INTERNATIONAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2026  »  PRELIMINARII

Misiune imposibilă! Naționala condusă de Patrick Kluivert e tot mai departe de Mondial

Patrick Kluivert / FOTO: Imago
Patrick Kluivert / FOTO: Imago

Articol de - Publicat joi, 09 octombrie 2025 13:47 / Actualizat joi, 09 octombrie 2025 14:02

Patrick Kluivert (49 de ani), fostul mare atacant olandez, are o misiune dificilă pe banca naționalei pe care o antrenează, Indonezia.

Ieri, acesta a fost martor la o înfrângere greu de digerat, 2-3, în fața Arabiei Saudite, în turul 4 al calificărilor pentru Campionatul Mondial din 2026.

O nouă aventură pentru Patrick Kluivert

Considerat unul dintre cei mai mari atacanți din istoria „Portocalei Mecanice”, Patrick Kluivert se află în fața unei provocări mari: calificarea naționalei Indoneziei la Campionatul Mondial.

Acesta a ajuns pe banca țării din Asia în luna martie a acestui an, având parte de o înfrângere dură, 1-5, în fața Australiei. Indonezia a terminat pe locul 4 grupa de calificare din turul 3, ratând astfel prezența directă la Mondial.

Deși a ratat calificarea directă la Mondialul din America de Nord de vara viitoare, naționala condusă de Kluivert continuă drumul spre Statele Unite în turul 4 de calificări al Asiei. Acest tur presupune două grupe formate din 3 echipe.

Indonezia a jucat seara trecută împotriva Arabiei Saudite. Meciul a fost unul spectaculos, gazdele au condus cu 1-0, dar experiența saudiților și-a spus cuvântul, aceștia întorcând rezultatul, 1-3. Spre sfârșitul partidei, Indonezia a mai marcat o dată, stabilindu-se astfel scorul final al întâlnirii, 2-3.

Naționala lui Kluivert are șanse infime de calificare directă, dar poate prinde barajul. Dacă termină pe locul 2, va juca o dublă manșă cu ocupanta aceluiași loc din cealaltă grupă.

Câștigătoarea acestui baraj se va califica în play-off-ul continental de calificare la Campionatul Mondial. Până în acest moment, Noua Caledonie și Bolivia sunt calificate în această fază.

Față în față cu istoria

Cu o populație de peste 280 de milioane de locuitori, Indonezia visează la o nouă participare la un turneu mondial. Ediția din anul 1938 a fost singura la care naționala din Asia a participat.

În cele 7 partide pe banca Indoneziei, Kluivert a bifat 3 victorii, 3 înfrângeri, respectiv un egal. Pentru naționala condusă de acesta, urmează duelul cu Irak, de pe 11 octombrie.

Citește și:
Asta chiar ar fi fost bomba anului » Antrenorul echipei din play-off, la un pas să semneze cu FCSB: „A fost la mine acasă!”
Superliga
Asta chiar ar fi fost bomba anului » Antrenorul echipei din play-off, la un pas să semneze cu FCSB: „A fost la mine acasă!”
ȘOCUL serii în fotbalul european: Pep Guardiola pleacă de la Manchester City
Campionate
ȘOCUL serii în fotbalul european: Pep Guardiola pleacă de la Manchester City
Cum arată barajele pentru menținerea și promovarea în Superliga
Superliga
Cum arată barajele pentru menținerea și promovarea în Superliga
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Altele
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Profit.ro
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează