FOTBAL  »  Superliga  »  

Adi Popescu spre Vîlcea

Articol de - Publicat miercuri, 16 iulie 2008 00:00

Deşi a efectuat cantonamentul alături de Pandurii, mijlocaşul Adi Popescu are şanse mici de a mai fi oprit în lot de Neagoe. După accidentarea suferită în toamna trecută, fotbalistul a mai prins foarte rar prima echipă, aşa că Neagoe a decis să nu mizeze pe Popescu în viitor. „Lucrurile sînt clare în privinţa lui Adi Popescu şi aşa vor rămîne. El va pleca la altă echipă. Este normal să se pregătească cu noi, a fost cu noi în pregătire, este jucător sub contract cu Pandurii”, a explicat principalul gorjenilor. Mai mult ca sigur jucătorul va fi oferit la Rîmnicu Vîlcea acolo unde se mai află doi panduri, Kutlacici şi Vătavu.

În ceea ce-l priveşte pe Robert Bălăeţ, şi acesta a efectuat cantonamentul alături de Pandurii iar în această perioadă se caută şi pentru el o soluţie. „Eu cred că Bălăeţ va fi o soluţie de viitor la clubul nostru, el va trebui să rămînă în conducerea clubului sau conducerea tehnică ca răsplată pentru ce a făcut pentru echipă, pentru oraş”, a adăugat Neagoe.

Citește și:
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
Campionate
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
A renunțat la numele sârbesc, a devenit miliardară și e în loja lui Novak Djokovic la Wimbledon
Tenis
A renunțat la numele sârbesc, a devenit miliardară și e în loja lui Novak Djokovic la Wimbledon
Arenă unică în România! Un bloc de locuințe este chiar în spatele Tribunei I, în curtea stadionului
Special
Arenă unică în România! Un bloc de locuințe este chiar în spatele Tribunei I, în curtea stadionului
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează