SPORTURI  »  CICLISM  »  OBIECTIV

Jonas Vingegaard, cu ochii pe Il Giro 2026?: „Există ciclism și în afara Turului Franței”

Jonas Vingegaard, victorios în Turul Spaniei 2025 Foto: X/La Vuelta
Jonas Vingegaard, victorios în Turul Spaniei 2025 Foto: X/La Vuelta

Articol de - Publicat miercuri, 22 octombrie 2025 21:50 / Actualizat miercuri, 22 octombrie 2025 22:07

Danezul Jonas Vingegaard (28 de ani), câștigător al Turului Spaniei în 2025 și ocupant al locului secund în Turul Franței, după Tadej Pogacar (27 de ani), a sugerat că obiectivul său din 2026 ar putea fi victoria în Turul Italiei.

Vacanța încă nu a început pentru Jonas Vingegaard (Visma-Lease), care a continuat să se antreneze pentru ultimele competiții ale anului. La Andorra Cycling Masters s-a clasat pe locul 4, învingător fiind Primoz Roglic, urmează ultima cursă, în noiembrie, la Saitama (Japonia).

Danezul s-a impus în septembrie în premieră la general în Turul Spaniei, în timp ce în Turul Franței, pe care l-a câștigat în 2022 și 2023, a încheiat în urma celui care a dominat puternic anul, Tadej Pogacar.

Jonas Vingegaard: „Un an de 7 din 10, poate chiar 8”

Este un an destul de bun”, și-a evaluat el evoluția din 2025 într-un interviu pentru l’Equipe. „Nu cel mai bun pe care l-am avut, evident, cred că sezonul 2023 a fost mai bun. Dar să termini pe locul 2 în Turul Franței și să câștigi Vuelta nu este un sezon rău. Obiectivul meu era să câștig Turul, așa că din acest punct de vedere nu mi-am atins ținta, dar am câștigat totuși Vuelta. Aș spune că este un 7 din 10, ceva de genul acesta, poate chiar un 8”, a cântărit el.

Întrebat dacă un sezon poate fi considerat bun în absența unei victorii în Marea Buclă, nordicul a răspuns fără ezitare. „Desigur. Ciclismul există și în afara Turului Franței. Evident, acesta rămâne cea mai importantă cursă, și de aceea spun că sezonul nu a fost perfect, ar fi trebuit să câștig ca să fie perfect. Dar există și multe alte curse, cum ar fi Vuelta. Mi-au plăcut și toate cursele de o săptămână”, a spus Vingegaard, care a câștigat Turul Algarve și a fost al doilea în Dauphine.

Jonas Vingegaard, cu ochii pe Il Giro 2026?: „Există ciclism și în afara Turului Franței”
Jonas Vingegaard după o victorie de etapă în Turul Spaniei 2025 Foto: X/La Vuelta

În 2025 a avut însă și o problemă medicală destul de serioasă, după ce a căzut în martie, în Paris-Nisa, suferind o comoție cerebrală care l-a ținut o vreme pe bară și i-a întrerupt ritmul din primăvară.

Jonas Vingegaard: „Era important să câștig din nou un mare tur”

Partea finală a fost însă una în urcare, cu victoria în premieră din La Vuelta. „Pentru mine, era important să câștig din nou un mare tur. Dar nu pentru că nu mai câștigasem de doi ani, ci mai degrabă din cauza căzăturii grave de anul trecut”, a spus el pentru aceeași sursă, referindu-se la cea din aprilie 2024, în Turul Țării Bascilor. „Mi-a luat mult timp să revin. Să revin pe bicicletă, dar mai ales să revin la nivelul pe care îl aveam înainte de căzătură”, a punctat Vingegaard.

3victorii la general în marile tururi are Jens Vingegaard în palmares, Turul Franței 2022, 2023 și Turul Spaniei 2025

A vorbit apoi despre posibilitatea de a ataca și Giro, și Le Tour în 2026. „Desigur. Încă nu am stabilit planul cu echipa. Am ideile și dorințele mele. Turul Franței este atât de important încât va face cu siguranță parte din acest plan, iar Giro va fi inclus și el, dacă va fi posibil”, a subliniat Vingegaard.

Este singurul mare tur care îi lipsește din palmares, iar cucerirea lui îi surâde danezului. „Ar fi minunat, desigur, este un vis să câștigi cele trei mari tururi, pentru toți cicliștii, cred. Așadar, este ceva foarte important pentru mine. Am putea spune că vom încerca asta anul viitor și vom vedea ce se întâmplă, vom vedea. Aș fi foarte fericit să particip și la Giro”, a conchis el.

Citește și:
Imagini uluitoare surprinse de fotoreporterul GSP » Cum a făcut Gigi Becali schimbările la pauză: Mihai Stoica a stat 10 minute la telefon!
Superliga
Imagini uluitoare surprinse de fotoreporterul GSP » Cum a făcut Gigi Becali schimbările la pauză: Mihai Stoica a stat 10 minute la telefon!
Fata lui Alan Shearer s-a căsătorit cu un sportiv cunoscut din Marea Britanie
Stiri extrasport
Fata lui Alan Shearer s-a căsătorit cu un sportiv cunoscut din Marea Britanie
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Superliga
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Profit.ro
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează