FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

FCSB, bilanț dezastrous în meciurile în care a condus » Punctele pierdute ar fi propulsat-o pe primul loc!

Articol de - Publicat duminica, 19 octombrie 2025 08:28 / Actualizat duminica, 19 octombrie 2025 09:14

FCSB traversează unul dintre cele mai slabe începuturi de sezon, iar campioana din ultimele două stagiuni din Superliga a pierdut nu mai puțin de 16 puncte în meciurile din campionatul intern în care a condus.

Astfel, dacă FCSB ar fi obținut și cele 16 puncte pe care le-a pierdut din mână în acest sezon, campioana s-ar fi aflat pe primul loc, la un punct peste FC Botoșani.

Eșecul cu Metaloglobus din etapa 13 a Superligii, scor 1-2, o lasă temporar pe FCSB pe locul 12, cu 13 puncte, la 5 în spatele locului 6, ocupat de Unirea Slobozia, o altă echipă care a triumfat în fața campioanei en-titre în acest sezon.

FCSB a pierdut 16 puncte în meciurile în care a condus

FCSB a început stagiunea cu o remiză obținută pe final cu Hermannstadt, scor 1-1, iar în etapa a doua a obținut un succes la limită cu Petrolul, scor 1-0.

În etapa a treia, FCSB a înregistrat primul eșec, 1-2 cu Farul, fiind primele 3 puncte pierdute din postura echipei care a condus, după ce David Miculescu deschisese scorul în minutul 2.

Alte 3 puncte au fost pierdute în meciul cu Dinamo, câștigat de rivală cu scorul de 4-3, deși Florin Tănase deschisese scorul în minutul 19.

A urmat apoi eșecul fără gol marcat cu Unirea Slobozia, scor 0-1, iar în etapa 5 FCSB a mai scăpat din mână alte două puncte, după ce trupa lui Charalambous a condus-o pe Rapid cu scorul de 2-0, dar s-a văzut egalată după „dubla” reușită de Koljic în minutele 83 și 90+2.

Aflată la acele momente în cursa pentru un loc în grupa Europa League, FCSB a cedat pe teren propriu cu nou-promovata FC Argeș, scor 0-2, iar apoi a revenit de două ori pentru a obține un punct în deplasarea cu CFR Cluj, încheiată cu scorul de 2-2.

FCSB a mai pierdut alte două puncte în etapa următoare, după ce Malcom Edjouma a deschis scorul în minutul 55 al deplasării cu Csikszereda, însă ciucanii au reușit să remizeze cu campioana en-titre după autogolul lui Pantea din minutul 81.

Au urmat alte 3 puncte pierdute în deplasarea de la Botoșani, după ce Daniel Bîrligea a deschis scorul în minutul 36, însă meciul s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 3-1.

FCSB părea apoi că și-a recăpătat forma arătată în sezoanele precedente și a legat două victorii cu același scor, 1-0, cu Oțelul Galați și Universitatea Craiova.

Numărul punctelor pierdute din postura echipei care s-a aflat la conducere a ajuns la 16, după ce FCSB a intrat în avantaj la cabine în duelul cu Metaloglobus, însă ilfovenii au reușit „remontada” și au obținut prima victorie din istorie la nivelul primei ligi, scor 2-1.

VIDEO CU GOLUL Așa a obținut Metaloglobus PRIMA ei victorie în Superligă: video cu faza de fotbal-șampanie!

  • Sursă video: Prima Sport 1

Citește și:
Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional
Stiri extrasport
Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional
Impactul cu România a șocat-o pe handbalista spaniolă: „Îmi pare rău că am avut astfel de gânduri”
Handbal
Impactul cu România a șocat-o pe handbalista spaniolă: „Îmi pare rău că am avut astfel de gânduri”
Dinamo a prezentat primul transfer din 2026: „Un vis din copilărie devine realitate” » Contract bizar
Superliga
Dinamo a prezentat primul transfer din 2026: „Un vis din copilărie devine realitate” » Contract bizar
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Ryanair renunță la o rută din România. Nicio altă companie nu o mai operează
Profit.ro
Ryanair renunță la o rută din România. Nicio altă companie nu o mai operează
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști


Comentarii (6)
Guru
Guru  •  19 Octombrie 2025, 12:36

Articol inutil! De ce n-ai făcut un clasament cu locul pe care ar fi fost fcsb fara penalty-urile primite, cele mai multe acordate eronat!?

rocky3
rocky3  •  19 Octombrie 2025, 10:55

Dacă nu primeau penalty în fiecare meci, erau acum în clasament sub Csikszereda!

TalpanFanClub
TalpanFanClub  •  19 Octombrie 2025, 10:19

Multumim domnule Stanciu, excelent articol, fără analiza asta n-am fi știut că dacă fcsb nu pierdea puncte, avea mai multe puncte.Poate data viitoare faceți și o analiză: dacă ar fi bătut mereu cu 5-0, câte puncte avea.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează