INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

„O fi pariat?” » Eliminare stupidă în Premier League: a luat două „galbene” în 20 de secunde

Lucas Paqueta a primit două cartonașe galbene în decurs de 20 de secunde în West Ham - Liverpool / Foto: Imago Images
Lucas Paqueta a primit două cartonașe galbene în decurs de 20 de secunde în West Ham - Liverpool / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 30 noiembrie 2025 17:49 / Actualizat duminica, 30 noiembrie 2025 18:20

Lucas Paqueta (28 de ani) a fost protagonistul unui scenariu incredibil în Premier League, în eșecul suferit de West Ham pe teren propriu cu Liverpool, scor 0-2. Decarul „ciocănarilor” a primit două cartonașe galbene în decurs de 20 de secunde și a fost eliminat în minutul 84.

Mijlocașul brazilian a fost implicat într-un scandal cu pariuri în sezoanele precedente, fiind acuzat că a luat cartonașe galbene în mod deliberat, fapt pe care se pariau sume imense în țara sa natală.

Lucas Paqueta, eliminat în West Ham - Liverpool, după două „galbene” primite în 20 de secunde

În minutul 84 al meciului, Niclas Fullkrug l-a faultat clar pe Dominik Szoboszlai la jumătatea terenului, iar „centralul” Darren England a acordat lovitură liberă pentru Liverpool, spre disperarea lui Lucas Paqueta, care a protestat vehement.

Arbitrul i-a arătat cartonașul galben lui Paqueta pentru proteste, iar apoi l-a chemat la discuții pe căpitanul „ciocănarilor”, Jarrod Bowen. Paqueta nu s-a lăsat și a venit din nou lângă arbitru pentru a continua să protesteze, moment în care Darren England i-a arătat al doilea cartonaș galben brazilianului în decurs de 20 de secunde.

Paqueta a început să aplaude ironic în timp ce părăsea terenul și s-a certat inclusiv cu arbitrul de rezervă, la marginea terenului.

O fi pariat pe cartonașe galbene? A fost primul gând care mi-a venit în minte, dacă ținem cont de trecutul lui”, a spus comentatorul de la Voyo, în timp ce brazilianul părăsea terenul.

Paqueta tocmai ce revenise după o suspendare din cauza cumului de cartonașe galbene, din cauza căruia a ratat meciul din etapa precedentă, 2-2 în deplasare cu Bournemouth.

Lucas Paqueta a primit câte un „galben” în derby-urile londoneze cu Crystal Palace și Arsenal, iar apoi a fost avertizat în 3 meciuri consecutive în Premier League, cu Leeds United, Newcastle și Burnley.

Anchetatorii cazului lui Paqueta au susținut că brazilianul a luat din adins cartonașe galbene contra lui Leicester în noiembrie 2022, Aston Villa în martie 2023, Leeds în mai 2023 și Bournemouth în august 2024.

Clasamentul din Premier League

Citește și:
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Tenis
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Profit.ro
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează