SPORTURI  »  ALTELE  »  ÎNOT

GALERIE FOTO Retragere-șoc a înotătoarei cvadruple campioane mondiale și olimpice, la numai 25 de ani: „O decizie foarte dificilă”

Ariarne Titmus, cvadruplă campioană mondială și olimpică, s-a retras din înot Foto: Guliver/GettyImages +23   FOTO
Ariarne Titmus, cvadruplă campioană mondială și olimpică, s-a retras din înot Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat joi, 16 octombrie 2025 16:07 / Actualizat joi, 16 octombrie 2025 18:22

Înotătoarea australiană Ariarne Titmus (25 de ani) și-a anunțat retragerea din activitate, o hotărâre care a surprins atât în țara sa, cât și și la nivel internațional. Câștigătoare a opt medalii olimpice, ea a avut o rivalitate aprigă și fair-play în bazin cu sportiva americană Katie Ledecky.

Ariarne Titmus, de patru ori medaliată cu aur olimpic, s-a retras din înot la vârsta de 25 de ani, punând capăt unei cariere strălucite, marcată de una dintre cele mai mari rivalități din acest sport din ultima vreme, cea cu Katie Ledecky.

Titmus și-a confirmat decizia joi, părăsind înotul competitiv drept una dintre cele mai decorate sportive australiene, cu opt medalii olimpice și patru titluri mondiale.

Decizia a venit ca un veritabil șoc pentru țara sa și pentru lumea înotului în general, deoarece ea plănuia să se întoarcă în bazin pentru a căuta mai multă glorie olimpică la ediția Los Angeles 2028.

Ariarne Titmus: „Unele lucruri sunt mai puțin importante acum”

O decizie dificilă, foarte dificilă, dar una cu care sunt foarte mulțumită”, a spus Titmus despre hotărârea drastică pe care a luat-o, într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.

Iubesc înotul, l-am iubit întotdeauna. Este pasiunea mea încă de când eram mică. Dar cred că această perioadă departe de bazin m-a ajutat să realizez că unele lucruri din viața mea, care au fost întotdeauna importante pentru mine, sunt acum mai puțin importante”, a subliniat Ariarne.

Titmus a câștigat a treia medalie de aur olimpică individuală în finala de 400 m liber, atât de așteptată și supranumită „cursa secolului”, la Jocurile Olimpice de la Paris de anul trecut, atunci când le-a învins pe Ledecky și pe canadianca Summer McIntosh, apărându-și titlul de la Tokyo.

După Paris, a decis să ia o pauză de un an de la competiții și antrenamente pentru a-și reîncărca bateriile, alegând să nu participe la Campionatele Mondiale de la Singapore și să comenteze în schimb competiția la televizor.

Dar revenirea la piscină nu s-a mai concretizat.

Ariarne Titmus Foto: Guliver/GettyImages
Ariarne Titmus Foto: Guliver/GettyImages
Ariarne Titmus Foto: Guliver/GettyImages
Ariarne Titmus Foto: Guliver/GettyImages
Ariarne Titmus Foto: Guliver/GettyImages
+18 FOTO

Ariarne Titmus, intervenție chirurgicală în 2023

Titmus a suferit o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea unor tumori benigne la ovare cu opt luni înainte de Paris și a indicat că problema de sănătate i-a reamintit că are o viață și în afara înotului.

Aprofundând aceste probleme de sănătate, a trebuit să mă gândesc la ceea ce este cel mai important pentru mine”, a spus Titmus, care se retrage din activitate ca deținătoare a recordului mondial la 200 m liber, 1:52,23, stabilit în iunie 2024, la Australian Swimming Trials. Ea a bătut atunci reperul setat de compatrioata ei Mollie O‘Callaghan, în 2023.

În afară de înot, am avut întotdeauna obiective în viața personală. Mai mult decât orice, sunt entuziasmată de ceea ce urmează”, a asigurat Ariarne Titmus în mesajul transmis.

Figură reprezentativă a înotului australian la ultimele două Jocuri Olimpice, ea se retrage, lăsând echipa națională fără un lider care inspiră și care a contribuit mult la readucerea țării la statutul de superputere în acest sport, după un deceniu de declin.

Născută în Tasmania, Titmus s-a mutat în Queensland la începutul adolescenței pentru a fi pregătită de antrenorul de elită Dean Boxall.

Retragere-șoc a înotătoarei cvadruple campioane mondiale și olimpice, la numai 25 de ani: „O decizie foarte dificilă”
Ariarne Titmus, campioană olimpică la 400 m liber la Paris Foto: Imago

Câștigând porecla „Terminator”, după ce a câștigat titlurile la 400 și 800 metri liber la Jocurile Commonwealth-ului din 2018 de la Gold Coast, ea s-a făcut cunoscută în lumea înotului învingând-o pe Ledecky la 400 metri la Campionatele Mondiale din 2019.

Ariarne Titmus, carieră de excepție și rivalitate fair-play cu Katie Ledecky

Doi ani mai târziu, i-a răpit coroana lui Ledecky în proba de 400 m liber la Jocurile Olimpice de la Tokyo, devenind instantaneu o figură cu greutate a înotului. Și-a apărat cu succes titlul la Paris și a devenit prima înotătoare australiană care reușește să câștige două titluri consecutive într-o probă individuală, de la Dawn Fraser, în anii 1960, încoace.

Titmus a cucerit, de asemenea, două medalii de argint, la 200 m liber și 800 m liber, și una de aur, cu ștafeta de 4x200 m liber, la Paris.

Ea a spus întotdeauna că Ledecky, „cea mai mare din toate timpurile” în înotul feminin, a făcut-o să fie o competitoare mai bună, dar, oricât de intensă a fost rivalitatea, în afara piscinei cele două au arătat doar admirație reciprocă, îmbrățișându-se sportiv și adresându-și cuvinte amabile.

De altfel, marea campioană americană a fost printre primii care au felicitat-o pe Titmus pentru cariera sa, după anunțul retragerii. „O concurentă, o campioană și o persoană extraordinară!”, a scris Ledecky pe pagina de Instagram a lui Titmus.

Palmares Ariarne Titmus

  • Jocuri Olimpice – 4 medalii de aur (200 m liber în 2020, 400 m liber în 2020, 2024, 4x200 m liber în 2024), 3 medalii de argint (800 m liber în 2020, 2024, 200 m în 2024), o medalie de bronz (4x200 m liber în 2020)
  • Campionate Mondiale – 4 medalii de aur (400 m liber în 2019, 2023, 4x200 m liber în 2019, 2023), două medalii de argint (200 m liber în 2019, 2023), 3 medalii de bronz (4x200 m liber în 2017, 800 m liber în 2019, 2023)
  • Campionate Mondiale (bazin scurt) – două medalii de aur (200 m liber în 2018, 400 m liber în 2018), două medalii de bronz (4x50 m liber în 2018, 4x200 m liber în 2018)
Citește și:
Germanii au văzut noul model Dacia și au făcut toate calculele » Depășește și mașinile electrice
Noutati auto
Germanii au văzut noul model Dacia și au făcut toate calculele » Depășește și mașinile electrice
Filmarea cu accidentul care a șocat România: zboară peste două mașini în intersecție!
Noutati auto
Filmarea cu accidentul care a șocat România: zboară peste două mașini în intersecție!
Amenințări fără precedent la FCSB: „Nu vor să rămână la noi. Vor juca la echipa a doua, cu Recolta Gheorghe Doja și Avicola!”
Superliga
Amenințări fără precedent la FCSB: „Nu vor să rămână la noi. Vor juca la echipa a doua, cu Recolta Gheorghe Doja și Avicola!”
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Campionate
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează