FOTBAL  »  Superliga  »  FRF

Comisiile FRF se vor sesiza din oficiu în cazul folosirii mai multor jucători extracomunitari

Articol de GSP - Publicat joi, 10 iulie 2008 00:00

FRF a adus modificări Regulamentului de Organizare al Activităţii Fotbalistice (ROAF), cu privirea la modul de sesizare al comisiilor în cazul fololosirii unui număr mai mare de jucători extracomunitari într-un meci, ca urmare a unei sesizări a celor de la Pandurii, transmite corespondentul NewsIn.

"În vechiul ROAF era specificat că în cazul în care o echipă foloseşte mai mult de cinci jucători extracomunitari, sesizarea trebuia făcută de către clubul sau persoanelor direct interesate de acest aspect. În noul regulament, Comisia de Competiţii se va sesiza din oficiu dacă vreo echipă foloseşte un număr mai mare de extracomunitari, iar această comisie se poate sesiza în maxim şase luni de la data partidei, dar nu mai departe de omologarea clasamentelor", a explicat Daniel Băloi, secretarul general al clubului Pandurii Tg. Jiu, grupare care a sesizat FRF în cazul problemei jucătorilor extracomunitari după meciul cu FC Vaslui, din returul sezonului trecut.

Noua prevedere a regulamentului a intrat în vigoare de la 1 iulie, dar nu se va aplica şi retroactiv, astfel încât, în cazul meciului dintre Pandurii Tg. Jiu şi FC Vaslui, pe plan intern, nu se mai poate modifica decizia finală a comisiilor FRF. Totuşi, antrenorul gorjenilor, Eugen Neagoe, speră într-o soluţionare favorabilă a acestui caz la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane, unde a fost depus un memoriu. "FC Vaslui a folosit şase extracomunitari şi au recunoscut şi ei acest lucru după ce au aflat că nu există niciun regulament care se poate folosi împotriva lor. Sperăm să ni se dea dreptate la TAS", a declarat Neagoe.

Comisiile de litigiu ale FRF au respins memoriul depus de Pandurii Târgu Jiu care a acuzat echipa FC Vaslui că a folosit în meciul direct şase jucători extracomunitari, deşi regulamentul permite doar cinci. La meciul dintre cele două echipe, scor 1-0, din etapa a 32-a a Ligii I, formaţia moldoveană a folosit următorii jucători, despre care cei de la Pandurii susţin că sunt extracomunitari: P. Jovanovic, Zmeu, N'Doye, Ljubinkovic, Temwanjera şi Bukvic.

Citește și:
Daniel Pancu intervine, după anunțul lui Nelu Varga: „În cazul ăsta, nu mai rămân la CFR!”
Superliga

OUT de la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica

Zoe Elena l-a cucerit pe cel mai în vogă tânăr fotbalist din Liga Campionilor
Campionate
Zoe Elena l-a cucerit pe cel mai în vogă tânăr fotbalist din Liga Campionilor
Stadion nou în România până la sfârșitul deceniului! Când va fi gata arena de 64 de milioane de euro
Liga 2

FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”

Comentarii (4)
 •  10 Iulie 2008, 18:46

P. Jovanovic, Zmeu, N'Doye, Ljubinkovic, Temwanjera şi Bukvic sunt extracomunitari pt ca tarile din care provin nu fac parte din comunitatea europeana si nici ei nu au cetetenie pt vrun stat din UE ca sa fie comunitari...deci nu sunt doar strani...sunt straini extracomunitari;)

 •  10 Iulie 2008, 16:24

De ce nu ilustrati articolul cu jucatorii Vasluiului , de ce amestecati notiunea de extracomunitar cu strain, ofticosilor ?

 •  10 Iulie 2008, 16:11

sa puna dracu pe cineva sa citeasca regulamentele ca au o gramada de articole care nu folosesc la nimic. pai de unde ma-ssa mare sa stie aia de la pandurii care e moldovean si care nu?ca vorbesc toti limba moldoveneasca a lui voronin

Vezi toate comentariile (4)
Comentează