SPORTURI  »  TENIS  »  INEDIT

Mirra Andreeva și-a îndeplinit o dorință pe care o avea de multă vreme și care devenise aproape o obsesie

Mirra Andreeva și Ressi
Mirra Andreeva și Ressi

Articol de - Publicat sambata, 29 noiembrie 2025 12:29 / Actualizat sambata, 29 noiembrie 2025 12:40

Jucătoarea rusă Mirra Andreeva (18 ani, locul 9 mondial) și-a dorit dintotdeauna să aibă un câine, iar mama ei a promis că o va lăsa să-și cumpere unul dacă ajunge în Top 20. Obiectivul devenise aproape o fixație pentru adolescentă și a devenit realitate la finalul acestui an.

Mirra Andreeva a avut un sezon contrastant, cu rezultate foarte bune la începutul lui, când s-a impus la Dubai și Indian Wells și a urcat până pe poziția a cincea în ierarhia mondială, dar l-a încheiat pe locul nouă, adunând mai multe înfrângeri decât victorii.

Aflată în vacanță, adolescenta a primit, într-un final, cadoul pe care și l-a dorit de câțiva ani și pe care mama sa i-l promisese acum ceva vreme, condiția fiind să ajungă în Top 20.

Mirra a vorbti de mai multe ori despre dorința de a deține un cățeluș – nu a avut niciodată un animal de companie în copilărie – și asta a împins uneori lucrurile aproape de obsesie.

Ca să obțină patrupedul favorit, trebuia să ajungă în Top 20 și a făcut din asta o fixație, depășită cu ajutorul unui psiholog sportiv, care, spune ea, a ajutat-o și să se concentreze înainte de meciuri. „Verificam mereu clasamentul live, pentru că înainte jucam pentru un câine”, a spus ea, „așa că, după fiecare meci pe care îl jucam, verificam clasamentul live pentru a vedea dacă am reușit”.

Mirra Andreeva a botezat-o Ressi

Până la urmă, Mirra și-a respectat partea de înțelegere toamna trecută, ajungând în sferturile de finală ale China Open 2024 și intrând în Top 20, dar a tot amânat achiziționarea unui animal de companie.

Mirra Andreeva și-a îndeplinit o dorință pe care o avea de multă vreme și care devenise aproape o obsesie
Mirra Andrreva bucurându-se alături de Ressi

„Mă gândesc să-mi iau un labradoodle ultra mini. Va fi un labrador amestecat cu pudel și va fi ultra mini, deci va fi chiar mai mic decât versiunea mini. Va dura ceva timp până când se va naște câinele pe care mi-l doresc. Deocamdată așteptăm”, sublinia Mirra în martie, la Indian Wells.

Ea mai spunea atunci: „Mă gândesc să aleg o fetiță, pentru că fetele sunt, în general, puțin mai mici, așa că va fi mai ușor să călătoresc cu o fetiță. La început voiam să aleg un băiețel, așa că am găsit câteva nume pentru băieți, dar apoi am decis să alegem o fetiță. Nu sunt multe opțiuni și nici nu sunt sigură că opțiunile pe care le am vor fi numele final. Așa că nu pot să spun niciunul. Va trebui să mă gândesc la asta!”

Mirra Andreeva și-a îndeplinit o dorință pe care o avea de multă vreme și care devenise aproape o obsesie
Mirra Andreeva și Ressi întrun decor de iarnă

Se pare că Mirra Andreeva și-a găsit câinele perfect, pe care l-a prezentat fanilor postând pe Instagram câteva fotografii din cadrul unei ședințe foto. O cheamă Ressi și este un Bernadoodle.

Ressi este gata să se alăture unei echipe de elită de câini WTA, care îi include pe Bella, câinele Annei Kalinskaya, și pe Mander, câinele Martei Kostyuk.

Citește și:
Transfer rezolvat! Universitatea Craiova își vinde titularul cu 3 milioane de euro
Campionate
Transfer rezolvat! Universitatea Craiova își vinde titularul cu 3 milioane de euro
„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei
Europa League
„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei
Tragedie în fotbal » A murit Nae Ungureanu, unul dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”
Superliga
Tragedie în fotbal » A murit Nae Ungureanu, unul dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”
Prima dată în istorie când doi săritori trec de 6,20 metri: cine e omul care contestă supremația lui Duplantis
Atletism
Prima dată în istorie când doi săritori trec de 6,20 metri: cine e omul care contestă supremația lui Duplantis
Doi români s-au trezit cu ANAF-ul pe cap după ce au întrebat ChatGPT ce impozite au de plată
Profit.ro
Doi români s-au trezit cu ANAF-ul pe cap după ce au întrebat ChatGPT ce impozite au de plată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close