SPORTURI  »  TENIS  »  CIRCUITUL ITF

Gabriela Ruse, victorie în primul tur al turneului ITF de la Trnava

Gabriela Ruse Foto: Guliver/Getty Images
Gabriela Ruse Foto: Guliver/Getty Images

Articol de - Publicat miercuri, 26 noiembrie 2025 22:15 / Actualizat miercuri, 26 noiembrie 2025 22:41

Gabriela Ruse (28 de ani, locul 101 WTA) a trecut de primul tur în turneul ITF W75 de la Trnava (Slovacia), 6-4, 6-7 (6), 6-2 în fața cehoaicei Julie Pastikova (17 ani, numărul 522 WTA).

Majoritatea jucătorilor și jucătoarelor și-au închis sezonul 2025, însă circuitul ITF oferă oportunități pentru cei care încă vor să evolueze în timpul rămas până anul viitor.

Prilej pentru Gabriela Ruse să revină pe teren, după o lună de pauză din cauza unei accidentări, cea care nu i-a permis să joace pentru echipa României în calificările Billie Jean King Cup de la Gorzow Wielkopolski.

Săptămâna aceasta ea este favorită 2 în turneul W75 de la Trnava, cu premii totale de 60.000 de dolari. Gabi a întâlnit-o în runda inaugurală pe foarte tânăra jucătoare cehă Julie Pastikova, doar 17 ani, acesta fiind primul lor duel.

Pe hardul indoor verzui, românca a condus cu 3-1 în primul set, a fost egalată, dar a reușit să se impună cu 6-4. A cedat însă teren în al doilea act în prima parte, revenind, la rândul ei, de la 1-3, dar pierzând într-un tie-break strâns, 5-7.

În decisiv și-a pus însă la lucru toată experiența și a sprintat spre un 6-2 convingător. A avut unele fluctuații la serviciu, reflectate în cei 4 ași și 5 duble greșeli, dar a găsit în final traseul victorios. Partida a fost una maraton, întinsă pe 3 ore și 3 minute.

Gabriela Ruse merge în turul al doilea

În turul secund, ea o va întâlni pe Camilla Rosatello din Italia (30 de ani, locul 225 WTA), pe care o conduce cu 2-0 în meciurile directe. Ambele au avut loc pe zgură, în 2021 în calificările turneului WTA de la Palermo, 6-1, 6-0, și anul acesta, în cel de la Rouen, 6-0, 6-4 în runda secundă.

Deocamdată, Ruse și-a asigurat un salt de 3 locuri în clasamentul WTA live, până pe 98. Ea a jucat și săptămâna trecută într-un turneu W75, la Petange (Luxemburg), oprindu-se în turul 2.

La Trnava a jucat pe tabloul principal și Ruxandra Bertea (locul 304 WTA), cea care a debutat în echipa Românie de BJK Cup și a bifat și prima ei victorie, în fața neozeelandezei Vivian Yang. Românca a trecut de două tururi de calificări, dar pe tabloul principal s-a oprit în runda inaugurală, după 3-6, 0-6 în fața bulgăroaicei Elizara Yaneva (380 WTA), într-un meci al adolescentelor de 19, respectiv 18 ani.

Gabriela Ruse, victorie în primul tur al turneului ITF de la Trnava
Ruxandra Bertea pregătindu-se de serviciu în întâlnirea România-Noua Zeelandă din BJK Cup Foto: Imago Images

Bertea jucase săptămâna trecută într-un turneu W50 tot la Trnava, avansând până în sferturile de finală.

Românce în turneul ITF de la Fujairah

Într-un alt turneu W75, disputat la Fujairah (Emiratele Arabe Unite), Briana Szabo (20 de ani, numărul 714 WTA), venită din calificări, a trecut în turul 1 de compatrioata Ștefania Bojică (20 de ani, locul 615 mondial), beneficiară a unui wild card, 6-2, 7-5.

Szabo a cedat însă în runda secundă, 4-6, 3-6, în disputa cu Caroline Werner din Germania (29 de ani, locul 261 WTA). Acest rezultat îi asigură un salt până pe locul 667 WTA.

Citește și:
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Nationala
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
După antrenamentul oficial, Ionuț Radu a decis! Ce va face portarul român la marele meci cu Turcia
Nationala
După antrenamentul oficial, Ionuț Radu a decis! Ce va face portarul român la marele meci cu Turcia
„Ce întrebare e asta?” » Drăgușin a ocolit curiozitatea reporterului GSP, apoi Mircea Lucescu s-a răstit: „Care e problema? Și Hagi a făcut-o”
Nationala
„Ce întrebare e asta?” » Drăgușin a ocolit curiozitatea reporterului GSP, apoi Mircea Lucescu s-a răstit: „Care e problema? Și Hagi a făcut-o”
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Noutati auto
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Profit.ro
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează