INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SCANDAL

VIDEO + FOTO Scene șocante în Cupa Olandei » Bătaie generală în mijlocul terenului

Scene la meciul Den Bosch și Den Haag / Imago Images
Scene la meciul Den Bosch și Den Haag / Imago Images

Articol de - Publicat joi, 30 octombrie 2025 16:39 / Actualizat joi, 30 octombrie 2025 16:42

Scene șocante au avut loc la partida din Cupa Olandei dintre Den Bosch și Den Haag (3-3, 4-3 după loviturile de pedeapsă). Fanii oaspeților au pătruns pe teren, lucru care a inflamat spiritele în rândul suporterilor gazdelor.

Poliția a fost nevoită să intervină pentru a calma situația.

Bătaie la un meci din cupa Olandei

Scene incredibile au avut loc la meciul dintre Den Bosch și Den Haag, partidă din Cupa Olandei. Oaspeții conduceau cu 3-2 când tensiunile au izbucnit între cele două grupări de suporteri în minutul 57.

Suporterii lui Den Haag au încercat să pătrundă pe teren, ceea ce a dus la o reacție din partea fanilor gazdelor. Câțiva ultrași ai echipei Den Bosch au intrat pe teren și s-au îndreptat spre sectorul oaspeților.

Organizatorii au reușit să oprească câțiva dintre huligani, dar lucrurile au continuat să scape de sub control.

În timp ce huliganii continuau să se bată, poliția a intervenit. În videoclipurile de pe rețelele de socializare se văd polițiști care folosesc bastoanele din dotare.

Situația a devenit atât de gravă încât chiar și primarul orașului Hertogenbosch, Jack Mikkers, a trebuit să intervină, deoarece a decis că meciul putea fi reluat doar după ce fanii orașului Den Haag părăseau stadionul.

Jocul a fost întrerupt timp de o oră și jumătate, până la restabilirea ordinii. Den Bosch a egalat și a încheiat partida câștigând cu 5-4 la penalty-uri.

Echipa Den Haag a venit cu un comunicat în care precizează că este alături de autorități în demersul de a găsi toți huliganii responsabili de faptele de la meciul cu Den Bosch.

Ambele cluburi regretă profund evenimentele din jurul meciului de cupă dintre FC Den Bosch și ADO Den Haag. Astfel de incidente nu își au locul în fotbal. Este profund trist faptul că comportamentul unui grup mic eclipsează experiența pentru marea majoritate. Acțiunile lor nu numai că pătează atmosfera de pe stadion, ci și imaginea ambelor cluburi și a fotbalului în general. Evenimentele vor avea inevitabil consecințe pentru viitor. ADO Den Haag și FC Den Bosch cooperează pe deplin cu anchetele autorităților. Cluburile fac tot ce le stă în putință pentru a-i identifica pe cei implicați și vor lua măsuri stricte împotriva lor.

- Comunicat Den Haag

Violența în fotbal a devenit o problemă tot mai mare în Olanda în ultimii ani, ministrul olandez al justiției, Dilan Yesilgoz, descriind-o ca fiind un „monstru cu mai multe capete care nu este ușor de eradicat” într-o scrisoare adresată parlamentului în 2023.

Citește și:
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Campionate
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
Superliga
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
„El Peque” s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Tenis
„El Peque” s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Ce s-a întâmplat imediat după Dinamo - CFR » Inamicul fanilor dinamoviști + Scandări rasiste la adresa lui Pancu
Superliga
Ce s-a întâmplat imediat după Dinamo - CFR » Inamicul fanilor dinamoviști + Scandări rasiste la adresa lui Pancu
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Profit.ro
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (1)
LV0808
LV0808  •  30 Octombrie 2025, 17:36

N-are cum …. Tocmai in Olanda , cea mai educata , civilizată și înțelegătoare țară din Europa ???? Dacă era prin Balcani deja se vorbea despre civilizația înapoiată…..

Vezi toate comentariile (1)
Comentează