Articol de Luminița Paul - Publicat sambata, 08 noiembrie 2025 19:01 / Actualizat sambata, 08 noiembrie 2025 19:06
Echipa tricoloră de Billie Jean King Cup va întâlni Polonia și Noua Zeelandă în grupa B a play-off-ului, la Grozow Wielkopolski (14-16 noiembrie), iar adversara cea mai titrată este Iga Swiatek, numărul 2 mondial. Forma în scădere polonezei a fost analizată de căpitanul Dawid Celt.
România, cu Monica Niculescu (38 de ani, locul 97 WTA la dublu), Gabriela Talabă-Lee (30 de ani, locul 294 WTA), Elena Ruxandra Bertea (19 ani, numărul 321 mondial), Mara Gae (20 de ani, locul 806 WTA) și căpitanul Alexandra Dulgheru, va disputa în perioada 14-16 noiembrie contra Poloniei și Noii Zeelande întâlnirile din grupa B a play-off-ului BJK Cup.
Cu o echipă în care se regăsesc noutatea, tinerețea, dar și experiența, „tricolorele” vor avea și prilejul în ultima zi, pe 16 noiembrie, de a o înfrunta sau a fi aproape de fostul lider mondial Iga Swiatek. Campioana de la Wimbledon de anul acesta a confirmat abia pe 16 octombrie că va juca în play-off.
Înainte de răspunsul pozitiv, Swiatek disputase trei turnee în minisezonul de hard asiatic, cucerind titlul la Seul, concurs WTA 250, fiind eliminată în optimi de finală la Beijing și în „sferturi” la Wuhan, ambele WTA 1000. La WTA Finals, a câștigat un singur meci, cu Madison Keys, apoi a cedat de la 1-0 la seturi atât în fața Elenei Rybakina, cât și a Amandei Anisimova.
Căpitanul Poloniei despre Iga Swiatek: „Se chinuiește constant cu echilibrul”
Jocul în scădere al jucătoarei sale vedetă l-a intrigat pe căpitanul nejucător al echipei Poloniei de BJK Cup, Dawid Celt. În programul Break Point difuzat pe YouTube, acesta a indicat că Iga are o problemă legată de abordarea corectă a meciurilor.
„În anumite momente, evoluția Igăi a pălit rapid. I-a lipsit energia pentru a rămâne concentrată. «Apoi alergi, împingi, joci calm, nu faci greșeli. Dacă sunt prea multe, limitezi numărul lor. Primul lucru pe care mi l-aș spune ar fi să nu fac greșeli. Dacă e, să câștige adversara mea, nu să pierd eu». Nu știu dacă asta este ceea ce trece în realitate prin mintea Igăi. Dacă aș fi pe teren, probabil că așa aș aborda situația”, a elaborat Celt.

El a observat și că sextupla campioană de Grand Slam are dificultăți în găsi echilibrul și distanța. „Intensitatea este înaltă. Iga se chinuiește constant cu echilibrul, cu găsirea proporțiilor potrivite, un pic de distanță, nu să alerge ca un iepure. Întâi, a alergat să recupereze locul 1 mondial și când a venit Fissette așteptările erau mari. Există o presiune aproape neîntreruptă, nervi, emoții și asta ajunge să-și spună cuvântul pentru că te apasă în interior”, a încheiat căpitanul analiza.
La rândul ei, Iga îți exteriorizase frustrarea în urma eliminării în grupe de la Turneul Campioanelor. „Am luptat și nu am renunțat. Nu a fost suficient, ceea ce mă întristează, dar acum e momentul să înțeleg că, atunci când dai totul și nu este suficient, înseamnă pur și simplu că trebuie să-ți îmbunătățești tenisul, trebuie să muncești mai mult”, a spus ea după meciul cu Amanda Anisimova.
Iga Swiatek revine în echipa Poloniei de BJK Cup
Swiatek nu a jucat în calificările BJK Cup din luna aprilie, Polonia câștigând la Radom cu 3-0 în fața Elveției în grupa E și cedând, 0-3, contra Ucrainei. În 2024 însă, ea a făcut parte din echipă atât în calificările din aprilie, 4-0 cu Elveția, cât și la turneul final de la Malaga, când Polonia s-a oprit în semifinale, învinsă de viitoarea campioană, Italia.
13este numărul întâlnirilor de BJK Cup la care a luat până acum parte Iga Swiatek pentru echipa Poloniei
Pentru România, partidele de la Grozow Wielkopolski vor aduce o reîntâlnire cu numărul 2 mondial după 3 ani și 7 luni. În aprilie 2022, „tricolorele" pierdeau cu 0-4 în fața Poloniei, la Radom, în calificări. Atunci, campioana de la Wimbledon din acest an a lăsat un singur game româncelor, învingând-o cu 6-1, 6-0 pe Mihaela Buzărnescu și cu un dublu 6-0 pe Andreea Prisăcariu.
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu