INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  OLANDA

Ce notă a primit Dennis Man, după ce PSV a egalat-o pe Feyenoord în fruntea clasamentului în Olanda

Dennis Man, criticat în Olanda după meciul cu Feyenoord // foto: Imago
Dennis Man, criticat în Olanda după meciul cu Feyenoord // foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 26 octombrie 2025 18:44 / Actualizat duminica, 26 octombrie 2025 18:46

Internaționalul român Dennis Man (27 de ani) a evoluat duminică după-amiaza vreme de 71 de minute în derby-ul din fruntea clasamentului în Olanda între PSV și Feyenoord, încheiat cu scorul de 3-2 în favoarea echipei jucătorului român.

După ce a strălucit în meciul de la mijlocul săptămânii, din Liga Campionilor, contra celor de la Napoli, atunci când a reușit o „dublă” în minutele 54 și 80, în victoria cu 6-2 obținută de PSV, Dennis Man a fost titularizat duminică la meciul din campionat, miza fiind primul loc în Olanda.

Internaționalul român a evoluat vreme de 71 de minute, atunci când a fost înlocuit cu Bajraktarevic, iar pentru prestația avută în acest meci a fost notat de jurnaliștii olandezi cu 5,5, a doua cea mai mică notă a echipei lui, după Ivan Perisic, care a primit 5.

Dennis Man, criticat în Olanda după meciul cu Feyenoord

Internaționalul român nu a mai convins la acest meci și a avut o prestație ștearsă, drept dovadă că a fost înlocuit cu aproximativ 20 de minute înainte de final.

„O prestație cam ștearsă din partea lui Man, care nu a reușit să dea o continuare potrivită serii lui de vis împotriva lui Napoli. Românul nu s-a făcut remarcat în joc și a găsit rareori spațiu pentru a deveni periculos”, au notat jurnaliștii de la voetbalprimeur.nl.

Aceștia au fost cei care i-au acordat internaționalului român nota 5,5 pentru prestația avută duminică, la meciul la care PSV a egalat-o pe Feyenoord în fruntea clasamentului, ambele având 25 de puncte.

Marcatorul unei triple, Ismael Saibari a fost cel mai apreciat jucător al lui PSV, notat cu 9.

În actualul sezon competițional, Dennis Man are 9 prezențe în toate competițiile, în care a reușit 3 goluri și două pase decisive.

Acesta se află pe lista preliminară a lui Mircea Lucescu pentru ultimele două partide din preliminariile Cupei Mondiale din 2026, programate în luna noiembrie, cu Bosnia Herțegovina (15 noiembrie, Zenica) și San Marino (18 noiembrie, Ploiești).

Citește și:
Arnold Garita a ajuns la București pentru a semna cu FCSB » Cine l-a întâmpinat pe aeroport
Superliga
Arnold Garita a ajuns la București pentru a semna cu FCSB » Cine l-a întâmpinat pe aeroport
Gheorghe Hagi, la superlativ despre un jucător din Superligă: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
Nationala
Gheorghe Hagi, la superlativ despre un jucător din Superligă: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
Altele
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează