FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Probleme pentru FCSB după transferul lui Andre Duarte: Ujpest ar urma să ceară o sumă imensă

Andre Duarte a semnat cu FCSB
Andre Duarte a semnat cu FCSB

Articol de - Publicat luni, 01 decembrie 2025 22:56 / Actualizat luni, 01 decembrie 2025 23:57

FCSB a oficializat astăzi transferul lui Andre Duarte, dar ar putea fi bună de plată după această mutare. Ujpest, echipa la care a jucat ultima dată portughezul, ar urma să reclame campioana României la FIFA și să ceară despăgubiri.

Fotbalistul s-a despărțit unilateral de Ujpest după ce a avut un conflict cu antrenorii și a ajuns la echipa secundă a clubului. Acesta s-a despărțit de Ujpest, a semnat cu FCSB din postura de jucător liber de contract și va putea juca pentru campioana României abia din următorul an calendaristic.

FCSB, reclamată la FIFA de Ujpest după transferul lui Andre Duarte

Acum, cei de la Ujpest ar urma să deschidă un litigiu împotriva celor de la FCSB și a lui Duarte pentru a cere despăgubiri, conform celor de la iamsport.ro.

Ar fi vorba despre o sumă de aproximativ 1,7 milioane de euro: 1,2 milioane de euro clauza de reziliere și 480.000 de euro suma plătită de Ujpest pentru a-l transfera de la Osijek în august 2024.

Dacă Ujpest va decide să deschidă litigiu, iar formația din Ungaria va primi un răspuns pozitiv, Andre Duarte și FCSB ar urma să plătească suma jumate-jumate, mai exact 850.000 de euro fiecare.

FCU Craiova 2.0! Andre Duarte l-a enervat pe Mititelu și a plecat din România

Nu este pentru prima oară când Andre Duarte este implicat într-o astfel de situație. În iulie 2023, portughezul era dat dispărut de Adrian Mititelu.

Litigiul s-a declanșat de la faptul că FCU Craiova susținea că Duarte mai are un an de contract, jucătorul și impresarul acestuia spuneau că înțelegerea a expirat la 30 iunie 2023.

În orice caz, Andre Duarte nu s-a mai întors în Bănie după finalul sezonului precedent și a ajuns la Osijek, formație din Croația pentru care a jucat timp de un an, înainte de a ajunge la Ujpest.

Campionii României anunță că Andre Duarte va evolua pentru echipa noastră începând cu luna viitoare. Fundașul portughez în vârstă de 28 de ani a efectuat deja vizita medicală și a semnat contractul, urmând să evolueze cu tricoul numărul 3. Clubul nostru îi urează bun-venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!

-FCSB l-a prezentat oficial pe Andre Duarte

Clasamentul la zi în Superliga

Citește și:
A început furtuna » Cele mai tari meme-uri după penalty-urile hilare din Australia - Egipt
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
A început furtuna » Cele mai tari meme-uri după penalty-urile hilare din Australia - Egipt
Dezastru total pe Arena Națională! » Cel mai mare stadion al țării a fost inundat de furtună: lifturile sunt inundate și blocate, iar gazonul e distrus
Superliga
Dezastru total pe Arena Națională! » Cel mai mare stadion al țării a fost inundat de furtună: lifturile sunt inundate și blocate, iar gazonul e distrus
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Tenis
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Argentinianul Juan Bauza s-a însurat cu Francesca la Craiova » A avut nevoie de traducere ca să înțeleagă jurământul
Diverse
Argentinianul Juan Bauza s-a însurat cu Francesca la Craiova » A avut nevoie de traducere ca să înțeleagă jurământul
ANUNȚ Șeful Dacia: M-am întâlnit cu Bolojan și am discutat despre Dacia Striker. Când vine un nou guvern, a doua zi voi fi la ei la poartă - Mihai Bordeanu, director Dacia România
Profit.ro
ANUNȚ Șeful Dacia: M-am întâlnit cu Bolojan și am discutat despre Dacia Striker. Când vine un nou guvern, a doua zi voi fi la ei la poartă - Mihai Bordeanu, director Dacia România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”

Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește


Comentarii (5)
shadowsea001
shadowsea001  •  02 Decembrie 2025, 09:24

E clar, nu-l apucă Paștele !

Van__Basten
Van__Basten  •  02 Decembrie 2025, 07:58

Nu e problema, are nea Gigi banii la chimir.

therealreddog33
therealreddog33  •  02 Decembrie 2025, 00:40

Eu zic ca fecesebeu a făcut o afacere bună, dă vreo 1,7 meleoane pe un fotbalist care face maxim 2-300.000. De vreo 5 ori mai mult. Clar, memeul se pricepe la fundași, a fost și în Portugalia, a găsit un portughez, venit din Ungaria, da e detaliu deja. Are dreptate cici, memeu chiar se pricepe…

Vezi toate comentariile (5)
Comentează