INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BUNDESLIGA

Scorul serii în Europa! Bayer Leverkusen a marcat 5 goluri în prima repriză și nu s-a oprit

foto: Imago
foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 08 noiembrie 2025 18:38 / Actualizat sambata, 08 noiembrie 2025 19:06

Bayer Leverkusen a oferit scorul zilei în Europa, impunându-se cu 6-0 pe teren propriu în fața celor de la FC Heidenheim, într-un meci disputat pe BayArena, în runda a 10-a în Bundesliga.

Formația pregătită de danezul Kasper Hjulmand (53 de ani) a avut parte de o primă repriză de vis, în care a condus cu 5-0, într-un spectacol ofensiv total.

Leverkusen, furtună de goluri în prima repriză » „Manita” în 45 de minute!

Gazdele au început perfect, deschizând scorul încă din minutul 2, în urma unui contraatac fulgerător: Ernest Poku a sprintat pe partea stângă și i-a pasat ideal lui Patrik Schick, care a finalizat fără emoții pentru 1-0.

În minutul 16, tabela s-a modificat din nou, după ce Jonas Hofmann a făcut 2-0, reluând cu capul centrarea fundașului Edmond Tapsoba.

Șase minute mai târziu, defensiva oaspeților a gafat incredibil, portarul Ramaj și fundașul Mainka s-au ciocnit, mingea a rămas în careu, iar Schick a înscris lejer pentru 3-0, reușind „doppietta”.

În minutul 27, a venit și rândul lui Poku să-și treacă numele pe lista marcatorilor, după o centrare perfectă a lui Arthur, 4-0!

Seria a fost completată înainte de pauză, când Ibrahim Maza a dus scorul la 5-0 (45’), fructificând pasa lui Aleix Garcia, fostul jucător al celor de la Dinamo.

Repriza secundă, mult mai liniștită

După pauză, Leverkusen a continuat să atace. În minutul 53, același Maza a marcat din nou, cu un șut superb cu exteriorul, reușind „dubla” și stabilind scorul final: 6-0 pentru Bayer Leverkusen.

Heidenheim a avut nevoie de peste o oră pentru a trimite primul șut spre poarta adversă. În minutul 69, Marnon Busch a pătruns periculos pe partea dreaptă și i-a pasat lui Arijon Ibrahimovic, însă șutul acestuia a fost blocat de Robert Andrich.

Leverkusen, - locul 4, Heidenheim -„lanterna roșie”

Prin acest succes categoric, Leverkusen urcă pe locul 4, cu 20 de puncte, la 8 lungimi în spatele liderului Bayern Munchen, care a remizat surprinzător pe terenul lui Union Berlin (2-2).

De partea cealaltă, Heidenheim rămâne „lanterna roșie” a campionatului, cu doar 5 puncte după 10 etape.

Citește și:
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Campionate
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Horațiu Moldovan a debutat pentru noua echipă pe un teren ostil
Campionate
Horațiu Moldovan a debutat pentru noua echipă pe un teren ostil
Echipa lui Rareș Ilie a produs ȘOCUL începutului de sezon în fotbalul european! Imagini dezolante pe stadionul legendar
Campionate
Echipa lui Rareș Ilie a produs ȘOCUL începutului de sezon în fotbalul european! Imagini dezolante pe stadionul legendar
Dani Coman, tulburat de dispariția-șoc a echipei din România
Superliga
Dani Coman, tulburat de dispariția-șoc a echipei din România
Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Profit.ro
Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează