OPINII  »  EDITORIAL

Walter Bonatti - drumurile ce coboară din creierii munților și ajung la marginea lumii

Oana Dușmănescu
Oana Dușmănescu

Articol de - Publicat marti, 02 decembrie 2025 10:51 / Actualizat marti, 02 decembrie 2025 14:42

Walter Bonatti a fost un italian puternic, ambițios, atins de nebunia care-i bântuie pe toți cei care subjugă muntele, care-i pun talpa pe gât și care-l storc de toate poveștile posibile.

Alpinist, explorator și jurnalist, Bonatti, decedat în 2011, la 81 de ani, a știut să surprindă sălbăticia lumii de dincolo de luminile orașelor, strângând în memoriile și scrierile sale perspectivele unice ale unor trăiri complexe: călător, autor, mijlocitor între cititor și puncte de pe glob unde puțini vor ajunge vreodată.

Bonatti a fost celebru, în anii '50 și '60 ai secolului trecut, pentru ascensiuni dificile în Alpi, Himalaya și Anzii Cordilieri, în ciuda faptului că era un tip fără mari posibilități financiare, dar a cărui inventivitate era cea mai mare resursă.

Walter Bonatti - drumurile ce coboară din creierii munților și ajung la marginea lumii
Walter Bonatti, în 1964

S-a retras din alpinismul extrem la 35 de ani, ca o măsură, în cele din urmă, a cerebralității și a iubirii față de viața care se trăiește în afara muntelui, acest amant perfid, de multe trădător și chiar ucigaș.

Pasiunea lui pentru a colinda lumea a continuat însă, iar volumul apărut la noi la editura Polirom, „O lume pierdută”, a adus laolaltă voiajele lui Bonatti în cele mai îndepărtate locuri de pe Pământ.

Îndepărtate de cine și de ce anume?, veți întreba

Păi, în primul rând, îndepărtate de posibilitățile imaginației noastre, care ne limitează nu doar din punct de vedere geografic, ci și cultural, de ceea ce nu ne este familiar, comod, pliat perfect pe lumile noastre mici.

Bonatti a făcut, de fapt, mult mai mult decât să cutreiere Pământul.

A făcut adevărate exerciții de autoanaliză, când a parcurs 2.500 de kilometri în canoe, de unul singur. Se întâmpla în Canada, în regiunea Yukon, departe de convențiile unei civilizații care-ți șoptesc, din instinct, să nu mergi atât de mult singur într-o barcă.

Italianul presară cu descrieri aproape palpabile, duioase și sfâșietoare, fiecare stradă, fiecare alee, fiecare melodie pe care o aude, fiecare fâșie de apă pe care o parcurge, fiecare om pe care-l întâlnește de-a lungul drumurilor sale.

Walter Bonatti - drumurile ce coboară din creierii munților și ajung la marginea lumii
Walter Bonatti

Ambarcațiunea în sine e o poveste: „Am cumpărat în Whitehorse o canoe canadiană și-am ales-o dintre cele mai ușoare și apropiate de modelul indian original: o iroquis strâmtă, cu schelet din lemn îmbrăcat în pânză tratată cu rășină, de 4,88 metri lungime, de culoare roșu aprins, cu o capacitate de circa trei sute de kilograme. O adevărată bijuterie plutitoare”.

Poezia era să-l omoare, căci Bonatti s-a răsturnat cu canoea în apa înghețată a fluviului Yukon.

Tigrul care ține viața și moartea în ghearele sale

Un alt capitol captivant este cel despre tigrul cu care Walter Bonatti a jucat șahul vieții și al morții, timp de 40 de zile, în pădurile tropicale din Sumatra. Descriindu-și aventura, montaniardul italian face literatură pură, la limita incredibilului și a suspansului letal.

„Sunt în punctul în care distanța dintre noua mea stare de spirit și raționamentul preconceput al indigenilor e foarte scurtă. Astfel, la un moment dat, și fără aproape să-mi dau seama, simt că s-a născut în mine dacă nu chiar o rivalitate cu tigrul, atunci cu siguranță o competiție care se preschimbă instinctiv în impulsul de a mă măsura cu șiretenia lui. Sunt aproape de a-mi însuși ideea, pe care-am auzit-o din gura indigenilor, să capturez cu adevărat tigrul”, a scris Bonatti despre acea amintire.

Iar astfel de amintiri, ale unei vieți trăite întins ca o praștie, printre zăpezi, ghețuri sau arșițe de necuprins cu mintea, sunt numeroase în volumul scris de Walter Bonatti.

Poveștile dintre masai, peripețiile printre varani, Africa sau Arctica, Insula Paștelui sau Capul Horn, toate se leagă ca o epopee a unei mici cuceriri a lumii, care însemnează cu X-uri mari și îngroșate locuri și senzații, transmise atât de viu încât te simți acolo, între ursul Kodiak și infernul din Nyiaragongo.

În 1972, Walter Bonatti a ajuns în Africa, pe vârful vulcanic Nyiaragongo - „un con fumegând înalt de 3.450 de metri care se ridică deasupra pădurii dese ecuatoriale, iar în interiorul craterului, în fundul unei succesiuni de inele și de pereți abrupți, se agită bolborosind zgomotos un lac de magmă în permanentă fuziune”.

Un lac de magmă în care Bonatti a coborât, experimentând și transmițând mai departe senzația de foc nepotolit, de chin al iadului etern la care te condamnă uneori cunoașterea aprofundată, izvorâtă din acea curiozitate nebună care te aruncă în centrul pământului, de unde te scuipă direct în vârfurile sale.

Cartea lui Walter Bonatti, tradusă din limba italiană de Liviu Ornea, m-a atins prin ploaia de metafore prețioase - numai un om care a simțit binecuvântarea gerului și a căldurii extreme poate arunca în lume, fără economie, cu atât altruism, perlele adunate din călătoriile sale care l-au ținut departe de casă, dar care l-au apropiat de sine și de sufletul lumii.

Citește și:
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
Campionate
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
„FCSB nu se refuză” » După 3 ani, „pofta” lui Gigi Becali dezvăluie de ce a refuzat Craiova și CFR, în favoarea roș-albaștrilor
Superliga
„FCSB nu se refuză” » După 3 ani, „pofta” lui Gigi Becali dezvăluie de ce a refuzat Craiova și CFR, în favoarea roș-albaștrilor
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Superliga
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Distracție maximă cu iubitele înainte de cantonament! Bîrligea cucerește Kenya, Târnovanu face show în Tenerife
Superliga
Distracție maximă cu iubitele înainte de cantonament! Bîrligea cucerește Kenya, Târnovanu face show în Tenerife
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO

Comentarii (2)
Contrahateri2025
Contrahateri2025  •  02 Decembrie 2025, 18:43

Interesanta carte, sper s-o gasesc! O corectura Nyiragongo, fara un "a" de prisos!

VioR
VioR  •  02 Decembrie 2025, 13:40

10x!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează