INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Fosta vedetă a lui Chelsea se amuză pe seama lui Manchester United: „Unde ați văzut dumneavoastră?!”

Olandezul Jimmy Floyd Hasselbaink este acum analist-tv la Sky Sports / Foto: Imago
Olandezul Jimmy Floyd Hasselbaink este acum analist-tv la Sky Sports / Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 13 noiembrie 2025 12:20 / Actualizat joi, 13 noiembrie 2025 12:20

Jimmy Floyd Hasselbaink, fost coechipier cu Adrian Mutu la Chelsea, consideră că Manchester United e departe de a fi revenit pe un trend pozitiv.

Manchester United a înregistrat o serie de 5 meciuri fără înfrângere în Premier League (3 victorii, 2 remize) și mulți s-au grăbit să afirme că „diavolii roși” ar fi văzut în sfârșit lumina de la capătul tunelului. Rezultatele pozitive înregistrate de echipa lui Ruben Amorim au fost subiect de discuție și în emisiunea „The Premier League Show”, de la Sky Sports, însă invitatul Jimmy Floyd Hasselbaink a început să râdă când a fost întrebat de revirimentul înregistrat de United, după ani în care aceasta și-a dezamăgit constant fanii.

Jimmy Floyd Hasselbaink: „Nu au marcat mai multe goluri, nu au primit mai puține goluri, nu au câștigat niciun trofeu”

Fost coechipier cu Adi Mutu la Chelsea, olandezul a fost categoric. „Nu cred că s-au îmbunătățit, îmi pare rău. Unde, unde vedeți dumneavoastră că s-au îmbunătățit?! Nu au marcat mai multe goluri, nu au primit mai puține goluri, nu au câștigat niciun trofeu.

Da, au fost într-o finală în Europa (n.r. - Europa League), dar au pierdut în fața unei echipe slabe. Trebuie să recunoașteți că Tottenham a fost o echipă slabă anul trecut”, a comentat Hasselbaink, care a spus despre Amorim că „Are multă muncă de făcut, multă muncă. Nu cred că sunt suficient de creativi, nu așa cum erau odată”.

Ruben Amorim temperează și el entuziasmul: „Suntem abia la început”

Sezonul trecut, Amorim a avut un bilanț modest cu Manchester United: șapte victorii, șase remize și 14 înfrângeri în 27 de meciuri disputate în Premier League. În această stagiune, până acum, cifrele sunt ceva mai bune: 5 victorii, 3 remize și 3 eșecuri.

Două dintre înfrângeri au venit împotriva lui Arsenal și a lui Man City, primele două clasate în Premier League în prezent, ​​în timp ce victoriile împotriva lui Chelsea și Liverpool sunt chiar notabile. Cu toate astea, inclusiv tehnicianul portughez a admis că echipa lui mai are multe probleme de rezolvat.

„Suntem abia la început”, a spus Amorim după 2-2 cu Tottenham, la Londra, week-end-ul trecut: „Știu că uneori rezultatele le arată oamenilor că ne îmbunătățim. Ne îmbunătățim, într-adevăr, dar mai avem multe de făcut”.

Citește și:
„Zeiță” » Fosta rivală a Simonei Halep s-a schimbat radical după ce s-a lăsat de tenis: „La nivelul așteptărilor”
Tenis
„Zeiță” » Fosta rivală a Simonei Halep s-a schimbat radical după ce s-a lăsat de tenis: „La nivelul așteptărilor”
Au apărut noi imagini de la scandalul momentului în fotbalul românesc » Cum s-a pozat Nicu Gheară, alături de selecționer și de staff
Nationala
Au apărut noi imagini de la scandalul momentului în fotbalul românesc » Cum s-a pozat Nicu Gheară, alături de selecționer și de staff
Ianis Zicu l-a făcut praf pe dublul campion din Superliga: „Așa-zis fotbalist. Și numele și parcursul tău ca jucător au fost… mici”
Superliga
Ianis Zicu l-a făcut praf pe dublul campion din Superliga: „Așa-zis fotbalist. Și numele și parcursul tău ca jucător au fost… mici”
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Box
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (1)
I0SIF_
I0SIF_  •  13 Noiembrie 2025, 13:18

„Unde ați văzut dumneavoastră?!” este cea mai românească replică din studiouri.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close