INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LA LIGA

O nouă lovitură pentru Real Madrid » Va lipsi 3 luni de pe gazon

Daniel Carvajal (dreapta). Foto: Imago
Daniel Carvajal (dreapta). Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 27 octombrie 2025 22:07 / Actualizat marti, 28 octombrie 2025 09:40

Problemele medicale continuă pentru Real Madrid. Clubul „blanco” a confirmat faptul că Daniel Carvajal (33 de ani), căpitanul echipei, va fi indisponibil între două și trei luni, după ce a suferit o nouă accidentare la genunchiul drept.

Într-un comunicat oficial, Real Madrid a anunțat că fundașul va trebui să treacă printr-o artroscopie pentru îndepărtarea unui corp liber intraarticular la genunchiul drept.

Conform presei spaniole, perioada estimată de recuperare este de aproximativ 8–12 săptămâni, ceea ce înseamnă că spaniolul ar putea reveni abia în 2026.

Este o nouă lovitură pentru Carvajal, care abia revenise după o altă accidentare. El a intrat pe teren în El Clasico cu Barcelona, duminică, în minutul 72.

O problemă recurentă pentru Carvajal

Mai grav este faptul că accidentarea este la același genunchi la care, în sezonul trecut, fundașul de 33 de ani a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate anterioare, o leziune ce l-a ținut atunci departe de gazon aproape nouă luni.

În urma testelor efectuate de serviciile medicale ale clubului, Dani Carvajal a fost diagnosticat cu prezența unui corp liber intraarticular la genunchiul drept.
Jucătorul va fi supus unei artroscopii în perioada următoare.

- a precizat Real Madrid în comunicatul oficial

Vestea bună pentru madrileni este revenirea lui Trent Alexander-Arnold, care poate acoperi postul de fundaș dreapta, în timp ce Federico Valverde a demonstrat și el că poate evolua pe acel flanc, fiind titular în aceeași poziție împotriva Barcelonei.

Carvajal, vândut și răscumpărat de Real Madrid

Cotat la 8 milioane de euro pe Transfermarkt, Daniel Carvajal a fost transferat în 2013 de la Bayer Leverkusen, pentru care jucase un singur sezon, germanii achiziționându-l chiar de la „galactici”.

După un an petrecut în Germania, Carvajal s-a întors la Madrid și are 436 de meciuri oficiale în tricoul „blanco”, reușind 14 goluri și 65 de pase decisive. Pentru naționala Spaniei, fundașul dreaăta are 52 de selecții, prima fiind în 2014.

Citește și:
Verdict crunt în direct, după 1-1 cu Ararat: „Craiova nu se va califica. E incredibil!”
Europa League
Verdict crunt în direct, după 1-1 cu Ararat: „Craiova nu se va califica. E incredibil!”
Dezertări pe bandă în Gruia: al doilea nume important care și-a reziliat contractul cu CFR Cluj
Superliga
Dezertări pe bandă în Gruia: al doilea nume important care și-a reziliat contractul cu CFR Cluj
Anamaria Prodan a venit la Craiova însoțită de impresarul neamț și a constatat cu stupoare: „Nu cred că e fair, că e bun rău”
Europa League
Anamaria Prodan a venit la Craiova însoțită de impresarul neamț și a constatat cu stupoare: „Nu cred că e fair, că e bun rău”
Rezultate halucinante în Europa League » Campioana a luat ȘAPTE în Polonia, maghiarii l-au subordonat pe Salah
Europa League
Rezultate halucinante în Europa League » Campioana a luat ȘAPTE în Polonia, maghiarii l-au subordonat pe Salah
Fabrică străină în România, la a doua încercare: Unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Turcia, Europen, aflat la o doua încercare de extindere pe piața românească, ridică o fabrică de uși și ferestre
Profit.ro
Fabrică străină în România, la a doua încercare: Unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Turcia, Europen, aflat la o doua încercare de extindere pe piața românească, ridică o fabrică de uși și ferestre
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (2)
MinaLia
MinaLia  •  27 Octombrie 2025, 23:47

Citat din articol: "Conform presei spaniole, perioada estimată de recuperare este de aproximativ 8–12 săptămâni, ceea ce înseamnă că spaniolul ar putea reveni abia în 2025". Chiar așa? Ce an lung trebuie să fie 2025...

rottwailer
rottwailer  •  27 Octombrie 2025, 23:13

Plâng de durere și eu! Mi-am băgat un desti in ochi. Oricum Realul nu va lua titlul anul ăsta fotbalistic!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează