INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  OLYMPIAKOS - PSV

Dennis Man a declanșat alarma în Grecia, înaintea meciului din Liga Campionilor

Dennis Man // foto: Imago Images
Dennis Man // foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 04 noiembrie 2025 07:55 / Actualizat marti, 04 noiembrie 2025 10:53

PSV, echipa lui Dennis Man (27 de ani), joacă în această seară în Liga Campionilor, în deplasare, pe terenul celor de la Olympiakos, de la ora 22:00. Jurnaliștii greci au analizat această confruntare și au atras atenția asupra internaționalului român, pe care îl consideră unul dintre cei mai periculoși jucători.

După trei etape disputate în grupa unică de Liga Campionilor, PSV este pe locul 16, cu 4 puncte. Dennis Man a jucat în toate partidele de până acum și a marcat două goluri, o „dublă” cu Napoli, în succesul obținut cu scorul de 6-2, runda precedentă.

Având în vedere forma foarte bună arătată și în campionatul Olandei, grecii l-au remarcat pe internaționalul român, care a avut în vară ocazia chiar să se transfere la Olympiakos, dar în cele din urmă a ajuns la PSV.

Ce au scris jurnaliștii greci înainte de Olympiakos - PSV

„După trei meciuri disputate în Liga Campionilor, Olympiakos a reușit să adune un singur punct. Echipa din Pireu se pregătește acum pentru confruntarea cu PSV Eindhoven, un meci pe care mulți îl consideră a fi la îndemână. Faptul că trebuie să câștige este o altă discuție, însă percepția că este un adversar accesibil poate crea impresii greșite.

Pentru Olympiakos, victoria în acest meci este un imperativ. Într-adevăr, dacă dorește să rămână în cursa pentru calificare, va trebui să se autodepășească în fața campioanei Olandei. PSV nu este Arsenal sau Barcelona, dar este o echipă excelentă, aflată într-o formă foarte bună și cu un atac formidabil.

O privire asupra ultimelor cinci partide, toate câștigate, spune multe despre starea de spirit a echipei PSV. În aceste meciuri, formația antrenată de Peter Bosz a marcat de 20 de ori. Printre altele, a înscris șase goluri împotriva lui Napoli în Liga Campionilor, liderul din Serie A, și a învins-o pe Feyenoord în deplasare cu 3-2, practicând un fotbal spectaculos. În cel mai recent meci de campionat, a zdrobit-o pe Fortuna Sittard cu 5-2.

Olympiakos va întâlni un fotbalist al cărui nume a fost vehiculat vara trecută ca o posibilă țintă de transfer. Este vorba despre Dennis Man, care s-a transferat la Eindhoven de la Parma pentru 10 milioane de euro. Extrema din România s-a adaptat rapid la noua sa echipă și, după cum relatează și olandezii, face diferența pe teren.

Cele patru goluri și trei pase decisive reușite în cele 10 apariții de până acum în tricoul noii sale echipe sunt o dovadă clară a impactului său. În această perioadă, Dennis Man este unul dintre cei mai în formă jucători ai lui PSV Eindhoven, fiind folosit în flancul drept al atacului olandez”, au notat jurnaliștii greci de la monobala.gr.

Clasamentul din grupa unică de Liga Campionilor

Citește și:
Ciprian Ciucu este noul primar general al Capitalei » Planurile viitorului edil pentru sportul din București
Special
Ciprian Ciucu este noul primar general al Capitalei » Planurile viitorului edil pentru sportul din București
Cine este iubita lui Lando Norris, noul campion mondial din Formula 1 » În trecut, a fost acuzată că și-a înșelat iubitul fotbalist
Formula 1
Cine este iubita lui Lando Norris, noul campion mondial din Formula 1 » În trecut, a fost acuzată că și-a înșelat iubitul fotbalist
Ungaria a clacat în finalul meciului cu Danemarca! Ce urmează pentru cele două la Campionatul Mondial de handbal
Handbal
Ungaria a clacat în finalul meciului cu Danemarca! Ce urmează pentru cele două la Campionatul Mondial de handbal
Răzvan Lucescu, după derby-ul PAOK - Aris: „I-am călcat în picioare”
Campionate
Răzvan Lucescu, după derby-ul PAOK - Aris: „I-am călcat în picioare”
Trecerile de pietoni vor intra în cea mai amplă schimbare: semafoare manuale sau supraînălțare
Profit.ro
Trecerile de pietoni vor intra în cea mai amplă schimbare: semafoare manuale sau supraînălțare
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (1)
Toteu444
Toteu444  •  04 Noiembrie 2025, 12:07

a fost prins la imprumutat sau a fumat un camera?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează