FOTBAL  »  Superliga  »  HERMANNSTADT

EXCLUSIV Boss-ul lui Hermannstadt îl acuză frontal pe Măldărășanu: „El este principalul vinovat! Nu mi-a venit să cred când am văzut ce a făcut”

Marius Măldărășanu / Foto: Imago Images
Marius Măldărășanu / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 28 octombrie 2025 13:21 / Actualizat marti, 28 octombrie 2025 15:16

Claudiu Rotar, unul dintre acționarii lui Hermannstadt, consideră că antrenorul Marius Măldărășanu poartă toată răspunderea pentru criza pe care o traversează sibienii.

La Botoșani, în fața liderului (0-2), Hermannstadt a suferit a patra înfrângere consecutivă în Liga 1 și a 8-a în 14 etape! Cu doar două victorii în acest sezon, sibienii au ajuns pe loc de retrogradare directă, 15, cu doar 10 puncte, sub promovata Csikszereda (13p). Doar cealaltă promovată, Metaloglobus, stă mai slab (7p).

Marius Măldărășanu, OUT de la Hermannstadt? Claudiu Rotar: „Nu mi-a venit să cred când am văzut primul unsprezece! Noi n-avem rezerve de nivelul titularilor”

La finele meciului, Marius Măldărășanu și-a făcut mea culpa, „e o vină comună, dar principalul vinovat sunt eu”, însă pentru unul dintre acționarii clubului, Claudiu Rotar, nu este de ajuns.

„Măldărășanu este principalul vinovat pentru criza prin care trecem”, a declarat omul de afaceri, în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor.

Marele reproș pe care i-l aduce Rotar este că „la Botoșani a făcut mai multe schimbări în echipă, a înlocuit tot mijlocul. Iar la pauză, când a văzut că nu merge, a operat trei modificări. Nu mi-a venit să cred când am văzut primul unsprezece”.

Patronul sibienilor consideră că „antrenorul era primul care trebuia să știe că nu suntem un club mare, la care multe dintre rezerve sunt la nivelul titularilor. Iar dacă tot vrei să le dai o șansă și celor din linia a doua, fă-o în meciuri cu echipe mai modeste, nu atunci când joci împotriva liderului”.

Claudiu Rotar: „Mai avem răbdare, dar dacă seria neagră continuă, nu putem aștepta la infinit”

În ciuda nemulțumirilor existente în club, Rotar nu renunță deocamdată la tehnicianul ploieștean: „Avem joi un meci de Cupă, cu Concordia, apoi jucăm două meciuri acasă, cu Oțelul, pe 2 noiembrie, și FCSB, o săptămână mai târziu. Mai avem răbdare, dar dacă seria neagră continuă nu putem aștepta la infinit. La un moment dat, eu și celălalt acționar, Ștefan Băcilă, ne vom așeza la masă și vom lua o decizie”.

Nu mai departe decât în vară, clubul i-a prelungit contractul lui Marius Măldărășanu până-n 2027, mărindu-i totodată și salariul. De la 10.000 de euro pe lună, antrenorul în vârstă de 50 de ani a ajuns acum să câștige 15.000 de euro lunar.

M-a bucurat mult atitudinea jucătorilor în vestiar, erau foarte încrezători și au simțit că se poate în viitor. E o vină comună, dar principalul vinovat sunt eu. E o situație din care încerc să îi ajut să iasă. În orice domeniu mentalitatea face diferența, încerc să le ridic moralul cât pot.

I-am văzut cum vorbeau în vestiar şi acest lucru m-a bucurat. Încercăm să ne mai recăpătăm din încredere la meciul din Cupa României, pentru a aborda mai bine următoarele meciuri
Marius Măldărășanu, antrenor Hermannstadt, după eșecul de la Botoșani (0-2)

Citește și:
Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor
Tenis
Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor
Varga confirmă că CFR Cluj are un nou șef: „De astăzi va intra în pâine, eu vreau să fac pasul în spate” » GSP a aflat planul complet: „Tranzacție în doi pași”
Superliga
Varga confirmă că CFR Cluj are un nou șef: „De astăzi va intra în pâine, eu vreau să fac pasul în spate” » GSP a aflat planul complet: „Tranzacție în doi pași”
Românul care a strâns peste 60 de milioane pe bursă le dă un sfat fotbaliștilor: „Știți unde aș investi eu 10.000 de euro?”
Superliga
Românul care a strâns peste 60 de milioane pe bursă le dă un sfat fotbaliștilor: „Știți unde aș investi eu 10.000 de euro?”
La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin s-a apucat de un nou sport
Tenis
La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin s-a apucat de un nou sport
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Profit.ro
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (6)
Ciprian_Birtea
Ciprian_Birtea  •  30 Octombrie 2025, 16:33
Postat de Doru.S pe 29 Octombrie 2025, 16:02

Sa fim seriosi, profesorul Chirila e pentru cluburi care se bat la cupe europene, gen Fcsb sau CFR. Cu toate ca n-as paria ca acesta nu duce Sibiu in Play Off dupa modelul Chiajna din 2018 cand o prelua tot asa prin noiembrie de pe ultimul loc si o ducea pana pe locul 6.

Chirilă a fost antrenor la Chiajna în sezonul 20113/2014.

Doru.S
Doru.S  •  29 Octombrie 2025, 16:02
Postat de Simi_Hermanstadt pe 29 Octombrie 2025, 07:31

De ce nu il aducem pe Ionut Chirila? Haideti sa ii acordam atentie si acestui antrenor!

Sa fim seriosi, profesorul Chirila e pentru cluburi care se bat la cupe europene, gen Fcsb sau CFR. Cu toate ca n-as paria ca acesta nu duce Sibiu in Play Off dupa modelul Chiajna din 2018 cand o prelua tot asa prin noiembrie de pe ultimul loc si o ducea pana pe locul 6.

Simi_Hermanstadt
Simi_Hermanstadt  •  29 Octombrie 2025, 07:31

De ce nu il aducem pe Ionut Chirila? Haideti sa ii acordam atentie si acestui antrenor!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează