FOTBAL  »  LIGA 2  »  CONSTRUCȚIE

FOTO Au intrat buldozerele! Își construiesc noua bază sportivă ultramodernă pentru Superliga

O nouă bază sportivă se ridică la Hunedoara // foto: Facebook +7   FOTO
O nouă bază sportivă se ridică la Hunedoara // foto: Facebook

Articol de - Publicat luni, 03 noiembrie 2025 16:51 / Actualizat marti, 04 noiembrie 2025 10:34

Primăria Hunedoara a anunțat la începutul acestei săptămâni demararea lucrărilor la construirea unei noi baze sportive în incinta Complexului „Corvinul 1921”. De asemenea, pe lângă detaliile privind această nouă bază, hunedorenii au publicat și câteva imagini de pe șantier, precum și o schiță a viitorului proiect.

De noua bază sportivă care se ridică acum la Hunedoara se va putea folosi și Corvinul Hunedoara, liderul din Liga 2, echipă care are 32 de puncte, 7 peste locul secund, ocupat de FC Bihor.

Dacă totul va funcționa cum trebuie, noua bază sportivă de la Hunedoara ar urma să fie gata într-un an. Pe lângă Corvinul, la noua bază vor mai putea să se antreneze și sportivi care practică tenis de câmp, handbal sau volei.

FOTO. O nouă bază sportivă pentru Corvinul Hunedoara, favorita sezonului la promovarea în Superliga

+2 FOTO

„Hunedoara va avea în curând o nouă bază sportivă!Astăzi au început lucrările la cea de-a doua etapă pentru construirea bazei sportive din incinta Complexului „Corvinul 1921”.

Până acum s-au derulat doar lucrări de pregătire a zonei. Noua bază sportivă va avea un teren sintetic de dimensiuni omologate, cu instalaţie de nocturnă şi o tribună de cel puţin 500 de locuri, o sală de sport, clădire pentru vestiare, 5 terenuri de tenis de câmp şi pistă de atletism.

De data aceasta este vorba despre o investiţie privată, realizată în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara”, au transmis reprezentanții municipalității, pe pagina de Facebook.

Primarul anunță că noua bază va fi gata într-un an

„Problema este simplă: un privat deţine baza sportivă Constructorul. Conform legii, dacă doreşte să o dezafecteze, trebuie, mai întâi, să ridice una similară. Ar putea face asta oriunde altundeva în România. Noi am făcut în aşa fel încât baza similară să fie ridicată tot la Hunedoara.

Astfel, dacă totul decurge fără probleme majore neprevăzute, peste cel mult un an, sportivii din oraş vor avea bază sportivă modernă la dispoziţia lor, o investiţie pe care, de ce să nu recunoaştem, nici Primăria Hunedoara şi nici Compania Naţională de Investiţii nu cred că ar fi reuşit să o realizeze într-un interval atât de scurt, în principal din cauza birocraţiei.

Până acum, în zona vechiului patinoar s-au făcut doar lucrări de pregătire a terenului. Astăzi au început lucrările efective pentru construirea noii baze sportive. Aceasta va deservi atât clubul de fotbal Corvinul Hunedoara, cât şi sportivii care practică alte discipline: atletism, tenis de câmp, handbal, volei etc”, a transmis primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Noul stadion de la Hunedoara, pus în așteptare

În luna august, Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara, a anunțat că forțează lucrările la noul stadion al Corvinului, în contextul în care construcția arenelor sportive a fost pusă în „stand-by” de guvernul României, fiindcă sunt cheltuieli care împiedică echilibrarea bugetului național.

Noul stadion din Hunedoara va costa aproape 270 milioane de lei și va cuprinde, printre altele, o sală de box, săli de forță și cardio, cabinet medical, vestiare dotate cu dușuri, săli de conferință, zonă de restaurant, birouri administrative.

Arena va avea o suprafață de 37.207 mp și o capacitate de 10.100 de locuri.

sursă foto: Facebook @ Primăria Hunedoara
sursă foto: Facebook @ Primăria Hunedoara
sursă foto: Facebook @ Primăria Hunedoara
sursă foto: Facebook @ Primăria Hunedoara
sursă foto: Facebook @ Primăria Hunedoara
+1 FOTO
Citește și:
S-au aflat arbitrii pentru ultimele 16-imi de la Mondial: ce s-a decis în cazul lui Istvan Kovacs
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
S-au aflat arbitrii pentru ultimele 16-imi de la Mondial: ce s-a decis în cazul lui Istvan Kovacs
„Cea mai frumoasă fată din lume” s-a căsătorit la 25 de ani » Fiica fostului internațional s-a plâns în ziua nunții: „Au pătruns prin efracție”
Campionate
„Cea mai frumoasă fată din lume” s-a căsătorit la 25 de ani » Fiica fostului internațional s-a plâns în ziua nunții: „Au pătruns prin efracție”
Gigi Becali a anunțat DOUĂ transferuri la FCSB: „Plătesc un milion de euro!”
Superliga
Gigi Becali a anunțat DOUĂ transferuri la FCSB: „Plătesc un milion de euro!”
Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon
Tenis
Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon
Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Profit.ro
Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Greu de imaginat cu ce se ocupă la 45 de ani Jeremie Njock, colosul camerunez care teroriza fundașii Diviziei A: „E grozav! Mi-a schimbat viața”

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”


Comentarii (2)
vaba
vaba  •  03 Noiembrie 2025, 17:48

Gara din Hunedoara este inchisa ...

michael
michael  •  03 Noiembrie 2025, 17:25

Alții care visează avioane, pardon stadioane!! Băăăă, voi sunteți cu capul?? Vă dă ”privatul” toate cele 270 mil.?? Nu!! Primăriile de unde o să aibă bani pentru așa ceva, când țara este la pământ, din toate punctele de vedere?? O să rămâneți doar cu niște vise umede, ca și cei de la Constanța.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează