SPORTURI  »  ALTELE  »  PADEL

Arjen Robben a devenit sportiv profesionist într-un nou sport » „Jucam de trei ori pe săptămână în Germania”

foto: Imago
foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 17 noiembrie 2025 17:56 / Actualizat luni, 17 noiembrie 2025 17:57

Arjen Robben (41 de ani), unul dintre cei mai de succes fotbaliști olandezi ai ultimelor decenii, și-a încheiat definitiv cariera în iulie 2021, la FC Groningen, clubul la care a debutat și la care a revenit pentru „ultimul dans”.

La trei ani de la retragerea din fotbal, fostul superstar al lui Bayern, Real Madrid, Chelsea și PSV își cariera profesionistă, de această dată într-o disciplină total diferită: padelul profesionist.

Primele puncte în circuitul FIP

În luna august, Robben a obținut primele puncte în clasamentul Federației Internaționale de Padel, după ce a participat la turneul FIP Bronze Westerbork, parte din CUPRA FIP Tour.

Alături de partenerul său, Werner Lootsma, a reușit o victorie dramatică în calificări, salvând șase mingi de meci și impunându-se cu 4-6, 6-3, 7-6 în fața perechii Boekema - Weldmate, ultimul fost fotbalist profesionist.

Succesul i-a adus accesul pe tabloul principal, unde însă Robben și Lootsma au fost eliminați în optimi de jucătorii Sten Richters (locul 155 mondial) și Thijs Roper (locul 144), scor 6-1, 6-0. În ciuda înfrângerii, sute de spectatori au venit special pentru a-l vedea pe fostul star al fotbalului.

Adversarii săi nu au ezitat să-l complimenteze

Este cel mai bun fost fotbalist profesionist care joacă padel”, au transmis Richters și Roper.

Robben a tratat momentul cu modestie:

„Nu cred că pot să mă iau prea în serios. Am început cu așteptări mici. Încerc doar să lupt și să adun cât mai multe puncte”.

De unde a pornit pasiunea pentru padel

Robben a descoperit padelul în perioada în care juca la Bayern Munchen.

„Jucam de trei ori pe săptămână în Germania”, a povestit el, conform dailysports.net.

Zlatan Ibrahimovic, o figură importantă în acest sport

Fostul internațional olandez a menționat în repetate rânduri și influența lui Zlatan Ibrahimovic (44 de ani), care a devenit o figură importantă în dezvoltarea padelului în Suedia:

„Zlatan a transformat padelul într-un sport major în Suedia și cred că și eu pot avea un impact similar în Olanda”.

În 2023, Robben a făcut pereche cu Robin van Persie la World Padel Tour Amsterdam Open Pro-Am, unde cei doi foști colegi din naționala Olandei au câștigat „Jocul Legendelor”.

Locul din clasament al olandezului

Conform clasamentului oficial FIP, Robben ocupă în prezent locul 1.980 mondial, cu trei puncte.

În cariera sa de fotbalist, Arjen Robben a evoluat la Groningen (clubul care l-a format și la care s-a retras), PSV, Chelsea, Real Madrid și Bayern Munchen.

Citește și:
I-au ridicat Rolls-ul lui Mirel Rădoi » Imaginile cu mașina de 700.000 de euro s-au viralizat: „Îmi pare rău, băietu'!”
Stranieri
I-au ridicat Rolls-ul lui Mirel Rădoi » Imaginile cu mașina de 700.000 de euro s-au viralizat: „Îmi pare rău, băietu'!”
Cine este primul transfer al verii la FCSB » De ce l-a refuzat Hagi, înainte să ajungă la roș-albaștri: ce remarcaseră scouterii
Superliga
Cine este primul transfer al verii la FCSB » De ce l-a refuzat Hagi, înainte să ajungă la roș-albaștri: ce remarcaseră scouterii
A plecat după un singur sezon! Transferat din Superliga la Ordabasy
Superliga
A plecat după un singur sezon! Transferat din Superliga la Ordabasy
Cum se va numi noua Dacia electrică » Surpriza la care nimeni nu se aștepta!
Noutati auto
Cum se va numi noua Dacia electrică » Surpriza la care nimeni nu se aștepta!
FOTO Noua Dacia electrică: a fost anunțat oficial numele. Mașina va fi fabricată în Slovenia
Profit.ro
FOTO Noua Dacia electrică: a fost anunțat oficial numele. Mașina va fi fabricată în Slovenia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Jeremy Clarkson, legenda „Top Gear”, a dezvăluit că are cancer: „Dacă tratamentul merge, ne vedem în sezonul 6. Dacă nu, nu”

Fiica de 23 de ani a fostului internațional vrea să dea peste cap „Insula iubirii”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează