23 de ani pe 31 octombrie, și-a regăsit forma la Monaco, unde este împrumutat de la Barcelona. Extrema a înscris cinci goluri în doar 3 apariții în Ligue 1, egalând în prealabil un record vechi de 78 de ani.

Înainte de Lamine Yamal a fost Ansu Fati. Jucătorul de banda stângă și-a arătat calitatea încă de la o vârstă fragedă, primind șansa debutului la vârsta de 16 ani și 298 de zile, dar accidentările repetate i-au deraiat parcursul.

Fati a jucat puțin în ultimele sezoane, atât la Barcelona cât și în perioada petrecută la Brighton sub formă de împrumut, dar în acest nou sezon a avut parte de un început promițător.

O nouă viață la Monaco: Ansu Fati a egalat un record vechi de 78 de ani

Cedat la Monaco sub formă de împrumut, a înscris de 5 ori în primele lui 3 apariții în Ligue 1, egalând un record în acest proces.

Fati a avut nevoie de doar 126 de minute pe teren pentru a înscrie cele 5 goluri. Ultima dată se ajunsese atât de rapid la borna 5 în Ligue 1 în urmă cu 78 de ani, în sezonul 1947/1948! În acest secol, cel mai rapid ajunsese la 5 goluri Johan Audel, în numai 137 de minute în tricoul lui Valenciennes în sezonul 2007/2008.

Fati a înscris și în Liga Campionilor, la 1-4 cu Club Brugge. De altfel, singurul meci în care nu a punctat pentru Monaco este cel cu Manchester City, 2-2 în competiția continentală.

Monaco ocupă locul 5 în campionatul Franței, cu 13 puncte acumulate în primele 7 runde. Liderul, PSG, are 3 puncte în plus.

Citește și:
Au apărut noi imagini de la scandalul momentului în fotbalul românesc » Cum s-a pozat Nicu Gheară, alături de selecționer și de staff
Nationala
Au apărut noi imagini de la scandalul momentului în fotbalul românesc » Cum s-a pozat Nicu Gheară, alături de selecționer și de staff
Probleme cu înregistrarea lui Reghecampf la FCSB » Ultimele detalii, cu 24 de ore înainte de debut
Superliga
Probleme cu înregistrarea lui Reghecampf la FCSB » Ultimele detalii, cu 24 de ore înainte de debut
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Campionate
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
„Zeiță” » Fosta rivală a Simonei Halep s-a schimbat radical după ce s-a lăsat de tenis: „La nivelul așteptărilor”
Tenis
„Zeiță” » Fosta rivală a Simonei Halep s-a schimbat radical după ce s-a lăsat de tenis: „La nivelul așteptărilor”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează