INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Rasismul și xenofobia sunt în expansiune » Sondajele o spun răspicat: el este cel mai urât fotbalist din La Liga!

Lamine Yamal a fost inamicul public nr. 1 pe „Santiago Bernabeu” la derby-ul Real Madrid - Barcelona 2-1, în care a fost atacat și de Vinicius Jr. / Foto: Imago
Lamine Yamal a fost inamicul public nr. 1 pe „Santiago Bernabeu” la derby-ul Real Madrid - Barcelona 2-1, în care a fost atacat și de Vinicius Jr. / Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 11 noiembrie 2025 23:29 / Actualizat miercuri, 12 noiembrie 2025 05:38

Lamine Yamal (18 ani), extrema dreaptă a Barcelonei, este lider detașat în sondajul publicat în Spania privind cazurile de rasism și de xenofobie în care sunt implicați fotbaliștii din La Liga. Potrivit El Pais, 60% din mesajele de ură de pe rețelele de socializare sunt adresate starului spaniol! Mult peste cele agresive față de Rodrygo, Vinicius Jr, Nico Williams sau Alejandro Balde.

Imaginea lui Lamine Yamal în Spania își pierde tot mai mult din strălucire pe măsură ce decarul Barcelonei apare în scandaluri, fie în teren, fie în viața personală. După noul scandal dintre Barcelona și Federație, ce a trebuit să-i anuleze convocarea la națională după ce clubul a decis să-l supună unui tratament special, extrema dreaptă este în prim-plan cu altă știre negativă.

În ciuda plângerilor și a campaniilor de sensibilizare a populației, rasismul devine o problemă din ce în ce mai răspândită și în fotbalul spaniol. În ultimele zile, cotidianul El País a publicat date dintr-un raport al cazurilor de xenofobie întocmit de Ministerul de Interne, care a tras încă un semnal de alarmă: „Rasismul e în plină expansiune în fotbal!”.

Lamine Yamal a primit cel mai mare număr de insulte!

Pe lângă scandările și bannerele de pe stadioane, autoritățile spaniole au examinat datele privind interacțiunile utilizatorilor pe rețelele sociale. Cea mai surprinzătoare dezvăluire este că Lamine Yamal a primit cel mai mare număr de insulte.

Rasismul și xenofobia sunt în expansiune » Sondajele o spun răspicat: el este cel mai urât fotbalist din La Liga!
Lamine Yamal, la mijloc în conflictul dintre Federația Spaniolă și Barcelona / Foto: Imago

„Încă minor, atacantul Barcelonei a condus naționala Spaniei spre titlul european cu golurile și jocul său spectaculos, dar a primit 60% din totalul mesajelor rasiste de ură de pe internet. Procent mai mare decât dublul celor primite de Rodrigo de la Real Madrid și cu mult peste cele adresate lui Mbappé, Balde, Brahim Díaz sau Inaki Williams”, remarcă sursa citată.

Expresii precum „puto negro” (negru nenorocit) și „moro inmundo” (negru împuțit) abundă pe rețelele sociale. „Problema nu este nouă într-o țară în care fenomenul a ajuns chiar și în Formula 1 în 2008, cu scandări rasiste care l-au afectat pe Lewis Hamilton în timpul Marelui Premiu al Spaniei.

În 2006, în timpul unui meci între Barcelona și Real Zaragoza, Samuel Eto'o a fost ținta unor scandări și sunete de maimuță. Starul camerunez a amenințat că va părăsi terenul, dar arbitrul l-a convins să rămână, oprind temporar jocul. «Părea că eu trebuie să mă simt vinovat pentru că sunt negru», declara camerunezul câțiva ani mai târziu”, a amintit El Pais.

Dani Alves a mâncat o banană aruncată de fani. Vinicius Jr. a oprit meciul cu Valencia, iar fanii au fost condamnați!

În 2014, Dani Alves a intrat în istorie în timpul meciului Villarreal - Barcelona, după ce un fan i-a aruncat o banană în timp ce se pregătea să execute un corner. Fundașul brazilian a surprins pe toată lumea mâncând-o și transformând insulta într-un gest de sfidare și ironie.

Rasismul și xenofobia sunt în expansiune » Sondajele o spun răspicat: el este cel mai urât fotbalist din La Liga!
Vinicius, CRIZĂ de nervi în El Clasico

Alt caz celebru recent este Vinícius. Brazilianul a reușit să convingă arbitrul să suspende meciul dintre Valladolid și Real Madrid din 2022 până când scandările rasiste au încetat.

Jucătorul blanco i-a denunțat pe suporteri care, pentru prima dată în fotbal, au fost condamnați de instanțele spaniole, pentru „infracțiuni motivate de ură”, la pedepse cu închisoarea și interdicții de acces pe stadioane.

Citește și:
Fotbalistul suspendat pentru dopaj a cucerit-o pe actrița din America: „Te completează atât de bine”
Campionate
Fotbalistul suspendat pentru dopaj a cucerit-o pe actrița din America: „Te completează atât de bine”
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Superliga
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Fotbalistul de națională ascunde o relație cu vedeta de la Insula Iubirii: „Ea nu s-a putut abține”
Campionate
Fotbalistul de națională ascunde o relație cu vedeta de la Insula Iubirii: „Ea nu s-a putut abține”
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Profit.ro
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (4)
michael
michael  •  12 Noiembrie 2025, 09:57

Cred totuși că urâtul nr.1 este ”Vini”, el îl depășește mult pe Yamal!! Nu există motive pentru ca Yamal să fie urât de suporteri, pentru simplul fapt că el nu face ceea ce face Vini pe teren. Simplu!! Bine, cei de la națională s-au ofuscat că nu a dat curs convocării, dar o să le treacă. Data trecută când a fost, și-au bătut joc de el, l-au băgat în teren, deși nu era ok cu starea fizică, așa că.......

Janika
Janika  •  12 Noiembrie 2025, 09:40

Xenofobie avem destulă, putem da și la export ! Cu rasismul stăm mai prost, cu condamnările și mai rău ! Aici avem, mai degrabă, instigări din mass-media

rico51
rico51  •  12 Noiembrie 2025, 07:48

Nu este rasism, locuiesc aici si pot spune clar rasism, nu este dar daca tu nu vrei sa respecti pe nimeni si nimic si din orice montezi un circ si dupa aceea repercusiunile le pui pe seaman rasismului e problema ta, daca esti respectos veo fi respecta 100%

Vezi toate comentariile (4)
Comentează