Meciurile
zilei

INTERNATIONAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2026  »  ITALIA - NORVEGIA

Rino Gattuso, mea culpa: „Ne cerem scuze fanilor. Este un rezultat dur”

Gennaro Gattuso / Foto: Imago
Gennaro Gattuso / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 17 noiembrie 2025 09:06 / Actualizat luni, 17 noiembrie 2025 12:37

Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, a îndurat cu greu eșecul la scor suferit de Italia în fața Norvegiei, 1-4, în ultimul meci din grupa preliminară.

Deși a făcut o primă repriză ok și a condus la pauză grație golului marcat de Pio Esposito (min. 11), Italia a sucombat în partea secundă. Nusa (63), Erling Haaland (78, 79) și Larsen (90+3) au parafat victoria consistentă a Norvegiei, 4-1, și locul 1 în grupa I, cu maximum de puncte.

Squadra Azzurra a încheiat pe 2, la 6 puncte distanță, iar primul lucru pe care l-a făcut selecționerul Gennaro Gattuso când a ajuns față în față cu jurnaliștii a fost să le ceară scuze suporterilor.

Gennaro Gattuso: „Le-am oferit norvegienilor prea mult spațiu în repriza a doua”

„Ne cerem scuze fanilor pentru cele patru goluri primite. Este un rezultat dur”, a declarat selecționerul italian la RAI UNO. „Este păcat, pentru că am făcut o primă repriză foarte bună. Apoi, a doua repriză a fost sub medie.

Și acesta este cel mai mare regret al nostru. Jocul s-a schimbat când au șutat imediat la poartă, în primele secunde ale reprizei secunde, iar noi am «căzut» din ce în ce mai mult. Le-am oferit prea mult spațiu norvegienilor”, a comentat fostul mare internațional italian.

Giovanni Di Lorenzo: „Va trebui să jucăm un alt fotbal la baraj”

Căpitanul Italiei, Giovanni Di Lorenzo, a venit și el în fața camerelor de luat vederi. A sărit repede peste eșecul în fața lui Haaland et comp. și a vorbit cu predilecție despre barajul unde ar putea întâlni naționala României.

„Am început foarte bine, cu o primă repriză excelentă. Apoi, adversarii și-au arătat calitatea. Felicitări Norvegiei! Noi? Cu siguranță va trebui să jucăm un alt fotbal la baraj și să fim mai concentrați. Va trebui să abordăm play-off-ul din martie diferit”, a spus Di Lorenzo.

Italia a mai fost eliminată de două ori în play-off!

Squadra azzurra nu are amintiri bune din play-off-urile disputate anterior. În 2018 , italienii au fost eliminați de Suedia, după 0-1 și 0-0, și au văzut Mondialul din Rusia la televizor.

Istoria s-a repetat patru ani mai târziu, cu o eliminare și mai surprinzătoare. Italia a pierdut acasă în fața Macedoniei de Nord, printr-un gol încasat în prelungiri și a ratat la limită calificarea la Cupa Mondială din Qatar.

Citește și:
Filmul complet al cazului care poate anula barajele din România! Dezvăluiri de la FRF: „12.000 lei în numerar, strâns cu un elastic”
Liga 2
Filmul complet al cazului care poate anula barajele din România! Dezvăluiri de la FRF: „12.000 lei în numerar, strâns cu un elastic”
Ivana Knoll i-a scandalizat pe englezi înaintea meciului direct: „Căutătoarea de atenție numărul 1”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ivana Knoll i-a scandalizat pe englezi înaintea meciului direct: „Căutătoarea de atenție numărul 1”
Cu cine joacă FCSB în Conference League » Iese în evidență un detaliu tare din echipa lui Zanetti
Conference League
Cu cine joacă FCSB în Conference League » Iese în evidență un detaliu tare din echipa lui Zanetti
Fiica de 23 de ani a fostului internațional vrea să dea peste cap „Insula iubirii”
Stiri extrasport
Fiica de 23 de ani a fostului internațional vrea să dea peste cap „Insula iubirii”
România va avea cel mai înalt pod suspendat din Europa, investiție de 24 de milioane de lei fără TVA - contract semnat
Profit.ro
România va avea cel mai înalt pod suspendat din Europa, investiție de 24 de milioane de lei fără TVA - contract semnat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Jeremy Clarkson, legenda „Top Gear”, a dezvăluit că are cancer: „Dacă tratamentul merge, ne vedem în sezonul 6. Dacă nu, nu”

Fiica de 23 de ani a fostului internațional vrea să dea peste cap „Insula iubirii”


Comentarii (1)
torque07
torque07  •  17 Noiembrie 2025, 10:55

Italia a facut o prima repriza OK pt ca Norvegia nu a jucat, nu a alergat, nu a facut marcaj, nu a combinat. Au stat in teren si atat fara nici un chef si au tras de timp din min 3'. Nu au facut absolut nimic. La un moment dat am vrut sa schimb canalul. era...enervant. Haaland 45 min s-a plimbat pe teren. A doua repriza au inceput sa joace si le-au dat la italieni cu terenul in cap. Sincer din adversarele posibile la baraj, Italia nu ar fi o solutie rea. Nu e echipa fizica, au probleme in momentul asta, cu Moldova s-au chinuit 90 min sa le dea gol, 4 goluri de la Israel, ieri repriza a doua jalnica...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează