FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

I-a zis „NU” lui Dinamo și a ajuns într-o situație ingrată: „A dat cu piciorul la o mare șansă”

Andrei Coubiș a refuzat-o pe Dinamo și a ajuns rezervă în Serie B. FOTO: X
Andrei Coubiș a refuzat-o pe Dinamo și a ajuns rezervă în Serie B. FOTO: X

Articol de - Publicat duminica, 12 octombrie 2025 14:01 / Actualizat duminica, 12 octombrie 2025 18:40

Andrei Coubiș (22 de ani) a fost unul dintre jucătorii doriți de Dinamo în perioada de mercato din vară. Crescut de AC Milan, apărătorul a refuzat din start posibilitatea unui transfer în România. El ar fi fost prima rezervă de stoper în cazul în care Kennedy Boateng sau Nikita Stoinov ar fi fost indisponibili.

Fotbalistul a ales în schimb să continue în Italia, mai exact la Sampdoria, formație aflată în Serie B. Doar că realitatea nu a fost pe măsura așteptărilor, iar Coubiș n-a bifat niciun minut pentru noua lui echipă.

În primul meci nu a făcut parte din lot, iar în restul a fost rezervă neutilizată. Despre situația lui a vorbit și Emil Săndoi (60 de ani), fostul selecționer al României U21.

Andrei Coubiș a refuzat-o pe Dinamo și a ajuns rezervă în Serie B: „A greșit foarte tare”

Dinamo a înaintat o ofertă de aproximativ 200.000 de euro, sumă acceptată de AC Milan, însă Coubiș a ales să semneze în Serie B, cu Sampdoria.

Săndoi îl cunoaște de la naționala U21 și e convins de faptul că apărătorul a comis o greșeală foarte mare în momentul în care a refuzat-o pe Dinamo.

E de părere că și-ar fi relansat cariera și ar fi putut prinde un transfer de top în străinătate. În plus, putea fi convocat inclusiv la naționala mare, mai crede Săndoi.

„Andrei Coubiș a dat cu piciorul la o altă mare șansă pentru el. Din punctul meu de vedere, Coubiș a greșit foarte tare că nu a ales Dinamo.

Nu știu cum consideră el prima ligă din România, dar Dinamo în mod sigur îl făcea să prindă apoi un transfer în campionate de prime ligi mult mai puternice decât în România.

În plus, acum el chiar îl putea ajuta și pe nea Mircea Lucescu la naționala mare, mai ales că se accidentase Drăgușin. Dar asta e viața. Nimeni nu poate juca undeva cu forța, însă în viață e bine să îți alegi cu grijă și sfătuitorii, iar Cîrjan a fost sfătuit foarte bine față de Coubiș”, a explicat Săndoi, pentru ProSport.

Din 2019 în academia lui AC Milan, Andrei Coubiș a făcut parte din lotul echipei mari, în cantonamentul din această vară. Max Allegri i-a oferit minute într-o partidă-test cu Chelsea, în care a evoluția sa a fost sub așteptări. 

100.000 de euroe cota lui Andrei Coubiș, potrivit Transfermarkt

Citește și:
Comenzile pentru noul model Dacia Sandero Stepway au fost deschise » Care este prețul de pornire
Noutati auto
Comenzile pentru noul model Dacia Sandero Stepway au fost deschise » Care este prețul de pornire
„Doar ei pot să facă asta” » Gary Lineker a indicat singura echipă care ar putea împiedica Franța
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Doar ei pot să facă asta” » Gary Lineker a indicat singura echipă care ar putea împiedica Franța
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Superliga
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Superliga
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
FOTO Dacia deschide comenzile pentru noul Sandero full-hybrid
Profit.ro
FOTO Dacia deschide comenzile pentru noul Sandero full-hybrid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”


Comentarii (8)
mariusmarius75
mariusmarius75  •  15 Octombrie 2025, 20:02

Daca vine Dinamo va avea o mare problema in apărare .Un jucător slab defensiv , fără viteză

creeperno534
creeperno534  •  12 Octombrie 2025, 23:52

Sansa efectiva de a juca poate fi mai mare la Dinamo.

florinviorel1
florinviorel1  •  12 Octombrie 2025, 21:26

Care ar fi fost sansa? Rezerva la dinamo e mai cu mot ca cea de la Sampdoria?

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Close