INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIGUE 2

S-a întâmplat pentru prima dată în istoria fotbalului francez: retrogradată direct în liga a 11-a!

Articol de - Publicat vineri, 10 octombrie 2025 20:29 / Actualizat vineri, 10 octombrie 2025 21:02

FC Martigues, club fondat în 1921 și participant în sezonul trecut al ligii secunde franceze, a suferit una dintre cele mai dramatice căderi din istoria fotbalului european. Din lipsa garanțiilor financiare cerute de DNCG (Direcția Națională de Control a Gestiunii), echipa a fost exclusă din toate competițiile profesioniste și trimisă să joace în Departmental 3, al 11-lea eșalon al fotbalului francez.

FC Martigues a disputat ultimul meci oficial pe 10 mai 2025, pierzând cu 1-5 în fața lui Lorient, în ultima etapă din Ligue 2. Inițial, echipa urma să retrogradeze în National 1 (a treia divizie), însă DNCG a anunțat la 24 iunie excluderea sa completă din campionatele naționale, motivând absența garanțiilor financiare obligatorii.

De la Ligue 2 la liga a 11-a, în mai puțin de șase luni

În iulie, clubul a promis că va face apel și că principalul acționar, EU Futbol, va asigura fondurile necesare. Totuși, situația s-a agravat în august, când Liga de Fotbal a Mediteranei a aplicat o nouă sancțiune: retrogradarea în Departmental 1 (a 9-a ligă). Apelul clubului la Comitetul Național Olimpic și Sportiv Francez (CNOSF) a fost respins, iar după reevaluarea cazului, Martigues a fost trimisă în Departmental 3 (a 11-a ligă), rezervat competițiilor amatoare locale.

Este pentru prima dată în istoria fotbalului francez când un club cade nouă divizii într-un singur sezon.

Lotul echipei Martigues, reziliat complet

După confirmarea sancțiunii, FC Martigues a reziliat contractele tuturor celor 22 de jucători din lotul profesionist. Cel mai valoros fotbalist al echipei era Ayoub Amraoui (900.000 euro), transferat la Al-Ahli (Qatar). În prezent, formația se bazează pe tineri de 17-18 ani și jucători amatori proveniți din ligile inferioare.

Clubul își va relua activitatea duminică, într-un meci din Departmental 3, împotriva formației Sainte-Marguerite, de la ora 15:00.

Semnele declinului au început să apară din vară

În sezonul trecut, Martigues a încheiat pe locul 17 în Ligue 2, cu 32 de puncte în 34 de meciuri. Dificultățile financiare s-au acutizat încă din primăvară, iar la începutul lunii iulie, clubul anunța printr-un comunicat oficial:

Comisia a validat coerența bugetului prezentat de club. Totuși, în lipsa garanțiilor financiare obligatorii, a pronunțat excluderea FC Martigues din campionatele naționale. Clubul va face apel împotriva acestei decizii.”, au transmis aceștia la finele sezonului trecut.

Deși FC Martigues va începe noul sezon competițional în al 11-lea eșalon, viitorul clubului rămâne incert. Pe rețelele sociale, pagina oficială a echipei afișează o imagine de profil complet albă, fără logo sau simboluri.

Citește și:
Arsenal este noua campioană a Angliei după 22 de ani! » Bournemouth a încurcat-o pe Manchester City
Campionate
Arsenal este noua campioană a Angliei după 22 de ani! » Bournemouth a încurcat-o pe Manchester City
Daniel Pancu a anunțat primele plecări de la CFR: „Da, pleacă doi jucători! Sunt titulari amândoi” + Gazeta a aflat numele
Superliga
Daniel Pancu a anunțat primele plecări de la CFR: „Da, pleacă doi jucători! Sunt titulari amândoi” + Gazeta a aflat numele
Adrian Mutu știe de ce a fost numit Marius Baciu la FCSB: „Gigi m-a ascultat pe mine!”
Superliga
Adrian Mutu știe de ce a fost numit Marius Baciu la FCSB: „Gigi m-a ascultat pe mine!”
Decizie-bombă: Southampton, descalificată din lupta la promovare, fiindcă și-a spionat adversara
Campionate
Decizie-bombă: Southampton, descalificată din lupta la promovare, fiindcă și-a spionat adversara
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Profit.ro
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (2)
Ciprian_Birtea
Ciprian_Birtea  •  10 Octombrie 2025, 21:50

Și la noi ar trebui să se procedeze la fel: să se ceară garanții echipelor participante în eșaloanele naționale.

Ciprian_Birtea
Ciprian_Birtea  •  10 Octombrie 2025, 21:50

Și la noi ar trebui să se procedeze la fel: să se ceară garanții echipelor participante în eșaloanele naționale.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează