INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANUNȚ

Guardiola a numit fotbalistul care este la nivelul lui Messi și Ronaldo: „Doar asta e diferența”

Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City. FOTO: Imago Images
Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City. FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 03 noiembrie 2025 15:07 / Actualizat luni, 03 noiembrie 2025 15:39

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola (54 de ani), l-a lăudat din nou pe Erling Haaland (25 de ani), spunând că cifrele norvegianului pot fi comparate fără probleme cu cele ale lui Lionel Messi (38 de ani) și Cristiano Ronaldo (40 de ani).

Duminică, atacantul „cetățenilor” a reușit a patra „dublă” consecutivă pe teren propriu în Premier League și a contribuit decisiv la victoria cu 3-1 împotriva lui Bournemouth, în etapa 10.

Haaland a devenit doar al treilea jucător din istorie care înscrie cel puțin două goluri în patru partide la rând acasă în campionatul Angliei.

Performanța a mai fost atinsă doar de Robbie Fowler, în sezonul 1995-1996, și de Luis Suarez, în 2013, când uruguayanul a bifat chiar cinci meciuri consecutive cu „duble”.

Pep Guardiola îl ridică-n slăvi pe Erling Haaland: „Vedeți cifrele acestui om?”

„Desigur, am jucat foarte bine. Și, din nou, Erling a fost decisiv”, a spus Pep Guardiola. „E puțin la fel ca atunci când îl ai pe Messi sau pe Cristiano în echipă, înțelegeți? Impactul lui este uriaș.

A atins acest nivel? Uitați-vă la cifrele lui! Da, desigur că este la nivelul lui Cristiano și Messi când vine vorba de golurile marcat.

Diferența e că Messi și Cristiano fac asta de 15 ani. Uitați-vă la Messi, marchează în continuare două-trei goluri pe meci în MLS. La fel și Cristiano, în Arabia Saudită. Dar Haaland este la același nivel, iar fără el ne-ar fi fost greu”, a precizat Guardiola, citat de sportal.bg.

Guardiola a numit fotbalistul care este la nivelul lui Messi și Ronaldo: „Doar asta e diferența”
Pep Guardiola îl ridică-n slăvi pe Erling Haaland. FOTO: Getty Images

Cu aceste reușite, Erling Haaland a ajuns la doar două goluri de borna 100 în Premier League, după numai 107 meciuri jucate.

Atacantul norvegian este foarte aproape să doboare recordul pentru cel mai mic număr de partide necesare pentru atingerea pragului de 100 de goluri în campionatul Angliei. Recordul îi aparține lui Alan Shearer, care a avut nevoie de 124 de meciuri pentru aceeași performanță.

Clasamentul la zi din Premier League

Citește și:
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Superliga
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Superliga
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Campionate
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Superliga
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Wizz Air lansează noi curse din România
Profit.ro
Wizz Air lansează noi curse din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează