INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Secundul de la Parma, despre Cristi Chivu: „Există antrenori care excelează la un capitol și le lipsesc altele”

Cristi Chivu și Antonio Gagliardi, în perioada „Parma” / Foto: Imago
Cristi Chivu și Antonio Gagliardi, în perioada „Parma” / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 14 noiembrie 2025 09:53 / Actualizat vineri, 14 noiembrie 2025 10:03

Antonio Gagliardi, secundul lui Cristi Chivu la Parma, a vorbit despre fostul său șef într-un interviu acordat cotidianului Gazzetta dello Sport.

Acum antrenor secund al reprezentativei Iranului, Antonio Gagliardi a lucrat cu Cristi Chivu timp de 6 luni la Parma. Perioadă în care l-a ajutat pe tehnicianul român să-i salveze pe „cruciați” de la retrogradarea în Serie B de-a lungul a 13 etape infernale.

Chivu a ajuns între timp pe banca Interului, cu care se află pe locul 1 în Serie A după 11 runde, dar pe Gagliardi nu-l surprinde succesul fostului său șef. Intervievat de Gazzetta dello Sport, el a ținut să spună, în primul rând, că acele luni petrecute cu tehnicianul român la Parma au fost „la egalitate” cu Euro 2021, câștigat de Italia, când el l-a secondat pe selecționerul Roberto Mancini.

Antonio Gagliardi despre momentele unice petrecute cu Cristi Chivu: „Când te duceai la culcare, abia așteptai să te întorci la birou”

„La Parma s-a creat ceva unic. Când te duceai la culcare, abia așteptai să te întorci la birou”, a caracterizat Gagliardi colaborarea cu tehnicianul român. Ce-l face pe Chivu atât de special?

„Principala calitate a lui Chivu este că e o persoană inteligentă. Dacă adăugăm și cariera sa extraordinară, suntem deja la jumătatea drumului. Ceea ce mă impresionează la el este cât de complet e ca antrenor.

Există tehnicieni care excelează la un capitol și le lipsesc altele, dar el are abilități de management al echipei, tactică și citire a jocului. Și știe să vorbească cu jucătorii pentru că a fost unul dintre ei”, a punctat Gagliardi.

Andrea Stramaccioni: „Cristi Chivu îmi amintește de Carlo Ancelotti”

Un fost antrenor al Interului, Andrea Stramaccioni, a spus că românul îi amintește de Carlo Ancelotti: „Este liderul recunoscut în vestiar, dar este și «unul dintre ei:, după cum se poate vedea din felul în care sărbătorește golurile și se îmbrățișează cu jucătorii săi.

Îmi place foarte mult stilul său de comunicare, întotdeauna pozitiv și măsurat. La Napoli, a fost foarte bun în a nu vorbi despre arbitru, ci a discutat doar despre greșelile echipei sale. Avea deja stil ca jucător, după cum acum îmi amintește de Ancelotti.

Cristian a adus entuziasm și coeziune, îmbogățind stilul de joc moștenit de la Simone Inzaghi prin integrarea ideilor sale, fără însă a-l denatura”.

Citește și:
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Tenis
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Profit.ro
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează