INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  RUSIA

Șoc în Rusia! Un jucător de la Zenit a scăpat dintr-o tentativă de răpire în plină stradă

Articol de - Publicat marti, 28 octombrie 2025 18:22 / Actualizat marti, 28 octombrie 2025 18:41

Andrey Mostovoy (27 de ani), extrema lui Zenit Sankt Petersburg și internațional rus, a trecut prin momente de groază după ce a fost la un pas să fie răpit de un grup de indivizi mascați, chiar în fața unui magazin din Sankt Petersburg.

Fotbalistul a reușit să scape luptându-se cu atacatorii, ajutat de un prieten apropiat, iar poliția a stabilit ulterior că gruparea era implicată într-o rețea de răpiri pentru răscumpărare.

Tentativă de răpire în plină stradă asupra lui Andrey Mostovoy

Incidentul a avut loc în seara zilei de 24 octombrie, pe Insula Krestovsky, una dintre cele mai luxoase zone din Sankt Petersburg. Mostovoy tocmai ieșea dintr-un supermarket, însoțit de Alexander Grakun, fost hocheist la juniori, când un microbuz s-a oprit brusc lângă mașina sa, un Mercedes G-Wagen.

Trei bărbați mascați au sărit din vehicul și au încercat să-l tragă pe fotbalist înăuntru. Grakun a reacționat imediat, intervenind fizic și lovindu-i pe atacatori, în timp ce Mostovoy a reușit să se ascundă într-o zonă împădurită din apropiere.

„Sasha a reacționat într-o fracțiune de secundă. I-a doborât pe atacatori și i-a pus pe fugă. A fost ceva incredibil. Andrey a scăpat doar datorită reflexului și vitezei lui”, a declarat Natalia Grakun, mama prietenului fotbalistului, pentru KP Petersburg.

Mostovoy, deși speriat, a scăpat nevătămat și a mers imediat la poliție pentru a depune plângere.

Inițial, jucătorul a crezut că este vorba de fani

Potrivit relatărilor din presa rusă, Mostovoy și prietenul său au crezut inițial că este o glumă proastă făcută de suporteri.

„Sunt băieți liniștiți, fără dușmani. Nici nu le-a trecut prin cap că e o tentativă de răpire. La început, Andrey a crezut că sunt suporteri zeloși”, a mai spus mama lui Grakun.

Poliția a stabilit însă că incidentul făcea parte dintr-un plan bine organizat, care viza persoane bogate din zonă.

Gruparea a răpit ulterior o altă persoană pentru răscumpărare

La două zile după tentativa asupra lui Mostovoy, aceeași bandă a reușit să răpească ginerele unui deputat din Duma de Stat, Vyacheslav Makarov.

Victima a fost bătută, amenințată cu arma și forțată să plătească o răscumpărare de 10 milioane de ruble (aproximativ 95.000 de lire sterline).

Poliția, împreună cu FSB (Serviciul Federal de Securitate), i-a prins pe suspecți în timpul schimbului de bani.

Cei patru tineri, cu vârste între 19 și 20 de ani, erau obsedați de fitness, aveau tatuaje cu simboluri naționaliste și primeau ordine de la un individ care se prezenta sub pseudonimul „Satanist”, printr-un canal de Telegram.

Citește și:
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Altele
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Craiova continuă sărbătoarea » Ce s-a întâmplat la primele ore ale dimineții
Superliga
Craiova continuă sărbătoarea » Ce s-a întâmplat la primele ore ale dimineții
Doar ei au fost alături de olteni! Cine sunt cei doi fotbaliști de la U Cluj care au rămas la sărbătoarea Universității Craiova
Superliga
Doar ei au fost alături de olteni! Cine sunt cei doi fotbaliști de la U Cluj care au rămas la sărbătoarea Universității Craiova
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Superliga
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Profit.ro
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează