INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  NBA

Colosul din Premier League își face echipă în NBA? Dezvăluirea surprinzătoare a președintelui Federației: „Trebuie să existe un motiv”

Articol de - Publicat joi, 20 noiembrie 2025 18:35 / Actualizat joi, 20 noiembrie 2025 18:43

Planurile NBA de a lansa o ligă semi-deschisă în Europa capătă tot mai mult contur, iar una dintre cele mai mari surprize ar putea fi chiar implicarea lui Manchester United. Anunțul a fost făcut de Gianni Petrucci (80 de ani), președintele Federației Italiene de Baschet, care susține că gigantul englez „și-a dat deja acordul” pentru a se alătura competiției.

NBA Europe urmează să fie o competiție nouă, creată pentru a fructifica explozia interesului pentru baschet pe continent, într-un moment în care liga americană generează venituri colosale, peste 12,5 miliarde de dolari în sezonul 2024/25, conform Forbes.

NBA Europe va debuta în 2027/28, iar Manchester este pe lista orașelor fondatoare

Directorul general al competiției, George Aivazoglou, a confirmat deja că primul sezon va avea loc în 2027/28, iar 12 orașe vor fi alese pentru a găzdui francizele de bază.

Printre ele: Roma, Milano, Londra, Manchester, Paris, Lyon, Madrid, Barcelona, Berlin, Munchen, Atena și Istanbul.

Aceste orașe au fost selectate datorită potențialului comercial uriaș, dar și pentru că toate găzduiesc cluburi de fotbal cu brand global, o resursă pe care NBA vrea să o valorifice.

Președintele Federației Italiene de Baschet: „Dacă Manchester United a spus deja DA, înseamnă ceva”

Într-un interviu pentru Corriere dello Sport, Petrucci a explicat de ce NBA Europe poate schimba radical peisajul baschetului continental:

„Într-o piață de 50 de miliarde de dolari, baschetul european valorează doar 200 de milioane.

O ligă NBA în Europa este oportunitatea perfectă pentru a crește competitivitatea și interesul.

Dacă Manchester United, cel mai popular club de fotbal din lume, a spus deja da, trebuie să existe un motiv”, spune Petrucci.

Oficial, United a refuzat să comenteze informația, însă zvonurile se intensifică.

Revenie Manchester United în baschet după aproape patru decenii?

„DiavoliiRoșii” au avut deja o echipă de baschet în anii ’80, care juca în fața a peste 1.500 de spectatori la Stretford Sports Centre.

Printre numele trecute prin acel proiect s-a aflat și viitorul star NBA John Amaechi, iar echipa a câștigat titlul în 1986.

Proiectul a fost însă abandonat doi ani mai târziu, fiind vândut și ulterior reorganizat sub diverse nume, Manchester Eagles, apoi Manchester Giants.

În prezent, după prăbușirea British Basketball League, orașul este reprezentat de Manchester Basketball, un club apărut în 2024.

NBA vrea giganți ai fotbalului în competiție

United nu este singurul club invitat de NBA să se alăture proiectului.

Pe listă se mai află:

Ultimele trei au deja echipe în EuroLeague, deci trecerea în NBA Europe ar fi un pas natural.

Modelul „multi-sport” e popular în multe țări europene, însă în Marea Britanie abia începe să fie explorat.

Dacă United intră în baschet, ar putea deschide drumul și altor cluburi din Premier League.

Presa franceză, inclusiv Le Parisien, susține că Londra și Paris sunt două piețe strategice pentru NBA Europe, iar prezența lui Manchester United nu ar exclude apariția unui alt club englez în competiție.

Citește și:
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
Campionate
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
„FCSB nu se refuză” » După 3 ani, „pofta” lui Gigi Becali dezvăluie de ce a refuzat Craiova și CFR, în favoarea roș-albaștrilor
Superliga
„FCSB nu se refuză” » După 3 ani, „pofta” lui Gigi Becali dezvăluie de ce a refuzat Craiova și CFR, în favoarea roș-albaștrilor
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Superliga
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Distracție maximă cu iubitele înainte de cantonament! Bîrligea cucerește Kenya, Târnovanu face show în Tenerife
Superliga
Distracție maximă cu iubitele înainte de cantonament! Bîrligea cucerește Kenya, Târnovanu face show în Tenerife
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (1)
brujo
brujo  •  20 Noiembrie 2025, 20:22

pai aia rosii din manchester nu prea mai sunt colos. sunt cam vai de capul lor. :)))))))))))))

Vezi toate comentariile (1)
Comentează