SPORTURI  »  ALTELE  »  UFC

Fost luptător UFC, asasinat în Sydney » Supraviețuise unei tentative de omor în anul trecut

Fostul luptător UFC Suman Mokhtarian, asasinat în Sydney. Foto: The Guardian
Fostul luptător UFC Suman Mokhtarian, asasinat în Sydney. Foto: The Guardian

Articol de - Publicat vineri, 10 octombrie 2025 16:51 / Actualizat vineri, 10 octombrie 2025 16:54

Suman Mokhtarian, fost luptător UFC în vârstă de 33 de ani, a fost împușcat mortal miercurea trecută, pe o stradă din Sydney (Australia), într-un scenariu pe care autoritățile îl suspectează a fi legat de un război între bande. Sportivul supraviețuise deja unei tentative de omor în anul precedent.

Mokhtarian știa că viața îi este în pericol, dar nu a putut scăpa de un nou atac. Fostul luptător UFC a fost împușcat în timp ce se plimba prin Riverstone, un cartier din vestul orașului Sydney.

Fostul luptător UFC Suman Mokhtarian, asasinat în Sydney

Martorii au declarat că au văzut un individ trăgând dintr-un Audi roșu înainte de a fugi. În ciuda intervenției rapide a cadrelor medicale, australianul de origine iraniană a decedat la fața locului.

Fost luptător UFC, asasinat în Sydney » Supraviețuise unei tentative de omor în anul trecut
Riverstone, cartier din vestul orașului Sydney unde a fost asasinat Suman Mokhtarian. Foto: Imago

Cu o carieră în UFC ce a inclus două lupte în 2018 și 2019, ambele soldate cu înfrângeri împotriva lui Seung Woo Choi și Sodiq Yusuff la categoria pană (sub 66 kg), Mokhtarian s-a dedicat ulterior carierei de antrenor. A jucat un rol fundamental în dezvoltarea unora dintre cele mai mari talente ale MMA-ului australian, alături de fratele său Ashkan Mokhtarian, care a avut și el o scurtă trecere prin UFC.

Jesse Swain, unul dintre foștii săi elevi, și-a exprimat regretul pe rețelele sociale. „Nu am putut dormi în această seară după ce am aflat vestea. Suman a crezut în mine mai mult decât am crezut eu însumi. Îi datorez tot ce am realizat în MMA. Toți cei care l-au cunoscut personal știu cât de pasionat și motivant era și se aștepta întotdeauna la ce e mai bun de la noi. M-a dus la niveluri pe care nu credeam că le voi atinge când am început. M-a împiedicat să renunț la sfârșitul anului 2024 și mi-a vorbit personal despre potențialul meu. Mă voi asigura că voi atinge acest potențial pentru el”, a scris el pe Instagram.

Fost luptător UFC, asasinat în Sydney » Supraviețuise unei tentative de omor în anul trecut
Suman Mokhtarian (dreapta) alături de Jesse Swain, unul dintre foștii săi elevi. Foto: Instagram

Poliția a demarat deja o investigație după asasinarea lui Suman Mokhtarian

Poliția a demarat deja o investigație, concentrându-se pe ipoteza unui atac între bande rivale. Autoritățile încearcă să stabilească dacă acest omor este legat de un alt incident armat petrecut cu câteva zile înainte, care a vizat un vehicul condus de un alt luptător profesionist, Farhood Khalatbar. Khalatbar și Mokhtarian se cunoșteau, ambii antrenându-se la Australian Top Team Gym.

Tocmai în incinta acestei săli de sport Mokhtarian fusese deja ținta unor împușcături în februarie 2024. Deși a supraviețuit acelui atac, a rămas sub amenințare constantă. În aprilie, poliția a anulat un eveniment de MMA la care urma să participe, de teama unei noi tentative de asasinat. Mokhtarian s-a arătat dispus să nu participe, dar autoritățile au considerat că riscul unui schimb de focuri, chiar și în absența sa, era prea mare și periculos pentru ceilalți participanți.

Citește și:
Mike Tyson, dezvăluiri șocante! Momentul în care l-a prins pe Brad Pitt în casa soției sale: „Era nenorocitul ăla!”
Altele
Mike Tyson, dezvăluiri șocante! Momentul în care l-a prins pe Brad Pitt în casa soției sale: „Era nenorocitul ăla!”
A lămurit-o, în sfârșit! » Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Mitriță la națională: „Eram eu nebun?!”
Nationala
A lămurit-o, în sfârșit! » Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Mitriță la națională: „Eram eu nebun?!”
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Campionate
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
Superliga
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Profit.ro
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează