INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Chivu i-a dat replica lui Max Allegri: „Nu e deloc o coincidență. Știe să facă lucruri simple, dar știe să facă și alte lucruri...”

Cristi Chivu va bifa la derbyul cu Milan meciul 25 ca antrenor în Serie A: are 11 victorii, 7 egaluri și 6 înfrângeri / Foto: Getty Images
Cristi Chivu va bifa la derbyul cu Milan meciul 25 ca antrenor în Serie A: are 11 victorii, 7 egaluri și 6 înfrângeri / Foto: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 22 noiembrie 2025 16:35 / Actualizat sambata, 22 noiembrie 2025 16:41

Cristi Chivu (45 de ani) a vorbit în fața presei italiene în perspectiva primului său Derby della Madonnina ca antrenor și a spus cum încearcă Inter să dejoace planul tactic al lui AC Milan, cu referire directă la adversarul Massimiliano Allegri.

Allegri l-a lăudat, pe de o parte, pentru treaba excelentă făcută la Inter, deși este un debutant la o mare echipă, iar pe de alta, a neglijat schimbările pe care Chivu le-a adus la echipa nerazzurra după plecarea lui Simone Inzaghi.

„Se vede că Inter formează un grup compact. Diferența față de era Simone Inzaghi? Nu prea mare, jucătorii sunt mai mult sau mai puțin aceiași. Coloana vertebrală a echipei nu a suferit modificări însemnate”.

Chivu i-a dat replica lui Max Allegri: „Nu e deloc o coincidență. Știe să facă lucruri simple, dar știe să facă și alte lucruri...”
Massimiliano Allegri, antrenorul lui AC Milan

Vrând-nevrând, Chivu a atins subiectul Max Allegri, atunci când a fost provocat să explice cum va face să contracareze planul tactic al rossonerilor:

Cristi Chivu: „Max Allegri e un învingător, nu e coincidență că are atâtea trofee”

„A te pregăti pentru un meci, a avea un plan de joc e simplu: acestea sunt ideile. Cele 100 de minute de joc sunt cele care determină ritmul.

Max este un învingător, nu e deloc o coincidență că a câștigat atât de multe trofee. Cred că este antrenorul cu cele mai multe titluri din Italia. Știe să facă lucruri simple, este pragmatic, dar știe să facă și alte lucruri...

Se bazează pe calitatea echipei sale, reușește s-o facă mereu să evolueze la capacitate maximă. Știm cum va fi meciul, dar ne așteptăm și la ceva diferit. Nu te poți aștepta niciodată să se întâmple ceva fără să pregătești alte mișcări posibile.

Ce le-am transmis jucătorilor? Aceleași lucruri, atenție, determinare. Știu că în ceea ce privește motivația echipa va da ceva în plus și mi-aș dori să fie mereu așa. Pentru un antrenor, contează să obțină aceeași motivație și împotriva unor echipe mai puțin valoroase. Numai așa poți avea constanță pe tot parcursul unui sezon în care vrei să fii competitiv!

- Cristi Chivu, antrenorul lui Inter

Chivu i-a dat replica lui Max Allegri: „Nu e deloc o coincidență. Știe să facă lucruri simple, dar știe să facă și alte lucruri...”
Cristi Chivu, lăudat de Maurizio Sarri înainte de Lazio - Inter // FOTO: Imago Images

Trebuie să fii foarte atent, dispus să faci multe lucruri, atât fizic, cât și mental. E nevoie și să accepți să suferi dacă va trebui, să domini jocul, fără să-ți pierzi reperele și echilibrul.

Acestea sunt lucruri importante, îți permit să obții puțin mai mult. Trebuie să mai comiți câteva faulturi, să strici câteva acțiuni”.

Nu există favoriți în derby. Trebuie să intrăm pe teren motivați, să înțelegem momentele și să direcționăm evenimentele în favoarea noastră. Trebuie să câștigăm dueluri, să reușim deposedări și să fim agresivi. Așa avem o șansă mai mare să fim învingători

- Cristi Chivu, antrenorul lui Inter

Chivu: „Pentru mine, întotdeauna se poate spune că e primul meci, fiindcă eu sunt nou în această meserie de antrenor!”

Chestionat despre ceea ce va însemna primul derby pentru el, Chivu a spus:

„Pentru mine, întotdeauna se poate spune primul, pentru că sunt nou în această meserie. Este un meci ca oricare altul, dar eu am avut norocul să-l trăiesc ca jucător și știu ce înseamnă.

Chivu i-a dat replica lui Max Allegri: „Nu e deloc o coincidență. Știe să facă lucruri simple, dar știe să facă și alte lucruri...”
Inter a învins-o pe Lazio, scor 2-0, și e lider în Serie A după primele 11 etape. Cristi Chivu i-a delectat pe fani și cu interviurile de la final.

Știu cum să trăiesc o săptămână ca asta, chiar și cum să trăiesc seara dinaintea derby-ului și ziua în sine, care devine puțin mai lungă. Trebuie să înțelegem maturitatea campionilor noștri, care intră întotdeauna pe teren pentru a da totul.

Sper să fie un meci foarte bun și spectaculos, pentru că reprezintă imaginea fotbalului italian în lume. Toată planeta fotbal va fi cu ochii pe noi, trebuie să nu ne facem griji și să avem atitudinea corectă”.

Cantonamentul nu-mi garantează victoria. Am făcut multe, chiar și în campionate unde nu am câștigat nimic. Nu-mi oferă detașarea emoțională și liniștea unui meci adevărat. Nu am făcut niciodată cantonament. E alegerea mea, pentru a da mai mult timp liber jucătorilor, pe care să-l petreacă acasă cu familiile. E foarte greu când joci din trei în trei zile și mergi și zece zile la echipele naționale

- Cristi Chivu, antrenorul lui Inter

Citește și:
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
Campionate
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
„FCSB nu se refuză” » După 3 ani, „pofta” lui Gigi Becali dezvăluie de ce a refuzat Craiova și CFR, în favoarea roș-albaștrilor
Superliga
„FCSB nu se refuză” » După 3 ani, „pofta” lui Gigi Becali dezvăluie de ce a refuzat Craiova și CFR, în favoarea roș-albaștrilor
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Superliga
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Distracție maximă cu iubitele înainte de cantonament! Bîrligea cucerește Kenya, Târnovanu face show în Tenerife
Superliga
Distracție maximă cu iubitele înainte de cantonament! Bîrligea cucerește Kenya, Târnovanu face show în Tenerife
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (1)
proprietarypoet
proprietarypoet  •  22 Noiembrie 2025, 17:18

Comparatiile presei, intre "antrenorul" Allegri" si "ex-jucatorul Chivu" sunt interesante, pentru ca e vorba de cine-si va motiva mai tare oamenii. Eu mizez pe Chivu, care practic este dintre ei, le stie limba, obiceiurile marilor campioni, pe cand Allegri n-a fost niciodata, nici macar pe aproape, la nivelul asta de jucatori. Evident ca este un antrenor superinteligent si respectat de jucatori pentru ceea ce le deseneaza tactic. Eu cred ca Inter poate sa bata prin motivatie, adrenalina, agresivitate (ei sunt gazde, deci vor avea hau-hau suficient din tribune) si omogenitate a echipei. O singura slabiciune: miezul apararii, unde expertii italieni spun ca Acerbi face fata foarte greu falselor numere 9 (a se vedea meciul de la Napoli). Iar Milan are 2 falsi 9 in fata. Vedem.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează