FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Gigi Becali îl vrea la FCSB pe jucătorul naționalei: „E cel mai bun fotbalist român” » Șumudică a intervenit imediat

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB

Articol de - Publicat duminica, 16 noiembrie 2025 13:05 / Actualizat duminica, 16 noiembrie 2025 21:03

Gigi Becali, patronul de la FCSB, a anunțat că l-ar dori pe Denis Drăguș (26 de ani) la campioana României. Atacantul naționalei e legitimat la Trabzonspor, dar joacă sub formă de împrumut la Eyupspor.

Drăguș traversează o perioadă de coșmar. A revenit pe teren sâmbătă seară, după o lună și jumătate de absență cauzată de o accidentare. La două minute după ce a intrat în partida cu Bosnia, a fost eliminat, pentru o lovitură cu piciorul în capul lui Memic.

În plus, nașul lui, Marius Șumudică, a oferit detalii despre situația lui Drăguș în Turcia. El nu și-ar fi primit salariul la Eyupsor, un club cu probleme financiare care se bate la retrogradare. Șumudică și Becali au intrat într-un scurt dialog în direct despre situația internaționalului român.

Gigi Becali: „L-aș lua pe Drăguș dacă aș putea”

Becali îl consideră pe Drăguș cel mai bun jucător român, a declarat că l-ar lua la FCSB și l-ar folosi extremă stânga.

„Mie îmi place de Drăguș în bandă. Nu pot să-l iau, că îl luam. Să vină la FCSB dacă nu și-a luat banii acolo. Vorbește, bă Șumi, că e finul tău. Să vină la FCSB. E cel mai bun fotbalist român la ora asta”, a declarat Becali, potrivit fanatik.ro.

Șumudică a intervenit imediat și i-a tăiat speranțele patronului de la FCSB. „Nu vine niciodată. Nu renunță el la 1,5 milioane de euro pe an pentru a veni pe un milion. El nu își ia banii la echipa la care e, dar e împrumutat acolo de la Trabzonspor. Are 5 milioane de luat din salarii”, a spus Șumudică, potrivit sursei citate.

7 goluriare Drăguș la națională, în 27 de meciuri

+9 FOTO

Marius Șumudică: „S-a dus la Eyupspor, o echipă care se bate la retrogradare și care are patronul arestat în momentul de față”

„El traversează și o perioadă delicată a vieții. Nu vreau să-i iau apărarea, dar de ce spun asta. El a plecat de la Trabzon, unde îi era greu să joace, a avut 4 oferte și a ales-o pe cea mai proastă.

S-a dus la Eyupspor, o echipă care se bate la retrogradare și care are patronul arestat în momentul de față. N-a primit niciun ban din vară până acum, nu e plătit, are 150.000 pe lună, iar el din respect zice: «Nu vreau să le fac rău». Îl întreb: «Dar de ce nu le faci notificare?».

I s-a dat în 6 luni o dată, adunați, vreo 80.000 din 900.000. Și el nu se duce din bun-simț și zice: «Nu, că suntem în situația în care suntem, la retrogradare, mai vin și eu…».

În al doilea rând, a fost accidentat. Și în al treilea rând, știți scandalul care a izbucnit săptămâna trecută în Turcia, cu arbitri, cu jucători suspendați, mafia pariurilor, în care singurul președinte de club care este reținut e președintele lor. Inevitabil, subconștientul tău lucrează”, a mai spus Șumudică, potrivit sursei citate.

Citește și:
Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă
Altele
Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă
Patronul lui Napoli, arogant: „Fabulos! Și asta cu 9 jucători lipsă?!”
Campionate
Patronul lui Napoli, arogant: „Fabulos! Și asta cu 9 jucători lipsă?!”
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Profit.ro
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (13)
Tzunnny
Tzunnny  •  16 Noiembrie 2025, 16:55

L-ar lua daca ar veni gratis =)) si asa, mai bine nu, avem nevoie de jcuatori de fotbal nu de karete kids.

Brazvan
Brazvan  •  16 Noiembrie 2025, 16:31

Șapte meciuri, ZERO goluri, ZERO pase de gol! Soacră-mea, și nu în cea mai bună zi, este peste el...

TraianX
TraianX  •  16 Noiembrie 2025, 16:09

Inca o gafa impardonabila marca mircea lucescu. Schimbarea cu Dragus, care vine dupa accidentare si fara jocuri. Nu mai vorbim ca avea solutii mult mi bune. E total depasit. Traieste din amintiri. E un esec acum ca antrenor, Ar trebui sa dea dovada de bun simt si sa se retraga.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează