FOTBAL  »  Superliga  »  PRIMUL SEF DE CULOARE LA CFR

Semedo preşedinte!

Articol de GSP - Publicat luni, 14 iulie 2008 00:00

Iuliu Mureşan a anunţat că “Pantera” va fi primul şef de culoare de la CFR

Iuliu Mureşan şi “Pantera” Semedo au pozat ieri în cei mai buni amici. Boss-ul din Gruia s-a îmbrăţişat cu portughezul după şedinţa de pregătire de ieri dimineaţă, reafirmîndu-şi poziţia de a-l menţine pe Semedo la CFR. Mureşan a dat asigurări că atacantul va mai petrece sezoane bune în Gruia. “Semedo a fost cel mai iubit jucător de la noi încă de la primul antrenament cu CFR şi aşa este şi acum. M-au sunat peste 20 de suporteri din galerie care aveau numărul meu, pe lîngă cei care au scris pe internet şi mi-au spus să nu cumva să-l dăm pe Semedo. Vă anunţ că Semedo va fi primul preşedinte de culoare din istoria CFRului . Acum e prea tînăr să ocupe postul, el mai poate juca încă patru ani”, a explicat “ Murinio”. Cu toate acestea, Semedo nu a semnat prelungirea contractului cu CFR. El speră ca situaţia sa contractuală să se clarifice pînă la startul noului sezon, solicitînd un salariu stagional de 250.000 de euro.

AFACERI ÎN FAMILIE

Oficalii lui CFR au avut ieri un schimb de replici savuroase cu Semedo. Preşedintele Iuliu Mureşan a dezvăluit că doreşte să se lanseze în afaceri cu cîţiva jucători de la CFR. “Eu, Paszkany, Manuel Jose şi Cadu vrem să punem bani să construim un hotel”, a spus Mureşan, care a fost completat de directorul executiv Răzvan Zamfir. “Domn’ preşedinte, fără Cadu pentru că lasă femeile să intre gratis”. “Ai dreptate, afacerea trebuie să fie profitabilă ”, a replicat “Murinio. În cele din urmă Semedo a venit cu propunerea-şoc: “Îl luăm şi pe Dani ca şi portar la hotel” .

6 GOLURI a marcat Semedo în cele 33 de meciuri disputate în sezonul trecut

250.000 DE EURO cere Semedo pentru a-şi prelungi contractul cu campioana CFR

Citește și:
Acord! Sunt gata să-l prezinte oficial pe Kopic » Creștere salarială uriașă
Superliga
Acord! Sunt gata să-l prezinte oficial pe Kopic » Creștere salarială uriașă
Pleacă să se căsătorească a doua zi după România - Țara Galilor. „Îl bag doar o repriză”
Nationala
Pleacă să se căsătorească a doua zi după România - Țara Galilor. „Îl bag doar o repriză”
Au plecat pe „fenta” lui Florentino Perez » El e transferul promis de 150 de milioane de euro!
Campionate
Au plecat pe „fenta” lui Florentino Perez » El e transferul promis de 150 de milioane de euro!
Ce fel de antrenor este Nuno Campos și cum ar putea arăta Dinamo + Nicolescu trebuie să plătească pentru a-l elibera. Toulouse stă la pândă
Superliga
Ce fel de antrenor este Nuno Campos și cum ar putea arăta Dinamo + Nicolescu trebuie să plătească pentru a-l elibera. Toulouse stă la pândă
FOTO „Cel mai rapid și puternic vehicul de serie din istoria noastră”. Audi prezintă noul supercar Nuvolari, cu peste 1000 CP
Profit.ro
FOTO „Cel mai rapid și puternic vehicul de serie din istoria noastră”. Audi prezintă noul supercar Nuvolari, cu peste 1000 CP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cum arată tricourile celor 48 de participante la CM » Ce producător de echipament e liderul de la Mondial

Zeljko Kopic la bilanț: plusuri și minusuri după doi ani și jumătate pe banca lui Dinamo: ce a schimbat, unde a eșuat, examenele picate și moștenirea pe care o lasă


Comentarii (3)
 •  14 Iulie 2008, 11:26

DE CE NU CENZURATI SCANDARILE RASISTE SI INJURATURILE DE PE SITE-UL WWW.GSP.RO ????????? VA IDENTIFICATI CU ELE??

 •  14 Iulie 2008, 09:37

Mostra de atmosfera relaxata si urbana la CFR Cluj. Nu ura si jigniri ca la F.ecalieni. Vivi, spanzura-te linistit!

 •  14 Iulie 2008, 02:28

Muresan a dat dovada de profesionalism si a rezolvat situatia ! Daca se intampla asta la Steaua,Semedo era la echipa a doua.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează