INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LA LIGA

GALERIE FOTO Real Madrid câștigă cu greu la Getafe, după un meci pe care gazdele l-au terminat în 9 oameni » Cum arată situația în fruntea clasamentului din Spania înainte de „El Clasico”

Kylian Mbappe a adus victoria Realului în deplasarea de la Getafe // FOTO: Getty Images
Kylian Mbappe a adus victoria Realului în deplasarea de la Getafe // FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat luni, 20 octombrie 2025 00:10 / Actualizat luni, 20 octombrie 2025 00:29

Real Madrid s-a impus la limită pe terenul celor de la Getafe, scor 1-0, într-un duel al rundei cu numărul #9 din La Liga. Astfel, elevii lui Xabi Alonso vor începe duelul cu Barcelona de săptămâna viitoare din postura de lideri ai clasamentului din Spania.

Programul complet al etapei #9 din La Liga

După victoria campioanei de sâmbătă, 2-1 în derby-ul catalan cu Girona, madrilenii aveau nevoie neapărată de un succes împotriva trupei lui Pepe Bordalas, iar Mbappe a fost din nou omul decisiv.

Real Madrid, ținută în șah de Getafe în primele 45 de minute

Primul act al duelului de pe Estadio Coliseum Alfonso Perez i-a găsit pe oaspeți la conducerea jocului, așa cum era și normal de altfel, însă planul tactic al lui Bordalas a dat roade, întrucât „galacticii” nu și-au creat numeroase ocazii de a marca.

Cele mai mari notabile șanse le-au aparținut lui Kylian Mbappe, care l-a luat la țintă pe portarul Soria în minutul 8, respectiv lui David Alaba, al cărui șut din lovitură liberă a fost blocat, de asemenea, de goalkeeper-ul gazdelor, în finalul primei reprize.

De cealaltă parte, singurul moment în care buturile lui Courtois au fost cu adevărat puse în pericol a venit în minutul 40, la voleul lui Alex Sancris din afara careului, care a trecut puțin pe lângă poarta belgianului.

Astfel, cele două echipe au intrat la egalitate la cabine, scor 0-0.

Getafe - Real Madrid, în etapa #9 din La Liga // FOTO: Getty Images
Getafe - Real Madrid, în etapa #9 din La Liga // FOTO: Getty Images
Getafe - Real Madrid, în etapa #9 din La Liga // FOTO: Getty Images
Getafe - Real Madrid, în etapa #9 din La Liga // FOTO: Getty Images
Getafe - Real Madrid, în etapa #9 din La Liga // FOTO: Getty Images
+9 FOTO

Dublă-eliminare în tabăra gazdelor, iar Mbappe profită și aduce cele trei puncte pentru madrileni

În actul secund, duelul a fost mult mai animat. Ambele echipe au atacat mai mult, ajungându-se la un moment dat chiar la un joc pe contre.

Echilibrul s-a rupt însă în minutul 77, atunci când veteranul Allan Nyom (37 de ani), abia introdus pe gazon, a fost eliminat după ce l-a lovit cu brațul în figură pe Vinicius, de asemenea intrat pe teren în partea a doua a meciului.

Imediat după acest eveniment, trupa lui Xabi Alonso a deschis scorul, prin Kylian Mbappe, care l-a învins pe Soria din interiorul careului, bifând astfel cel de-al 10-lea gol din campionat în acest sezon.

Un alt episod notabil al întâlnirii de pe Estadio Coliseum Alfonso Perez avea să vină însă în minutul 84, atunci când Getafe a mai suferit o eliminare. Alex Sancris a văzut al doilea cartonaș galben, după un fault imprudent pe care l-a comis asupra aceluiași Vinicius.

Cu toate acestea, gazdele au fost extrem de aproape de a restabili egalitatea în prelungirile partidei. La o fază în care defensiva lui Xabi Alonso a fost extrem de neglijentă, Abu Kamara a primit balonul într-o poziție ideală de finalizare, însă Thibaut Courtois a intervenit excelent la șutul englezului, salvând astfel victoria echipei sale.

Real Madrid va începe primul „El Clasico” din acest sezon în calitate de lider al clasamentului din La Liga

În urma acestui rezultat, „galacticii” au acumulat 24 de puncte și au revenit pe prima treaptă a podiumului din Spania. De cealaltă parte, formația pregătită de Pepe Bordalas a rămas la borna cu numărul 11 și a coborât pe locul 12 în clasament.

În etapa viitoare din La Liga, Real Madrid va primi vizita Barcelonei, în primul „El Clasico” din acest sezon, în timp ce Getafe va evolua pe San Mames, cu Athletic Bilbao.

Până atunci însă, formația „blanco” va da piept cu Juventus în Liga Campionilor. Partida va avea loc miercuri, 22 octombrie, pe Santiago Bernabeu, de la ora 22:00.

Clasamentul din La Liga:

FINAL » Getafe - Real Madrid 0-1

  • Click AICI pentru statistici;
  • A marcat: K. Mbappe (80');
  • Minutul 84: Getafe rămâne în 9! Alex Sancris a văzut al doilea cartonaș galben, după un fault asupra aceluiași Vinicius;
    Minutul 77: Abia intrat pe teren, Allan Nyom a fost eliminat, după ce l-a lovit cu brațul în figură pe Vinicius.

Getafe - Real Madrid » Echipele de start:

GETAFE (4-5-1): Soria - Iglesias, Duarte, Djene, Rico - Femenia, Martin, Milla, Arambarri, Sancris - Liso
Rezerve: Letacek - Bekhoucha, Da Costa, Juanmi, Kamara, Mayoral, Munoz, Neyou, Nyom
Antrenor: Pepe Bordalas

REAL MADRID (4-2-3-1): Courtois - Valverde, Militao, Alaba, Carreras - Camavinga, Tchouameni - Mastantuono, Bellingham, Rodrygo - Mbappe
Rezerve: Lunin, Mestre - Asencio, Diaz, Endrick, F. Garcia, G. Garcia, Guler, Pitarch, Vinicius
Antrenor: Xabi Alonso

Stadion: Estadio Coliseum Alfonso Perez (Getafe)
Arbitru: Jose Luis Munuera

Citește și:
Universitatea Craiova luptă cu Dinamo pentru fotbalistul lui AC Milan: „Ei dau undă verde”
Superliga
Universitatea Craiova luptă cu Dinamo pentru fotbalistul lui AC Milan: „Ei dau undă verde”
Mario Iorgulescu, dezvăluiri șocante despre tatăl lui: „Am pus 50 de bodyguarzi să-l bată! La 13 ani mă ducea la lăutari și șprițuri”
Stiri extrasport
Mario Iorgulescu, dezvăluiri șocante despre tatăl lui: „Am pus 50 de bodyguarzi să-l bată! La 13 ani mă ducea la lăutari și șprițuri”
Arabii i-au oferit 1 milion de dolari unei mari campioane olimpice din România: „Știți ce scria sub numele meu?”
Gimnastica
Arabii i-au oferit 1 milion de dolari unei mari campioane olimpice din România: „Știți ce scria sub numele meu?”
Toată lumea râde de Real Madrid » Cele mai tari meme-uri după El Clasico
Campionate
Toată lumea râde de Real Madrid » Cele mai tari meme-uri după El Clasico
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Profit.ro
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă


Comentarii (4)
michael
michael  •  20 Octombrie 2025, 17:39

Ha, ha, ha!! Auziți la ”Stelică 66”, cică real a jucat cu frâna de mână trasă, și a fost tot meciul control”!! A fost în control de ce? De motive, sau de fluierași? Băăăă, fără eliminările acelea, realul pleca cu coada între picioare de la Getafe. Noroc cu fluierașii ăștia, că ei își fac mereu ”datoria”. Văd că te-ai legat de alt club, deși porți tinicheaua realului, în frunte. Tare mă tem că etapa viitoare, cei de la grădiniță, le administrează o manita.

Stelian66
Stelian66  •  20 Octombrie 2025, 15:08
Postat de gconstantin22 pe 20 Octombrie 2025, 13:40

Prietene, ați avut meciul sub control pe naiba. Dacă nu era acea primă eliminare nu mai pupați victoria. Chiar mi se pare o ipocrizie să spui așa ceva! Dar mna...fan VARdrid.

Ai menționat cumva Negreira ?

gconstantin22
gconstantin22  •  20 Octombrie 2025, 13:40
Postat de Stelian66 pe 20 Octombrie 2025, 10:16

Căutăm un articol cu titlul “Din nou , victorie în expremis și chinuită a Barcelonei “. Pentru ca așa a fost , noroc cu minutele prelungire , altfel catalanii plecau cu 1 punct acasă . În schimb , văd cu stupoare un articol stupid despre Real . Real a jucat cu frâna de mână trasă și a fost tot meciul control . Ce meci ai văzut tu ?

Prietene, ați avut meciul sub control pe naiba. Dacă nu era acea primă eliminare nu mai pupați victoria. Chiar mi se pare o ipocrizie să spui așa ceva! Dar mna...fan VARdrid.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează